În Bulgaria, premierul Borisov devine din ce în ce mai nepopular

În Bulgaria au loc proteste de mai multe săptămâni, iar ultimele sondaje de opinie de la Sofia relevă că tot mai mulți bulgari sunt de partea protestatarilor și susțin organizarea de alegeri anticipate.

Corespondentul RRA Petio Petkov a explicat care este situația.

În două sondaje separate realizate în luna august, Agenţiile Gallup International şi Trend constată că, în urma protestelor, au pierdut poziţii atât partidul GERB al primului ministru Borisov, cât şi Partidul Socialist, care își va alege noul lider în cadrul unui scrutin național pe data de 12 septembrie.

Câștigă teren formațiunile "Există un astfel de popor" al showman-ului Slavi Trifonov și "Bulgaria democrată", exponent al dreptei tradiţionale. Aproximativ 62% cer demisia lui Borisov, cea a procurorului șef Geshev și alegeri anticipate. GERB continuă să fie prima forță politică, urmată la distanță de numai un procent de socialiști. Partidul showman-ului Trifonov este al treilea, urmat de Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți - partidul etnicilor turci al musulmanilor şi de  "Bulgaria democrată". Bariera de 4% o va putea trece şi partidul fostului Avocat al Poporului, Maia Manolova, "Ridică-te Bulgaria!".

"Patrioţii uniţi", parteneri la guvernare ai centriştilor, partidul Voliae, al omului de afaceri Veselin Mareșki, şi ultranaționaliștii din Ataka nu sunt creditate cu șanse de a intra în viitorul parlament. 28% din cei anchetaţi declară că nu intenționează să voteze, șapte se declară împotriva tuturor partidelor.

Sondajul Gallup International marchează cel mai mic nivel al încrederii în premierul Borisov din ultimii ani, 20%, cu 68% neîncredere. În președintele Radev cred 47% din cei anchetați. Încrederea în actualul guvern a scăzut în perioada protestelor de la 30 la 19 procente, iar neîncrederea a depășit 70 de procente. Şi mai negativă este prestația Parlamentului, cu numai 15% încredere și 77 neîncredere.

59% cer demisia Guvernului. Sondatul realizat de Agenția Trend constată că 60% sprijină protestele, dar 39% nu cred că în urma acestora guvernul va demisiona. Între 46 și 50% cere alegeri anticipate, în timp ce 37% nu.