Wifka - o agenţie de detectivi germană - a promis o recompensă în valoare de 30 de milioane de dolari pentru informaţii despre persoanele responsabile de doborârea avionului Boeing 777, al companiei Malaysia Airlines, la 17 iulie, în estul Ucrainei.
Informaţia privind recompensa a apărut pe site-ul oficial al acestui birou de detectivi din Germania, cu sediul în oraşul Bad Swartau (Schleswig-Holstein).
“Wifka a primit misiunea de a stabili circumstanţele în care a fost doborât zborul MH17 al Malaysia Airlines. Clienţii au pus la dispoziţia sa 30 milioane de dolari ca recompensă pentru informaţiile despre această crimă şi eventualele dovezi”, menţionează biroul pe site-ul său, citat de agenția ucraineană Ukrinform.
În mod concret, detectivii germani sunt interesaţi de cine a dat ordinul ca avionul malaezian să fie doborât şi cine a luat parte nemijlocit la această acţiune; ce s-a întâmplat mai târziu cu toate aceste persoane, tipul de armă utilizat şi cine acoperă această crimă.
Numele clienţilor nu a fost făcut public. Potrivit agenţiei de detectivi germani, suma de 30 de milioane de dolari a fost depusă deja într-un cont bancar special la Zurich (Elveţia). “Recompensa ar putea fi ridicată la Zurich sau, la cerere, în alt loc”, se mai spune în textul amintit.
Mai mult, clienţii sunt dispuşi să asigure o nouă identitate celor care vor oferi aceste informaţii, amintește Ukrinform, preluată de Agerpres.
La rândul său, Wifka recomandă potenţialilor informatori maximum de prudenţă, în special de a nu divulga informaţii importante prin e-mail sau telefonic, ci a menţine contactele prin avocaţi.
Avionul malaezian, cu 298 de persoane la bord, dintre care mai mult de 190 erau cetăţeni olandezi, a fost doborât într-o zonă controlată de rebeli proruşi, în apropiere de Doneţk, cu o rachetă sol-aer al unui sistem avansat care ar fi fost livrat de Rusia insurgenţilor proruşi. Moscova neagă orice implicare a sa în această tragedie, atribuind întreaga responsabilitate Kievului.