ÎMPUȘCAT în MAȘINĂ. Incident GRAV în trafic lângă București. Doi FUGARI căutați de POLIȚIE
- Petrisor Cana
- 20 octombrie 2018, 17:47
Un bărbat a fost împușcat de un polițist, după o urmărire, în trafic, pe străzile din București. Victima se afla într-o mașină care nu a oprit la semnalele echipajului Brigăzii Rutiere.
Incident grav pe șoseaua de Centură a Capitalei. Polițiștii Brigăzii Rutiere au fost nevoiți să facă uz de armă după ce șoferul unui autoturism marca BMW nu a oprit la semnalele agenților rutieri. Unul dintre cei trei ocupanți ai mașinii a fost rănit iar polițiștii îi caută, acum, pe ceilalți doi fugari.
Poliția Capitalei transmite că, sâmbătă, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați in executarea atributiunilor de serviciu pe Șoseaua Oltenitei au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autovehicul BMW.
Întrucât șoferul nu a oprit la semnal, polițiiștii au plecat în urmărirea mașinii, până la șoseaua de Centură, unde au blocat autoturismul. Unul dintre polițiști a coborat din echipaj si l-a somat pe conducator sa coboare. Acesta a refuzat și a început sa ambaleze motorul făcând cercuri. În acel moment, agentul a folosit armamentul din dotare și a executat foc de avertisment și asupra mașini. Șoferul nu s-a supus somației și a continuat deplasarea într-o direcție necunoscută. Din ce au observat agenții, pe lângă șofer în autovehicul se mai aflau doi bărbați.
Ulterior, de pe raza județului Ilfov a fost preluat și transportat la spital, prezentând o plagă nepenetrantă prin împușcare, un bărbat, posibil aflat în autoturismul în cauză.
Cercetarile au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri în vederea stabilirii întregii situații de fapt și identificarea tuturor persoanelor.