Bret Stephens a lansat, în The New York Times, un apel cu o serie de sfaturi pentru cel ce va ajunge la Casa Albă.

„Dragă președinte ales ...,

Acest editorial trebuie să fie publicat înainte ca rezultatul alegerilor de marți să fie cunoscut, astfel că va trebui să-ți completez numele după aceea. Regret - dar nici o grijă. Fiindcă, indiferent dacă vei fi Harris ori Trump, urmează niște sfaturi care îi vor fi la fel de utile oricăruia dintre voi.

Primul punct: Îți datorezi victoria în aceeași măsură, dacă nu chiar mai mult, adversarului tău pe cât ți-o datorezi și ție.

Dacă vorbesc cu președinta aleasă Harris, fii recunoscătoare că n-ai fost nevoită s-o înfrunți pe Nikki Haley sau alt republican care nu e atât de gură-spartă și nociv politic precum Donald Trump.

Dacă vorbesc cu președintele ales Trump, mulțumește-i stelei tale norocoase că Harris a fost probabil, după Joe Biden, candidatul democrat potențial cu cele mai mici șanse de a fi ales. Ai fi fost bătut măr dacă adversarul tău ar fi fost guvernatorul Josh Shapiro din Pennsylvania ori guvernatoarea Gretchen Whitmer din Michigan.

Spus mai pe șleau, cu excepția simpatizanților voștri fanatici, mulți dacă nu cei mai mulți americani nu vă plac sau n-au încredere în voi și nu vă vor conferi lesne prezumția nevinovăției.

Oricine ajunge la Casa Albă ar trebui să fie modest și rezervat

Și de aici ajungem la al doilea punct: Spre deosebire de Barack Obama în 2008, Ronald Reagan în 1980 ori Lyndon Johnson în 1964, tu nu ai primit un mandat pentru a opera transformări majore.

Chiar și dacă victoria ta e mai mare decât au prezis sondajele pre-electorale. Chiar și dacă ai câștigat și majoritățile din Congres. Chiar și dacă analiștii care-ți sunt favorabili te proslăvesc drept Salvatoarea Democrației ori Răpunătorul Mișcării Woke sau cine știe ce altă poreclă mesianică.

Ce pățesc președinții care consideră că dețin mandate atunci când nu le dețin?

Uitați-vă la Joe Biden, care le promisese americanilor că va fi doar un președinte de tranziție, pentru ca apoi să se decidă să încerce să devină o a doua încarnare a lui Franklin Roosevelt.

Când el n-a mai avut din septembrie 2021 o rată a aprobării cu plus în față. Sau uitați-vă la George W. Bush după realegerea lui din 2004, când a promis mari reforme în materie de imigrație și asistență socială: n-a realizat de nici unele, dar reputația i s-a scufundat în schimb în mocirla insurecției din Irak, a fiascoului reacției la Uraganul Katrina și în cele din urmă a crizei financiare din 2008.

Și atunci, la ce-ți poți folosi victoria?

Sfat pentru viitorul locatar de la Casa Albă: Fă ceva pentru cei ce te detestă

Un al treilea punct: Începe cu ceva ce-i va surprinde plăcut pe cei ce n-au încredere în tine. Trebuie să te încrezi în puterea harului politic de a-ți aduce capital politic.

În cazul lui Harris, scepticii se tem că ești o nulitate intelectuală, radicală din perspectiva culturală și nepregătită pentru provocările unei demnități în stat, mai cu seamă în privința politicii externe.

În cazul lui Trump, temerea e nu numai că ești un fascist în sinea ta, ci și că vei guverna precum un despot.

Temeri care pot fi ameliorate de Harris printr-o mărire drastică a bugetului militar și alegerea unui secretar al securității interne care are reputația că e preocupat cu adevărat de securitate, poate chiar și un republican precum senatorul Jim Lankford din Oklahoma.

Iar de către Trump prin continuarea reformei în materie de justiție penală pe care ai început-o în mandatul anterior și numirea unui procuror general apolitic, după modelul alegerii lui Gerald Ford de a-l numi pe președintele Universității din Chicago, Ed Levi.

(Da, știu. Dar speranța moare ultima.)

Reforma Bunului Simț

Un al patrulea lucru: Înființează un Birou al Reformei de Bun Simț, subordonat direct Casei Albe și constrâns prin statut să nu aibă mai mult de 30 de angajați pentru a nu se transforma și el în încă un mastodont birocratic permanent.

Numește-l în fruntea lui fie pe Philip K. Howard, autorul cărții „Moartea Bunului Simț”, fie pe Cass Sunstein, care a lucrat la reforma legislativă sub Obama. Conferă-i puterea de a defrișa toate condiționările de aprobare, duplicatele legislative și alte piedici birocratice care nu le permit nici măcar celor mai modeste proiecte de infrastructură să fie finalizate la timp ori în bugetul alocat.

Dacă Harris vrea să construiască 3 milioane de locuințe sau dacă Trump vrea să-și finalizeze construcția zidului de frontieră, amândoi vor avea nevoie de acest birou.

Prioritățile externe pentru locatarul de la Casa Albă

În ce privește politica externă, trebuie să te ghidezi după o distincție simplă: e mai înțelept să încerci să ții coșmarurile la distanță decât să încerci să transformi vise în realitate.

Așadar, al cincilea meu punct presupune să-și organizezi prioritățile în consecință.

Ce trebuie să faci tu pentru a împiedica China să încerce să cucerească Taiwanul?

Sau Iranul pentru a nu obține bomba atomică?

Sau Rusia pentru a nu înfrânge Ucraina și a lua apoi în colimator următoarea victimă?

Securitatea Americii și poziția ta de conducător al lumii libere se vor consolida dacă te vei pune imediat pe treabă în privința acestor pericole iminente, mai degrabă decât să-ți cheltui energia pe alte tentative sisifice de a înfăptui pacea israeliano-palestiniană, a denucleariza Coreea de Nord ori a soluționa cauzele de substrat ale emigrării din America Latină.

Realizări mărunte, dar vizibile

În al șaselea rând: Trebuie să crezi în forța realizărilor mai mărunte, dar mai vizibile.

Președintele Biden se mândrește că a trecut prin Congres pachetul legislativ mamut Legea Reducerii Inflației: câți americani își pot aduce aminte fie și un singur element relevant al ei ori pot măcar numi un singur beneficiu pe care ei personal l-au resimțit de pe urma ei?

Însă oamenii pot pricepe mai bine realizări legislative precum bipartita Lege a Criminalității din 1994 care a adus pe străzi 100.000 de polițiști în plus - contribuind la îmbunătățirea pe termen lung a siguranței publice.

În fine, în ciuda apelurilor la „schimbare”, ar trebui să știi că lucrul pe care americanii și-l doresc cel mai mult de la guvern nu e nici transformarea socială, nici spectacolul strident; e competența.

Așadar să nu-ți fie teamă, cum nici lui Harry Truman nu i-a fost, să aduni în jurul tău consilieri care te eclipsează prin înțelepciunea și experiența lor.

Și să nu fi reticent, tot așa cum nici George H.W. Bush și Bill Clinton nu au fost, să găsește un numitor comun cu opozanții tăi politici. Nu uita nici zicala preferată a lui Reagan: „Nu există vreo limită cu privire la ce poate face un bărbat ori unde poate ajunge, atât timp cât nu-i pasă cui i se atribuie meritul”. De fapt, nu există vreo limită nici cu privire la ce poate face o femeie”.

(Articol de Bret Stephens, NYT; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)