În Vinerea Mare, Maia Sandu s-a întâlnit cu Mitropoliții celor două biserici de la Chișinău

Sursa foto: presedintia.md

În Vinerea Mare, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut întrevederi, care au avut loc pe rând, cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor  și cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. Discuțiile au avut loc în legătură cu sărbătoarea creștină a Învierii. Maia Sandu i-a rugat pe capii Mitropoliilor;

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolia Basarabiei, care se subordonează Bisericii Ortodoxe Române,  și pe Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolia Moldovei, care se subordonează Bisericii Ortodoxe Ruse, să mențină Pacea din Republica Moldova și din toată lumea. Creştinismul este o religie a Păcii, a Toleranţei şi a Iubirii aproapelui.

Sursa foto: presedintia.md

Maia Sandu l-a îndemnat pe Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor să contribuie la menținerea Păcii

Șefa statului, Maia Sandu, s-a întâlnit azi cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. În legătură cu sărbătoarea creștină a Învierii, Președinta Sandu a vorbit despre bucuria şi speranţa pe care o aduce Paștele în inimile tuturor credincioșilor, când viața învinge moartea, precum și despre importanța unității, a empatiei și a faptelor bune. Președinta Maia Sandu l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa să contribuie la menținerea Păcii în inimile noastre și în toate țările.

Sursa foto: presedintia.md

Maia Sandu l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa, Vladimir, să contribuie la menținerea Păcii din Republica Moldova și din toată lumea

Sursa foto. presedintia.md

La fel, președinta Maia Sandu s-a întâlnit și cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. Discuția a avut loc în contextul Sfintelor Sărbători de Paști și s-a referit la bucuria Învierii și reunirea familiilor în această perioadă, dar și la importanța unității, a bunei înțelegeri și a grijii față de aproapele nostru. Șefa statului l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa să contribuie la menținerea Păcii din Republica Moldova și din toată lumea. Creştinismul este o religie a Păcii, a Toleranţei şi a Iubirii aproapelui.