Duminică, în zori, Kievul a fost trezit în zori de bombardamente asupra unor clădiri rezidențiale și a unei fabrici de arme, în chiar ziua deschiderii summitului G7 din Bavaria.
Este a treia oară de la începutul invaziei ruse a Ucrainei când acest cartier situat nu departe de centrul istoric este vizat de rachete. Lovit la mijlocul lunii martie, el a fost bombardat și pe 28 aprilie în timpul vizitei la Kiev a secretarului general al ONU, Antonio Guterres. De această dată, patru răniți au fost internați în spital, inclusiv o fetiță de 7 ani care locuia la etajul al nouălea al imobilului atacat, scrie La Libre Belgique.
Rusia a lovit duminică trei centre de antrenament militar în nordul și vestul Ucrainei, inclusiv unul lângă granița poloneză. Potrivit primarului capitalei, Vitali Kliciko, rușii au vrut să "intimideze ucrainenii", în timp ce liderii Grupului celor Șapte s-au întâlnit la Elmau, în Germania, iar cei ai NATO se vor întâlni marți la Madrid. Moscova reamintește astfel, încă o dată, că este capabilă să ajungă în orice punct al teritoriului ucrainean, chiar dacă majoritatea operațiunilor au loc acum în sudul și estul țării, unde forțele ruse au pătruns în localitatea Lisichansk.
"În următoarele luni, vom transfera sistemele de rachete tactice Iskander-M în Belarus, care pot folosi rachete balistice sau de croazieră, în versiunile lor convenționale și nucleare", a mai anunțat Vladimir Putin la începutul unei întâlniri cu Aleksandr Lukașenko, sâmbătă, la Sankt Petersburg. Cei doi președinți au mai indicat că doresc să modernizeze forțele aeriene din Minsk pentru a le face capabile să poarte arme nucleare.
În acest context, Ucraina a cerut încă o dată mai multe arme grele și sancțiuni împotriva Moscovei din partea țărilor G7 - referitor la acest aspect, ea va fi auzită cu o propunere de embargo asupra aurului rusesc. Ministrul de Externe Dmitro Kuleba a cerut, pe Twitter, să "se învingă imperialismul bolnăvicios". "Este extrem de important ca, în timpul summiturilor din această săptămână, G7 și NATO să demonstreze că angajamentul lor de a apăra Ucraina nu va fi niciodată mai slab decât dorința lui (Vladimir) Putin de a o ocupa", a adăugat el într-o tribună scrisă împreună cu omologul său britanic, Liz Truss. Alianța Atlantică își va dezvălui planurile de a-și proteja flancul estic, o întărire defensivă care va fi însoțită de un nou "concept strategic", ce ar trebui să-i întărească poziția față de Rusia, și să menționeze pentru prima dată provocările pe care le pune China.
Dar, în fața ravagiilor făcute de armata rusă, liderii G7 ar putea discuta săptămâna aceasta apelul cancelarului german Olaf Scholz pentru un "Plan Marshall" pentru reconstrucția Ucrainei, proiect pe termen lung care va costa "miliarde" și va implica "mai multe generații". (Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)