Departe de lumina reflectoarelor, scoate un document de 6 pagini în care anunţa o noutate „importantă”: proiectul reducerii combustibililor fosili într-un mod cât mai rapid şi mai dur decât era prevăzut până acum.

Aceasta în momentul în care preţul petrolului, principala sursă care se doreşte desfiinţată, scădea la niveluri foarte joase: de la 67 euro pe baril de acum un an, la 25 astăzi. Are vreun sens, acum că orice resursă publică ar trebui folosită pentru a împiedica tragedia ca firmele să se închidă, iar consumurile să se prăbuşească, să cheltui miliarde pentru a impulsiona folosirea surselor energetice „verzi”? Planul în vigoare prevede tăierea emisiilor de CO2 cu 40% în următorii 10 ani: un efort economic deja enorm care implică adaptarea forţată a multor sectoare industriale şi introducerea de taxe ulterioare pe spatele surselor energetice tradiţionale.

Statele „bogate vor plăti mai mult”: Italia, de exemplu, va fi chemată să susţină nu numai propria reconversie, dar şi pe aceea a ţărilor mai înapoiate şi care folosesc cărbunele. Nu pare să fie îndeajuns, însă. Pe 15 ianuarie trecut (de parcă vorbim despre o altă epocă), parlamentarii europeni urmăriţi de „Fridays for future” al lui Greta Thunberg şi de lobiştii din firmele „green economy”, au cerut comisiei să evalueze o tăiere egală cu 55% în loc de 40%.  Potrivit Libero Quotidiano, executivul european s-a gândit să-şi armeze tunurile prezentând un studiu de fezabilitate în care explozia epidemiei care a îngenuncheat economia mondială nici nu conta, ca şi cum ar fi fost un eveniment care poate fi trecut uşor cu vederea şi că nimic nu se schimbă în programele şi planurile de la Bruxeles.

Comisia, în acel document, admite că „accelerarea tranziţiei către neutralitate climatică probabil ar avea impact social şi ocupaţional mai pronunţat pe termen scurt şi mediu”. Recunoaşte şi că mărirea taxelor în sarcina combutibililor fosili şi alte prevederi gândite pentru reducerea emisiilor de CO2, ar putea dăuna „claselor de mijloc, familiile vulnerabile care trăiesc în zonele periferice”. Dar aceste realităţi nu sunt suficiente pentru a renunţa la proiect.

Sindicatele europene, săptămânile trecute şi înainte ca Covid-19 să se răspândească, au avertizat că planul verde al Ursulei vod der Leyen pune în pericol 11 milioane de locuri de muncă pe continent. Care se vor adăuga la acelea care, inevitabil, vor fi desfiinţate de epidemie. Totul inutil: chemaţi să aleagă între realitate şi dogmele lor, legislatorii europeni continuă să aleagă dogmele…

Citește și: