UPDATE 11 – Marian Nazat, avocatul lui Liviu Dragnea, a susţinut, în cuvântul final de la ultimul termen din apelul de la ÎCCJ, că faptele de care este acuzat clientul său fie s-au prescris, fie nu au fost săvârşite cu vinovăţie.

„S-a împlinit termenul de prescripție specială. Să luați act că inculpatul nu doreşte continuarea procesului penal. Deşi s-a susținut voalat că e vorba de o infracțiune continuă, instigarea la fals intelectual, nicăieri nu s-a discutat, nici în motivare, nici în dosar. Plecând de la momentul de la care se susține ca s-a săvârşit infracţiunea, încă din 2013 se împlinise termenul de prescripție. În legătură cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, am avut senzația că sunt două completuri diferite. Am susținut și susțin și acum articolul 16, lit. c) din Codul de procedură penală – fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.”, a declarat avocatul.

„Am întrebat dacă Dragnea era un Dumnezeu (n.r. în faza de fond) (…). Nu am crezut atunci că o afirmație poate constitui pivotul central al condamnării unei persoane în 201.”, a mai precizat Nazat.

UPDATE 10 – Magistrații amână pronunțarea unei sentințe în cazul lui Liviu Dragnea, în procesul DGASPC Teleorman.

Procurorul DNA a subliniat că Liviu Dragnea este autorul moral al infacțiunii.

Procurorul invocă „atitudinea procesuală nesinceră si minimalizarea competențelor pe care lege i le conferea lui Liviu Dragnea in calitate de președinte al CJ In raport cu directorul DGASPC. E autorul moral al infracțiunii de abuz în serviciu comisa de Alesu Floarea, un transfer aproape tipic de la autorul moral la cel faptic al infracțiunii de abuz”.

UPDATE 9 – Procurorul DNA a anunțat, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) că solicită pedepse mai aspre pentru inculpații din procesul lui Liviu Dragnea. 

„Solicităm aplicarea unor pedepse spre limita medie, nu spre minim, așa cum a apreciat instanța de fond.”, a precizat procurorul.

UPDATE 8 – După o scurtă deliberare, magistrații ICCJ au respins toate solicitările avocaților, printre care excepția de nelegalitate, cererile de sesizare a CCR, cererea de probatorii, cererea evaluării deciziei CSM privind pensionarea și cererea de amânare a cauzei. 

A fost reluată judecarea cauzei, iar în momentul de față i s-a dat cuvântul procurorului DNA


UPDATE 7 – Completul de cinci judecători de la ICCJ s-a retras pentru deliberare în urma excepțiilor de neconstituționalitate invocate de avocata șefului PSD. 


UPDATE 6 – Apărătoarea lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a invocat două excepții de neconstituționalitate în dosarul DGASPC.

„Invocăm o excepție pe articolul 421. Această dispoziție încalcă dreptul la apărare. Proba se obține în procesul penal așa cum știm, iar dacă legea spune că la apel se precizează că se administrează doar anumite probe restrictiv se încalcă dreptul la apărare. Când un text de lege limitează un mijloc de probă, iar la apel se spune că se administrează doar o singură categorie de probe este îngrădit dreptul la apărare”, spus Flavia Teodosiu în fața instanței.

A doua excepție pe care avocata Flavia Teodosiu a invocat-o are în vedere un alt articol din Codul de Procedură Penală. „Ridicăm excepția după ce Parchetul a solicitat cererea de schimbare a încadrării juridice. O cerere de schimbare în apel încalcă dreptul la apărare. Azi au renunțat, dar textul de lege a ridicat probleme constituționale”, a mai spus Flavia Teodosiu.


UPDATE 5 – DNA a renunțat la cererile de sesizare a CCR în dosarul lui Liviu Dragnea. Prin această decizie, procuroriii Direcției Naționale Anticorupție urmăresc ca dosarul șefului PSD să se judece cât mai repede.


UPDATE 4 – Judecătorii de la CCR au respins, astăzi, sesizarea PNL privind prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui acestui for către vicepreşedinţi.


UPDATE 3 – Sesizarea privind delegarea lui Florin Iordache pentru a semna plângerea a fost respinsă, șefa ICCJ Cristina Tarcea afirmând că, potrivit unei decizii CCR, vicepreședintele Camerei Deputaților nu are competența de a sesiza un conflic juridic la CCR, întrucât această atribuție nu îi poate fi delegată de președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea.


UPDATE 2 – Judecătorii de la Curtea Constituțională au amânat pentru data de 5 iunie sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecție făcută de vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache.

UPDATE 1 – Câteva zeci de persoane s-au adunat, pentru a-l huidui pe Liviu Dragnea, pe străduțele din jurul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde liderul PSD ar putea avea ultimul termen în Dosarul Protecția Copilului Teleorman. Un alt grup, mai numeros, este de susținători ai liderului PSD, astfel că, în total, sunt câteva sute de persoane din ambele tabere lângă ICCJ.


Mai exact, ne referim la mult așteptatul verdict definitiv în deja celebrul dosar vizând angajările fictive de la Protecția Copilului Teleorman, verdict ce ar putea pune punct, de o manieră brutală, carierei politice a lui Liviu Dragnea, sau, deopotrivă, l-ar putea achita, ceea ce i-ar încărca bateriile și l-ar transforma în exact ceea ce visează: să devină prezidențiabilul PSD, deși toate sondajele deferite publicității îl cotează cu un jenant 7-10% în preferințele de vot. Ca de fiecare dată când Dragnea e așteptat în fața instanței, toți ochii vor fi ațintiți pe Înalta Curte de Casație și Justiție.

CCR și completurile de 3

Tot astăzi, judecătorii Curții Constituționale se reunesc în ședință pentru a tranșa un alt punct de foc pe ordinea zilei: decizia privind completurile de 3 judecători, speță ajunsă sub lupa CCR în urma sesizării deputatului PSD Florin Iordache. Un lucru e cert: indiferent de natura verdictului, având în vedere contextul electoral – ce abundă în tensiuni fără precedent în ceea ce privește europarlamentarele –, verdictul va presupune un potențial de-a dreptul incendiar, care ar putea arunca în aer scena politică. Să nu uităm că, tot astăzi, este adus fugarul Radu Mazăre în România, iar primul său drum va fi direct la arest.

Noi amânări?

De notat că, de-a lungul ultimelor două săptămâni, numeroși analiști, politologi, politicieni (indiferent de culoarea politică) au avertizat că este puțin probabil ca judecătorii CCR și cei ai Înaltei Curți de Casație și Justiție să dea verdictele mult așteptate astăzi, în pofida tergiversărilor anterioare, fiind previzibile două noi amânări, întrucât deciziile în cauză pot avea un impact decisiv atât asupra rezultatelor alegerilor europarlamentare, cât și în ceea ce privește succesul sau eșecul referendumului organizat de președintele Klaus Iohannis.

Cum s-a fript Iohannis

Din rațiuni de ordin strategic, și șeful statului plănuia să își facă simțită prezența pe 20 mai, când intenționa să găzduiască ceremonia privind „Anul omagierii victimelor comunismului”, dar Iohannis a renunțat la proiect chiar zilele trecute, în urma multiplelor acuzații care-i imputau faptul că intenționează să folosească din punct de vedere electoral memoria martirilor Revoluției. „Pentru a elimina orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluției Române cu perioada electorală în care ne aflăm în prezent și din profund respect pentru toți cei care au luptat pentru democrație și libertate în anii tiraniei comuniste, președintele Klaus Iohannis a decis să amâne evenimentul pentru o dată ulterioară”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

 

105 ani de la nașterea Seniorului Coposu

De notat că, tot astăzi, se împlinesc nu mai puțin de 105 ani de la nașterea Seniorului Corneliu Coposu (foto), secretar personal al lui Iuliu Maniu, fost deținut politic pentru 17 ani și simbol al PNȚ, înainte și după 1990. Corneliu Coposu s-a născut în localitatea Bobota, Sălaj, la 20 mai 1914, fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu, doctor în teologie, prieten şi colaborator al fruntașului ţărănist Iuliu Maniu, unul dintre făptuitorii Marii Uniri (exterminați, cu mici excepții, în iadul temnițelor comuniste).

 

 

Te-ar putea interesa și: