Medicul imunolog Sylvia Hoișie a vorbit despre despre eficiența vaccinurilor Covid-19: spunând că „n-are nicio îndoială în privința ei”.
Sylvia Hoișie a vorbit despre experiența sa cu platforma de vaccinare.
„Experiența vaccinării cu produsul Pfizer a fost foarte interesantă. Am dorit mult să ajung la vaccin și m-am bucurat că m-am putut înscrie fără dificultăți pe platforma națională.
La spitalul unde am fost programată totul s-a desfășurat conform programului. Atât la vaccinarea cu prima doză, cât și la așa-zisul rapel.
Am înțeles că și în alte centre de vaccinare din Iași lucrurile au fost bine organizate. Ba chiar mai bine decât în cel pe care mi l-am ales. N-am resimțit nici un efect secundar”, spune medicul imunolog.
Citește și: Vaccinarea anti-COVID va deveni periodică. Cum arată viitorul omenirii
Sylvia Hoișie, despre eficiența vaccinurilor Covid-19
„N-am avut niciodată vreo îndoială în privința eficienței vaccinurilor, căci nu doar din istoria medicinei, ci și din experiența mea de medic de laborator știu cât bine au făcut și fac ele oamenilor.
Am lucrat eu însămi în colective care au preparat, la Iași, vaccinuri: anti-tularemic, anti-tetanic, anti-holeric.
Am vrut în deplină cunoștință de cauză, eu și toți ai mei, să ne vaccinăm anti-Covid.
La fel de bine știm însă și că eficiența nici unui vaccin nu va fi vreodată de sută la sută, căci interacțiunea dintre produs și individ depinde de starea fizică a fiecăruia din cei vaccinați.
Dar pentru majoritatea oamenilor orice vaccin oferă organismului o armă puternică, protecția imunitară, în confruntarea cu agenții patogeni”, a mai spus aceasta.
Ea a mai adăugat și faptul că a ajutat la un moment dat la descoperirea unui vaccin.
„Am făcut parte din echipa mixtă, de la București și Iași, care a lucrat la elaborarea și experimentarea produsului pe care l-am numit Polidin - un preparat imunomodulator, sub formă de ser injectabil, destinat să întărească la modul generic imunitatea organismului uman în fața mai multor categorii de infecții.
După omologarea sa în 1966 am condus până în 2003 activitatea de producție a acestuia, care s-a desfășurat la filiala din Iași a Institutului „Ion Cantacuzino”, arată RFI.
Citește și: Două noi vaccinuri COVID-19. Vaccin cu doză unică!