Acordul stipulează că liderii UE „acceptă relocarea pe doi ani a 40.000 de persoane sosite în Italia și în Grecia, și care au nevoie de protecție temporară, și de reinstalarea a 20.000 de refugiați”, a explicat premierul italian Matteo Renzi.

Renzi, care cerea cote obligatorii, nu a avut câștig de cauză la Bruxelles. El a denunțat absența unui consens în această chestiune, însă a salutat faptul că termenul „voluntar” nu se găsește în concluziile summit-ului.

Practic, însă, acordul nu prevede nici o obligație, în ciuda pretențiilor Comisiei Europene.

În contrapartidă cu această solidaritate, s-a hotărât înăsprirea condițiilor de primire a imigranților, prin crearea unor centre de triere în Italia și în Grecia pentru „a identifica și a face deosebirea între pretendenții la dreptul de azil și migranții economici”, a precizat la rândul său François Hollande.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nu și-a ascuns dezamăgirea față de modificarea propunerilor sale inițiale:

„Dată fiind amploarea fenomenului, a da o perspectivă de viață la 60.000 de persoane este un efort modest. Aceasta dovedește că Europa nu se ridică la înălțimea principiilor pe care le proclamă.”

Acordul de la Bruxelles este departe de a rezolva ceva. Amintim că fluxul de refugiați care ajung pe țărmurile Italiei și Greciei este de cel puțin 15.000 de oameni pe lună.