În Ungaria, îngrijirea unui milion de oameni va deveni imposibilă din cauza prețurilor crescute la utilități și la combustibili
- Dragoș Lefterescu
- 2 august 2022, 12:58
Multe instituţii de asistenţă socială vor fi nevoite, probabil, să-şi închidă porţile chiar din toamnă, iar locuitorii acestora vor ajunge pe străzi.
Instituțiile de asistenţă socială ar putea să fie nevoite să-şi închidă porţile încă din toamnă din cauză că nu îşi vor putea plăti facturile majorate la utilități, iar angajații lor nu vor putea ajunge la cei care au nevoie de ajutorul lor fiindcă nu vor fi bani pentru alimentarea cu combustibil a maşinilor instituţiilor, la acest pericol au atras atenţia Asociația Asistenților Sociali din Ungaria (SzMME) şi Asociația Profesională Socială (3Sz), într-o scrisoare adresată secretarului de stat responsabil pentru politica de îngrijire din cadrul Ministerului de Interne, Attila Fülöp, scrie Nepszava.
Modificările anunțate fără niciun fel de consultare vor genera chiar până la sfârşitul acestui an un deficit bugetar de câteva milioane de forinţi pentru furnizorii de servicii sociale mai mici și zeci de milioane de forinţi pentru instituțiile mai mari care devin inoperabile, avertizează specialiştii. Semnatarii scrisorii, preşedintele 3Sz, Katalin Szoboszlai, şi preşedintele SzMME, Sándor Meleg, au amintit că s-au consultat în ultimele zile cu managerii instituţiilor rezidenţiale, cu organizatorii care asigură servicii de asistenţă socială în timpul zilei și cu personalul serviciilor de protecție a familiei și a copilului, iar din aceste consultări a rezultat că din punctul de vedere al sectorului social cheltuielile majorate nu vor putea fi acoperite nici anul acesta şi nici în bugetul aprobat pentru 2023.
Consecinţe imprevizibile vor fi şi în cazul în care asistenţii sociali ai satelor şi cătunelor, asistenţii instituţiilor de caritate sau asistenţii sociali stradali nu vor putea ajunge cu maşinile, cu microbuzele lor la locurile unde oamenii au nevoie de ei şi aşteaptă un ajutor. "Pe lângă creșterea costurilor cu utilitățile și a benzinei, situația sectorului este îngreunată și de impactul negativ al amendamentului Legii privind impozitul detaliat pentru antreprenorii cu impozite reduse (KATA), de găsirea fondurilor necesare pentru creșterea salariului de anul viitor - în special a salariului minim - și de inflație din cauza căreia cresc drastic costurile pentru asigurarea meselor calde pentru persoanele nevoiaşe", spun specialiştii, argumentând motivul pentru care Guvernul ar fi trebuit să asculte şi pe oamenii care depun eforturi zi de zi, înainte de a lua deciziile.
"Azi, nu există nicio instituție socială în țară al cărei manager să se poată pregăti liniştit pentru iarnă", mai menţionează specialiştii, adăugând că "îngrijirea celor care beneficiază de asistență socială este în pericol, iar consecințele previzibile ale acestui proces vor fi reducerea sau desfiinţarea completă a serviciilor de asistenţă socială, respectiv închiderea instituțiilor și disponibilizarea lucrătorilor. În primul rând, sunt în pericol serviciile de asistenţă socială administrate de asociaţii şi fundaţii, acestea pot ajunge cel mai repede într-o situație aproape de faliment.
În sectoarele de asistenţă socială, protecția copilului și bunăstarea copilului lucrează o sută de mii de oameni, iar numărul celor care primesc îngrijiri depăşeşte un milion. Având în vedere toate acestea, reprezentanţii organizațiilor profesionale îi solicită fostului secretar de stat pentru politici sociale, actualmente secretar de stat pentru politica de îngrijire, să se consulte cu aceste organizaţii despre problemele amintite, dar până atunci instituţia condusă de domnia sa trebuie să răspundă la trei întrebări.
Organizaţiile profesionale vor să ştie, în primul rând, dacă Ministerul de Interne colectează date despre efectele creșterii prețurilor la utilități și la combustibil asupra organizaţiilor care asigură asistenţă socială celor nevoiaşi. Pe de altă parte, aşteaptă un răspuns şi la întrebarea, dacă Guvernul are în vedere vreo măsură care ar îmbunătăţi situaţia sectorului serviciilor sociale și, în sfârșit, dacă una dintre organizaţiile de asistenţă socială va da, într-adevăr, faliment, care va fi soarta oamenilor îngrijiţi în prezent de respectiva instituţie? "Vă rugăm să ne trimiteți procedurile legate de această chestiune!", astfel se încheie întrebările adresate de reprezentanţii celor două asociaţii de asistenţă socială. (Traducerea: Rozália Gănciulescu, RADOR)