Laura Vasiliu a asistat miercuri la premiera mondială a filmului „Il resto della note”, în care joacă rolul unei menajere românce în Italia.

Cel de-al doilea film al regizorului italian Francesco Munzi, „Il resto della note”/ „Restul nopţii”, a fost prezentat miercuri în secţiunea Quinzaine des Realisateurs, la Cannes. E un film care trebuia iniţial să abordeze problema albanezilor în Italia, dar s-a focusat în cele din urmă pe români, pentru că ocupau prima pagină a ziarelor. Regizorul în vârstă de 39 de ani a încercat un portret complex al Italiei divizate între burghezia înfloritoare şi imigranţii din ghetouri, însă i-a ieşit un film mediocru, în care poveştile personajelor se pierd în detalii inutile.

Castingul italo-român îi include „de partea imigranţilor”, pe Laura Vasiliu (Maria), Constantin Lupescu (Ionut) şi Victor Cosma (Victor). Maria e menajera unei familii bogate până într-o zi, când stăpâna casei (Sandra Ceccarelli) descoperă ca i-au fost furaţi cerceii cu perle. Concediată a doua zi, Maria îşi caută un adăpost de ocazie la fostul ei iubit, Ionuţ, un hoţ mărunt care locuieşte cu fratele minor într-un bloc de imigranţi. În paralel, ne e prezentat Marco (Stefano Cassetti), hoţ şi cocainoman italian îngropat în datorii şi incapabil să-şi crească fiul. Într-o zi fatidică, cei trei bărbaţi pun la cale un jaf la vila pe care Maria o cunoscuse ca-n palmă şi care sfârşeşte cu o tragedie.

„Am vrut să subliniez un contrast. Există o Italie a buirgheziei care trăieşte închisă în vile, cu camere de supraveghere şi căreia îi e teamă de ceilalţi, chiar şi de propria familie, şi extrema cealaltă, marginalizaţii, care trăiesc în ilegalitate şi mizerie”, a explicat Francesco Munzi la conferinţa de presă de miercuri.

În timpul filmărilor la această peliculă, anul trecut, Laura Vasiliu a fost confundată de carabinierii italieni cu o infractoare. Experienţă benefică pentru trăirile personajului său, la fel de dezorientat şi de neajutorat ca Găbita din „432”. „Când am citit scenariul, nu m-am gândit la românii din Italia, ci la personajul Maria, care mi-a plăcut foarte mult. Apoi, în timpul filmărilor, mi-am dat seama că e o problemă cu imigranţii în Italia. Însă personajele nu sunt reprezentative pentru poporul român, e doar o ficţiune”, a subliniat actriţa.

Pe aceeaşi notă insistă şi partenerul ei român de platou, Constantin Lupescu, că povestea „nu ne reprezintă pe noi, românii”.

„Cred că e foarte important să nu uităm că filmul acesta e o ficţiune şi că jucăm nişte personaje care se comportă ca nişte oameni din realitate. Nu cunoşteam nici un imigrant român până să ajung în Italia, la filmări”, a declarat Lupescu. Potrivit regizorului italian, filmul va încerca să schimbe tonul discuţiei despre români în Cizmă. Însă nici intriga, nici deznodămăntul nu ne e favorabil, pentru că tragedia e provocată de imigranţii intraţi cu bocancii în vieţile liniştite ale italienilor.

„Când am scris scenariul m-am întrebat care va fi reacţia spectatorilor faţă de aceşti români care fură şi comit ilegalităţi. Însă trebuie făcută o distincţie: e vorba de o minoritate care face alegeri proaste, nu de toţi românii. Când am scris scenariul, era vorba de fapt despre albanezi, acum problema românilor e în toate ziarele şi cred că trebuie schimbat tonul discuţiei, poate filmul va contribui la asta”, a adăugat Francesco Munzi.

FĂRĂ SARE ŞI PIPER

„El Comandante” Guevara, de două ori erou

Regizorul american Steven Soderbergh încearcă un experiment riscant cu ultimul său film, “Che”, prezentat miercuri în competiţia oficială la Cannes: are 4 ore şi 18 minute, ceea ce i-ar putea alunga din start pe unii plătitorii de bilete, şi e o frescă fără dramatism despre revoluţionarul Che, care l-ar plictisi şi pe cel mai feroce cinefil. Iniţial, Soderbergh concepuse două filme separate, „Argentina” (despre preluarea puterii în Cuba, împreună cu Fidel Castro) şi „Guerilla” (lupta de gherilă în Bolivia şi moartea lui), pe care le-a lipit cu titlul generic „Che”. Deşi ambiţiile cineastului sunt mari, tragedia e că nici una dintre cele două pelicule n-ar fi avut forţă de una singură şi nici împreună nu conving. Decorurile, prestaţia actorilor (Benicio del Toro e exceptional în rolul principal), imaginea, felul în care a fost refăcută atmosfera – toate acestea nu compensează lipsa tensiunii şi senzaţia acută că filmul e lungit inutil.

Medicul, comandantul, revoluţionarul, idealistul Ernesto Guevara apare mereu în mijlocul camarazilor săi, luptând şi împărţind dreptate, egalitate şi fraternitate. Umanizarea lui Che îi serveşte imaginii lui până la un punct, în care survine întrebarea „De ce e Guevara până la urmă un erou?”, pentru că Soderbergh nu pare să răspundă la ea. „E foarte dificil să abordezi viaţa lui Che, deşi pentru film e subiectul ideal. Nu am vrut să-l critic, nici să-l idolatrizez, ci am fost pur şi simplu fascinat de faptul că a abandonat totul pentru a face revoluţie, pentru un ideal”, a declarat regizorul la conferinta de presă de ieri.

Despre viziunea „idolatră” a cineastului se vorbise înainte de lansarea filmului şi dacă ea va stârni controverse în unele cercuri, pentru fanii cu „Il Comandante” pe tricou va fi mană cerească.