În urmă cu 41 de ani, Ceauşescu stabilea un record mondial. Încă rezistă! Dezvăluiri lansate în cadrul unui reportaj realizat de Agerpres cu pensionarul de 85 de ani, care locuieşte în comuna Gurghiu, judeţul Mureş.
Miron Mândru este cel a organizat vânătoarea în Munţii Gurghiului pentru fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu de-a lungul a trei decenii. El şi-a amintit care au fost unele dintre cele mai memorabile momente trăite la vânătorile organizate pentru Ceauşescu şi invitaţii lui.
Blestemul care l-a răpus pe Nicolae Ceauşescu. N-a durat mai mult de o lună
Tehnicianul de vânătoare administra un domeniu de 40.000 de hectare situat pe Valea Gurghiului, pe care puteau vâna doar Ceauşescu şi membrii Comitetului Central al PCR. Octogenarul l-a însoţit pe dictator inclusiv la ultima partidă de vânătoare de cerbi, în septembrie 1989, anul morţii sale. Nikita Sergheevici Hruşciov, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1953-1964), de Todor Jivkov Hristov, preşedinte al Bulgariei şi lider al Partidului Comunist din Bulgaria (1954-1989), dar şi de Iosip Broz Tito, fostul preşedinte al Iugoslaviei (1953-1980).
În urmă cu 41 de ani, Ceauşescu stabilea un record mondial
„(…) Pe vremea aceea, venea la vânătoare numai tovarăşul Ceauşescu cu invitaţi de-ai lui din Comitetul Central, dar şi din alte ţări (...) Făceau vânătoare toamna, la cerbi, în timpul boncănitului, iar noi făceam goană la urs şi mistreţ. La o singură vânătoare, se împuşcau 10-15 urşi şi 20 de mistreţi. Eu conduceam grupul de vânătoare.
Venea cu elicopterul, ateriza pe Vârful Seaca. Înainte de venirea sa, noi organizam potecile, puneam hrană la mistreţi, la vânat, ca să se adune vânatul. Eu l-am condus tot timpul pe Ceauşescu la vânătoare. Cel mai mare trofeu de urs a fost împuşcat de Ceauşecu la Observatorul de vânătoare de la Păstrăvăria din Lăpuşna - acolo este o căsuţă pentru vânătoare, acolo puneam de mâncare la urşi, erau nişte granule speciale făcute la Iernut, dar şi porumb.
Veneau 10-15 urşi şi care era mai mare era împuşcat de el. Doar el trăgea, de la 25-30 de metri, din căsuţă. Nu dădea voie altora, era rezervat terenul numai pentru el, acolo la Lăpuşna. Cei mai mari cerbi i-a împuşcat tot aici, la Seaca şi la pârâul Lăpuşna. Noi adunam 50 de oameni, ţărani, muncitori, pădurari, personal silvic şi organizam goana.
Eu am fost atacat de un urs, a tras Ceauşescu în el
Ei stăteau în observatoare, făcute la un metru de la sol şi împrejmuite, ca să nu se întâmple să tragă în urs şi acesta să-i atace. Noi alergam vânatul. Eu am fost atacat de un urs, a tras Ceauşescu în el, dar l-a nimerit în intestine şi a avut putere. S-a întors către noi, cei care îl alergam, şi a sărit pe mine şi m-a muşcat de spate, mi-a băgat o gheară în spate.
M-au luat cu elicopterul şi m-au dus la Târgu Mureş la spital. Am avut noroc că nu mi-a rupt vene şi am scăpat să nu fiu rănit mortal. Ursul e periculos dacă e rănit, m-a atacat, a crezut că eu l-am împuşcat”, şi-a amintit tehnicianul de vânătoare.
Ce mai reţine Miron Mândru despre personalitatea celui supranumit Geniul Carpaţilor? „Era destul de popular, discuta cu noi aşa cum discut eu cu dumneavoastră. Mergeam la vânătoare de cerb, plecam din Lăpuşna împreună cu el şi cu un ofiţer. Avea un câine de vânătoare pe care îl purta mereu cu el, inclusiv cu elicopterul.
Mergeam cu elicopterul până pe Vârful Seaca, apoi cu o maşină, după care mergeam pe jos, doar noi trei. Urmăream cerbii care boncănesc. Împuşca doi-trei dimineaţa devreme sau seara, pentru că doar atunci ies”, a completat fostul tehnician de vânătoare.
Domeniul de vânătoare ideal pentru recorduri
Tot el a spus că domeniul de vânătoare din judeţul Mureş deţine locul III mondial la blănuri de urs. A fost un urs vânat de Nicolae Ceauşescu în zona Lăpuşna în 1984 (omologat la Brno, în 1985, cu 637,93 puncte). Pe acelaşi domeniu a fost înregistrat locul III la nivel naţional, cu un trofeu de cerb evaluat la 255,95 puncte.
„De altfel, locurile I şi II mondial la blănuri de urs îi revin tot lui Nicolae Ceauşescu, cu un urs vânat la Piliske în Harghita, în 1983, care deţine un procentaj CIC - Comisia Internaţională Chasse - de 687,79, obţinut la Brno, în 1985 şi altul la Borsec, în 1980, evaluat cu 646,74 puncte CIC, la Plovdiv, în 1981”, arată sursa citată.
„După vânătoarea de aici, când făceam cu gonaci, cu oameni mulţi se organiza o masă la Caşva, către Glăjărie, acolo se făcea masa. Ei stăteau deoparte, şefilor mari le făceam o masă separată, mai încolo. Pe mine mă invitau, eram cunoscut, eu îi conduceam şi într-un colţ stăteam şi eu. Puneam afară vânatul, făceau poze pentru tablouri de vânătoare. Făceau friptură de vânat pe foc. După vânători se mai făcea masă şi la Castel la Lăpuşna. Am vânat cu Ceauşescu toată perioada, din 1958 până la Revoluţie, în 1989.
Pe Ceauşescu îl cam lăsaseră puterile
În septembrie '89 a împuşcat un urs la Lăpuşna, se ţinea bine, dar nu umbla mult pe jos, cam 200 de metri. La cerb era mai greu, toamna, trebuia mers pe poteci. Revoluţia a fost în decembrie, el venea la noi în septembrie, când se împerechează cerbii. În perioada aceea făceam goană şi la mistreţ, şi la urs. Blănurile erau duse la tăbăcit, la Bistriţa, la Târgu Mureş sau la Bucureşti”, a rememorat Miron Mândru.
Înainte de Revoluţie, toată Valea Gurghiului era rezervată doar pentru conducerea comunistă a ţării. În prezent, în zonă vânează străinii, contra unor preţuri ridicate, multe dintre terenurile de vânătoare de aici fiind privatizate.
„După Revoluţie, aici au început să vină străinii şi împuşcă pe valută. Partea de jos a munţilor e închiriată la privaţi. Ies ei la vânătoare, jumătate e a Ocolului Silvic, jumătate la privat. Nu mai e ce a fost, s-a împuţinat numărul vânatului. Vânătorii sunt mai mulţi, pe unde merg puşcă tot, praf fac”, a mai dezvăluit pensionarul.
„Recordul naţional la trofeu de cerb a fost doborât în 2003, când un cetăţean german a reuşit să împuşte în zona Fâncel, în Munţii Gurghiului, un cerb al cărui trofeu a fost evaluat la 263,5 puncte. Din 1980 până în 2003 recordul naţional a fost deţinut de Nicolae Ceauşescu, după ce a împuşcat, la Soveja, judeţul Vrancea, un cerb al cărui trofeu a fost evaluat cu 261,25 puncte de Comisia Internaţională Chasse”, se mai arată pe Agerpres.