În pelerinaj la mănăstiri

În pelerinaj la mănăstiri

Zeci de mii de credincioşi ortodocşi, catolici şi armeni sunt aşteptaţi duminică, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, să se închine la bisericile din Putna, Cacica şi Hagigadar.

Trei lăcaşuri de cult din judeţul Suceava se transformă pe 15 august, cu ocazia sfintei sărbători Adormirea Maicii Domnului, în adevărate "Mecca" pentru zeci de mii de credincioşi ortodocşi, catolici şi armeni.

Ortodocşii vor lua drumul Putnei, pentru a se ruga la mănăstirea unde se află mormântul lui Ştefan cel Mare, catolicii se vor închina la icoana făcătoare de minuni de la Cacica, în timp ce armenii vor urca în genunchi dealul Mănăstirii Hagigadar.

Cea mai veche biserică

La Mănăstirea Putna sunt aşteptaţi duminică în jur de 20.000 de pelerini, mai ales că a fost anunţată deja şi prezenţa Patriarhului României, Prea Fericitul Daniel, care va participa la slujba de sfinţire a picturii lăcaşului de cult, finalizată la sfârşitul lunii trecute.

Aproape de mănăstire, turiştii mai pot vizita, în cimitirul localităţii Putna, şi o biserică din lemn din secolul al XIV-lea, considerată cea mai veche biserică medievală păstrată pe teritoriul României. Iar la aproape un kilometru şi jumătate de mănăstirea Putna, poate fi vizitată chilia călugărului Daniil Sihastru şi bisericuţa săpată manual în stâncă.

Prima ctitorie a Voievodului Ştefan cel Mare, numită de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, "Ierusalimul neamului românesc", poate pune la dispoziţia pelerinilor aproximativ 200 de locuri de cazare, contra 10 lei de persoană, în camere cu 4 până la 20 de paturi.

În plus, turiştii pot opta şi pentru oferta pensiunilor de 2-4 margarete, unde preţurile pentru o cameră variază între 70 şi 270 de lei pe noapte.

Salina muzeu de la Cacica

Şi la Cacica, unde se află sanctuarul ridicat în 2000 de Papa Ioan Paul al II-lea la rangul de Basilica Minor, sunt aşteptaţi în jur de 15-20.000 de pelerini catolici din ţară şi din străinătate.

În apropiere, turiştii pot vizita şi Salina Cacica, transformată în muzeu, unde pot admira capela Sfintei Varvara (cu altarul şi amvonul sculptate în sare masivă), lacul subteran cu apă sărată şi sala de festivităţi, situată la 44 de metri adâncime, unde odinioară se organizau baluri.

Tarifele la cazare în Cacica variază de la 60 şi 100 de lei camera, la pensiuni de două şi trei margarete.

La aproape un kilometru de Suceava, Mănăstirea Hagigadar (veche de aproape 500 de ani), cunoscută drept Biserica Dorinţelor, va fi vizitată şi ea duminică de mii de pelerini, majoritatea armeni.

Tradiţia spune că orice dorinţă se va îndeplini la Hagigadar, dar pentru asta trebuie să ai credinţă, să urci în genunchi dealul pe care se află mănăstirea şi să înconjori biserica de trei ori.

Cu o zi înaintea hramului, gospodinele armene vor pregăti agapa creştină numită "hurban", care va fi servită, duminică, miilor de pelerini prezenţi, după Sfânta Liturghie.

Pelerinii îşi aşteaptă rândul ore în şir în curtea mănăstirii, mai ales pentru a gusta supa de urechiuşe (un fel de colţunaşi cu carne), făcută după o reţetă secretă.

"MADONA NEAGRĂ"

Icoana făcătoare de minuni de la Cacica

Biserica de la Cacica, declarată în 2007 Sanctuar Naţional, e construită în stil neogotic, din piatră şi cărămidă roşie, acoperită cu eternit, şi are o turlă de 50 de metri înălţime.

Recent au fost finalizate lucrările de restaurare a Icoanei Maicii Domnului sau "Madona neagră", aşa cum este cunoscută în mod popular.

În semn de recunoştinţă faţă de icoana considerată făcătoare de minuni, credincioşii au donat diferite obiecte din argint reprezentând părţi ale corpului în miniatură.

Ne puteți urmări și pe Google News