Există o putere în SUA despre care noi, în Europa, nu prea ştim. Văzând consecinţele pe care le provoacă punându-se de-a curmezişul hotărârilor luate cu mare tam-tam de către Donald Trump, arată că sunt cu mult peste preşedinte. Iar acestă PUTERE se numeşte ''United States Court of Appeals for the Ninth Circuit'', mai pe scurt "Ninth Circuit", al nouălea circuit.
Este o putere judiciară extrem importană şi cu totul autonomă care de-a lungul deceniilor a căpătat o fizionomie politică de stânga, care practică în fiecare zi sportul său preferat: să arunce în aer pe cel de-al 45-lea preşedinte american, care a împlinit 100 de zile la Casa Albă şi care trăieşte cu speranţa de a impune nişte impozite nemaivăzute până acum persoanelor fizice şi companiilor. Trump a decretat taxele, iar emoţia a sărit până la stele, ca de altflel şi pieţele financiare.
Dar, nereuşitele de până acum încasate de Trump depind de războiul declarat de "Ninth Circuit" începând de la interdicţiile pentru musulmani până la ultima hotărâre care obligă forţele de poliţie din zonele de frontieră să se pună în subordinea agenţilor federali în vânătoarea clandestinilor. Zonele gri în care clandestinii devin invizibili sunt numite ''oraşe sanctuar'', nume de altfel lipsit de consistenţă juridică, fiindcă poliţia locală îi lasă să umble liber. Fără complicitatea şerifilor de "judeţe", imigranţii ar fi repatriaţi, în timp ce politica din mai mult de 200 de "judeţe", controlate de administraţie, constă în a închide ochii.
Republicanii susţin că în spatele acestui comportament pândeşte corupţia. Trump abia ce a decis să folosească pumnul de fier ordonând poliţiştiilor judeţeni sa pornească la vânătoarea clandestinilor, ameninţând cu tăierea fondurilor poliţiilor locale. Statele din Vest cad toate în jurisdicţia ''Ninth Circuit'' care a dobândit o putere absolută în California, Alaska, Oregon, Montana, Idaho, Hawaii şi în statul Washington (a nu se confunda cu districtul capitalei).
Trump a avut o criză de furie zilele astea în faţa al nu ştiu câtelea afront al "Ninth Circuit" şi a repetat obsesiv că este o secţiune a magistraturii aflată în întregime în mâna stângii care foloseşte judecătorii pentru a-l împiedica pe preşedinte să guverneze.
Există un mod empiric şi concret pentru a da substanţă unei astfel de acuzaţii? Modalitatea este în a calcula de câte ori hotărârile Circuitului Nouă provoacă un conflict care se sfârşeşte la Curtea Supremă şi e lesne de ghicit ce final au aceste conflicte, avem câteva exemple, deja.
Rezultatul este evident: mai mult de jumătate dintre recursurile împotriva deciziilor politice ale acestui circ judiciar au fost câştigate de recurenţi şi pierdute de judecătorii liberali care însă n-au nicio intenţie să renunţe, văzând entuziasmul de stadion pe care-l provoacă cu acţiunile lor când blochează hotărârile lui Trump şi reuşesc chiar să-l facă să se piardă cu firea. Aceasta, cu taxele, este cea mai mare dintre înfrângerile pe care Trump le colecţionează, dincolo de înfrângerea privind faimosul Zid al Mexicului, care nu înaintează deloc, totul fiind amânat, cică, până la toamnă.