Ministrul german de interne Horst Seehofer a declarat vineri că va face demersuri pentru restabilirea controalelor la frontiera cu Elveţia
Demersul lui Seehofer vine în urma uciderii unui copil de 8 ani în gara din Frankfurt de către un eritreean rezident în Elveţia, informează AFP.
''Voi face totul pentru a institui controale inteligente'' între cele două ţări vecine, a spus Seehofer, citat de Agerpres, într-o declaraţie acordată publicaţiei Der Spiegel, adăugând că încă nu a discutat cu cancelarul Angela Merkel despre acest plan pe care el doreşte să-l prezinte în septembrie.
''Germania a înregistrat 43.000 de intrări ilegale în anul 2018. Trebuie să reacţionăm prin mai multe controale selective, prin controale limitate în timp şi direct la frontieră, inclusiv la cea cu Elveţia'', a explicat oficialul german.
Moartea unui băiat împins împreună cu mama sa în faţa unui tren de mare viteză în gara din Frankfurt de către un bărbat de origine eritreeană a provocat o mare emoţie în Germania. Femeia a reuşit să se salveze, la fel ca şi a treia persoană împinsă de asemenea în faţa trenului de acelaşi individ, dar băiatul în vârstă de 8 ani a murit.
Imigrantul eritreean, în vârstă de 40 de ani, are din anul 2006 reşedinţa în Elveţia, la Zurich. Căsătorit şi tată a trei copii, el era considerat un exemplu de integrare, până când a fost dat în urmărire de poliţia elveţiană după ce şi-a încuiat familia în apartament şi a sechestrat o femeie pe care anterior a ameninţat-o cu un cuţit.
Arestat de poliţia germană după crima din gara Frankfurt, eritreeanul nu a precizat motivul gestului său. Poliţia menţionează însă că el nu-şi cunoştea victimele şi va fi supus unui examen psihiatric. Autorităţile elveţiene au confirmat că el a urmat anul acesta un tratament psihiatric.