Nu este un text despre președintele Klaus Iohannis și experiența sa ca profesor. I-am împrumutat doar titlul unui proiect cu care a câștigat simpatie electorală când s-a bătut pentru fotoliu de la Cotroceni.
Printre atâtea știri despre baloane-spion, OZN-uri, avioane fantomă și calupul substanțial de informații despre cutremure și război se strecoară o temă importantă, dar suficient de neglijată: Legile Educației.
Traversez fenomenul școlar, sub toate formele, de aproape 40 de ani, cu copiii familiei. După revoluție am sperat că, odată cu pionierii vor dispărea doctrinele comuniste, iar școala românească va fi mai bună decât era. Eu și mulți români credeam asta din calitatea de părinți. Profesorii sperau că vor fi liberi să se apropie de sistemul european și să demonstreze că elevii pregătiți de ei sunt mai buni. Generația cadrelor didactice de atunci se bucura de maxim respect, salariile, rămase din epoca comunistă, erau îndestulătoare în primii ani 90. Din păcate, an de an, aripile tuturor celor implicați în activitatea educațională au fost tăiate: părinți, profesori, elevi.
De vreo 30 de ani trăim un experiment eșuat. Multitudinea de miniștri care s-a perindat n-a reușit decât să-și implementeze niște idei și proiecte superficiale, care n-au adus calitatea dorită în învățământ. Au fost câteva excepții, dar zgarda politică nu le-a dat răgazul necesar pentru a schimba ceva în profunzime.
Elita cadrelor didactice s-a pensionat, a venit o garnitură tânără despre a cărei pregătire am constatat-o la examenele profesionale de grad. Programele școlare, elaborate în inspectorate și minister, au fost des criticate de specialiști, dar și de părinți și elevi. Volumul de materii de băgat în cap școlarului creștea proporțional cu volumul ghiozdanului sau rucsacului pe care trebuia să-l care zilnic. Progresul informatic făcea pași de furnică din varii motive. Noroc cu pandemia că s-au umplut școlile de tablete, iar cadrele didactice au fost nevoite să învețe cum se operează cu ele. Copiii, cu excepția celor de la țară sau din familii defavorizate, știau să le folosească destul de bine. În viața lor tehnologia intrase de pe la 5-6 ani.
La sfârșitul anului trecut a venit un alt ministru. A lucrat în apropierea președintelui, la Cotroceni. La Administrația Prezidențială.
„Legile Educației vor fi repuse în transparență după dezbaterea publică, în cel mai scurt timp, după sărbătorile de iarnă. Cred că este mai bine ca discuția să fie purtată într-o perioadă de activitate inclusiv școlară”, a declarat Ligia Deca, la mijlocul lunii decembrie.
S-a discutat, s-a dezbătut în aceste ultime două luni, iar acum, după ce trage un ochi și Guvernul, legea va pleca la Parlament. Am urmărit știrile legate de subiect, am citit opiniile unor oameni avizați în domeniul Educației. Concluzia: problemele continuă, nu s-au schimbat lucrurile în părțile esențiale, modernizarea sistemului educațional, după standarde europene, rămâne o iluzie.
Doamna Deca nu a reușit să impună în noua lege nici interzicerea apartenenței politice a celor care vor să ocupe funcții de conducere în inspectorate și școli, salarizarea cadrelor didactice se spune că e șchioapă fiindcă nu s-a pus accentul pe performanța profesorului și rezultatele de la clasă.
Pentru abandonul școlar nu s-au găsit soluții, deși se tot vorbește că din sistem lipsesc 1,5 milioane de copii, care se regăsesc doar în statisticile pentru buget.
Dacă tot vorbim de buget, e bine ca legea să reglementeze situația cu apartenența școlilor de primării. După cum știm, reparațiile și dezvoltarea incintelor unde învață copiii sunt obligația primăriilor. Iar primarii, mai ales cei din mediul rural, spun că nu au bani. Așa că se stă cu toaletele acelea insalubre sau cu wc-ul în curte de zeci de ani și cu clădiri vechi, ce se pot prăbuși la cutremur.
Sunt multe critici și pe structura anul școlar, pe evaluarea liceelor care ar trebui să țină cont de competență, de rezultatele de la BAC, nu se pune accentul pe școli tehnologice și vocaționale, unde elevii s-ar pregăti pentru o meserie.
Să sperăm la o îndreptare a legii de la parlamentari. Să sperăm, căci speranța nu cere bani și moare ultima! În momentul de față, în România educată, Școala pare pusă pe butuci.