Suntem casatoriti de 7 ani. Amandoi conducem, dar avem pareri diferite despre rolul eternului feminin in traficul rutier.
Zei
Femeile la volan sunt iepurasii din jungla urbana. Privesc sperioase in toate directiile, deseori nefacand diferenta dintre stanga si dreapta, dintre pedale, dintre cinspe centimetri si un metru. Totusi, prefer sa pierd cateva minute din cauza unei femei decat sa-mi pierd viata din cauza unui barbat.
Aproape toti urmasii lui Adam suntem convinsi ca ne-am nascut piloti. Automobilul e doar prelungirea masinutei cu care ne jucam baraind din buze pe covor. De fapt, atunci am luat primele si cele mai importante lectii de soferie. „Tii, am busit masinuta de sifonier si n-a patit nimic!” Pentru ca, se vede pe orice strada ori sosea, nu ne e frica de nimic. Normal, suntem zei.
Zeul goneste pe linia de tramvai depasind sirurile blocate pe benzi, fara sa-si puna problema ca in fata ii poate sari un muritor. Tasneste „la aspiratie”, ca in Formula 1, sa ti se aseze la 10 centimetri in fata, te preseaza de pe banda laterala, doar ca sa castige trei metri. O lungime de masina reprezinta putin in spatiu, dar pentru el inseamna putere si dominatie.
Sunt senzatiile care-l fac sa se simta viu, cel putin pana ajunge la serviciu, unde seful il va obliga sa dea mereu prioritate. Exista totusi un gen mai periculos: femeia care vrea sa fie barbat. Cand intalnesc o astfel de amazoana care a preluat din fiecare stil ce-i mai prost, nu ma las batut. Trebuie sa-si dea seama ca locul ei e pe banda intai, nu sa se lupte cu mine pentru suprematie. Sa inteleaga ca sunt zeu. (Adrian Georgescu)
Ca la supermarket
Lasand gluma la o parte, femeile conduc cam prost. Aplecate peste volan sau stand lejer in scaune de piele, in masini miniaturale sau in tancuri carosate, blonde proaspete cu ochelari de firma ori doamne oarecare cu aspect provincial, intram si iesim din intersectii de parca ne-am da cu sania pe o partie goala.
Totul incepe din scoala de soferi. Desi instructorii se simt mai motivati sa ne invete, desi ne insusim regulamentul si luam punctaje mari la sala, majoritatea nu reusim sa luam permisul din prima incercare. Deseori, nici dintr-a doua. Politistul care ne verifica la traseu pare a fi misogin.
Totusi, ne plac masinile, chiar mai mult decat barbatilor. Probabil pentru ca ne ofera o senzatie de control si, cand nu suntem noi la volan, de siguranta. Dar nu reusim sa le intelegem. Ca mame, stim exact de ce scanceste un copil de doar doua luni, ca soferite habar n-avem cand suntem pe pana.
Asta e! Cu ce avem, cu ce putem, mergem inainte! Recunosti de la distanta o masina condusa de o femeie: ezitanta, vesnic nehotarata, cu miscarile imprevizibile ale unui carucior din supermarket.
Uite-asa se joaca fata, cand pe stanga, cand pe dreapta. Semnalizam, schimbam banda... Hei, nu mai claxona! Nu te asteptai sa-ti iau fata?... Astfel ajungem la destinatie. Ne parcam frumos intr-un spatiu larg si coboram triumfatoare, de parca ne-am intors de pe Everest. De fapt, cam asta am si facut. P.S. Despre parcarea laterala nu pot vorbi. Nu mi-a iesit niciodata. (Elena Georgescu)
Cititi si:
Recomandările noastre
