În Republica Moldova a trecut la faza mitingurilor de susținere. Moldova are două guverne, unul ilegitim, condus de Maia Sandu

În Republica Moldova a trecut la faza mitingurilor de susținere. Moldova are două guverne, unul ilegitim, condus de Maia Sandu

După ce Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democratic și-a chemat susținătorii la Chișinău, acum a venit rândul Maiei Sandu, care a declarat că vrea să își cheme alegătorii în stradă.

Premierul desemnat al Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat luni, la finalul ședinței de Guvern, că studiază problema de a-și chema susținătorii din Blocul Acum, la mitinguri pentru susținerea guvernului format din socialiștii lui Igor Dodon și Blocul Acum, proeuropean, condus de Maia Sandu. ”E mai bine pentru toţi ca ei să înceteze să îndeplinească ordinele ilegale şi totul să intre în normalitate”, a declarat Maia Sandu referindu-se la funcționarii publici și la polițiști.

Deși Curtea Constituțională de la Chișinău a dispus că noul Guvern este ilegitim, Maia Sandu a convocat o primă ședință, care s-a desfășurat la sediul Parlamentului. În tot acest timp, Guvernul legitim al Republicii Moldova, condus de Pavel Filip, al cărui mandat a fost prelungit automat pe perioada crizei politice de la Chișinău, este păzit de forțele de poliție.

Maia Sandu, dă dovadă că nu recunoaște decizia Curții Constituționale de duminică și spune că guvernul său a fost votat de Parlament, care urmează să fie dizolvat în perioada următoare, gest care ar conduce la alegeri parlamentare. ”Guvernul votat de un parlament legitim s-a convocat în şedinţă. Restul acţiunilor sunt ilegale. Cei care au fost demişi trebuie să plece din funcţie fără a crea situaţii de conflict. În caz contrar, vor răspunde în faţa legii. Sperăm ca foarte curând să mergem la guvern şi celor care obstrucţionează activitatea noastră le spun că ar fi bine să înceteze. Există presiune externă şi, dacă nu este de ajuns, vom chema oamenii la proteste. Sperăm că cei care au uzurpat puterea vor pleca cât mai curând', a mai spus Maia Sandu, la Radio Chişinău.

Tensiune la Chișinău

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, duminică, 9 iunie să îl suspende pe 30 de zile pe președintele Igor Dodon, pe motiv că a refuzat să dizolve parlamentul. Forul legislativ suprem de la Chișinău nu a reulit timp de trei luni să impună o coaliție politică care să poată forma un guvern.

În aceste condiții, vechiul premier, Pavel Filip a fost mandatat de Curtea Constituțională să conducă destinele Republicii Moldova, să dizolve Parlamentul și să organizeze alegerile anticipate. În acest sens, Filip a emis un decret de dizolvare a Parlamentului și de organizare a alegerilor anticipate la data de 6 septembrie.