Impozitarea bacșișului de la 1 ianuarie nu se poate aplica. Restaurantele nu au reuşit să îşi actualizeze softurile
- Antonia Hendrik
- 2 ianuarie 2023, 23:43
Din ianuarie 2023, orice sumă primită voluntar de la clienți în localuri trebuie trecută pe bonul fiscal, impozitată cu 10% și apoi împărțită salariaților, potrivit noii legi. Dar, mai multe restaurante nu au reușit să o pună în practică metoda deoarece softurile caselor de marcat nu au făcut actualizările.
Legea 376/2022 a apărut marți în Monitorul Oficial și se aplică de la 1 ianuarie 2023. Documentul prevede, din nou, reglementarea bacșișului și fiscalizarea acestuia, în condițiile în care o reglementare similară apăruse pentru scurtă vreme în 2015.
Implementarea legislației privind bacșișul, întâmpină probleme, pentru că nu toate restaurantele au reușit să aplice măsura imediat ce a intrat în vigoare, softurile caselor de marcat nu au putut fi actualizate chiar atât de repede.
Softurile caselor de marcat nu au făcut actualizările
Potrivit Antena 3, deși legea de impozitare a bacşişului ar fi trebuit să se aplice încă de la 1 ianuarie, multe restaurante nu au reușit să o pună în practică și asta pentru că firmele care se ocupă de softurile caselor de marcat nu au făcut actualizările.
Atât reprezentanții firmelor, cât și patronii de restaurante spun că în zilele următoare ar trebui să se întâmple acest lucru și astfel să nu mai existe nicio problemă în acest sens.
Bacșișul va fi trecut atât pe bonul fiscal, cât și pe nota de plată, iar sumele provenite din bacșiș vor fi distribuite integral angajaților, însă vor fi impozitate cu 10%. Pentru bacșiș nu se va aplica TVA, iar clienții vor avea posibilitatea să aleagă valoarea bacșișului.
Vor putea face acest lucru pe nota de plată, unde au variante între 0 și 15% din contravaloarea consumației. Operatorii economici care nu vor respecta această prevedere riscă să fie sancționați cu amendă cuprinsă între 2000 și 4000 de lei.
Ce reprezintă bacșișul
Bacșișul reprezintă orice sumă de bani primită în plus, de la client, față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către restaurante și baruri (codurile CAEN 5610 și 5630). Evident, orice sumă acordată voluntar de client, pentru că localurile nu pot să condiționeze livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de plata unui bacșiș.
Veniturile din bacșișuri sunt considerate a fi „venituri din alte surse”, astfel că li se aplică numai impozitul pe venit de 10% (sunt scutite de contribuții sociale).
În plus, se precizează clar că veniturile din bacșișuri nu pot fi recalificate, în caz de control, în venituri salariale: „Impozitul pe venit datorat de salariat se reține la sursă la momentul distribuirii bacșișului de către plătitorii de venituri și se achită la bugetul de stat, potrivit art. 115 din Codul fiscal. Aceste sume nu pot fi reîncadrate fiscal ca venituri salariale sau asimilate salariilor”.