Autoritățile din Texas sunt în maximă alertă după ce un adolescent de 14 ani „înarmat și periculos” se ascunde după ce ar fi împușcat mortal trei adolescenți latino-americani într-un magazin dintr-o suburbie a orașului american Dallas.
Departamentul de Poliție Garland a precizat într-un comunicat de săptămâna aceasta că Abel Elias Acosta a fost identificat drept suspectul de tripla omucidere de duminică.
Trei adolescenți au fost împușcați
Trei adolescenți latino-americani, cu vârste între 14 și 17 ani, au fost împușcați într-un magazin din comitatul Garland, a anunțat poliția. Un alt băiat de 15 ani a fost rănit.
Deși suspectul se ascunde de autorități, tatăl său, Richard Acosta, s-a predat la poliție la începutul săptămânii. Potrivit NBC News, el este suspectat că și-ar fi dus cu mașina fiul la locul crimelor.
Detectivii cred că Acosta se ascunde de autorități și au cerut membrilor comunității să ia parte la căutarea lui, deși au avertizat că este „înarmat și periculos”.
„De obicei, Departamentul de Poliție Garland nu dă informații despre minori, dar din cauza naturii infracțiunii și a riscului potențial pentru public, instanța a autorizat divulgarea acestor informații”, se spune în comunicatul poliției.
Minorul riscă închisoarea pe viață.
Poliția solicită ajutorul cetățenilor
„Ar putea fi aici în oraș, ar putea fi într-un oraș din jur, nu se știe exact, dar cineva o are o informație avem nevoie de ajutorul lor”, a spus Lt. Pedro Barineau de poliția Garland..
Detectivii cred că Abel Acosta evită în mod activ capturarea și au nevoie de asistența publicului pentru a-l localiza.
Abel Acosta este considerat înarmat și periculos.
O recompensă de până la 5.000 USD este disponibilă pentru orice informație care duce la reținerea lui.
Cele trei victime care au murit au fost identificate luni drept Xavier Gonzalez, 14 ani, Ivan Noyola, 15 ani, și Rafael Garcia, 17 ani, scrie dfw.cbslocal.com.