Alegerile americane au fost urmărite cu atenţie şi de românii din zona Illinois, pentru că soarta a mii de imigranţi din SUA va fi hotărâtă de viitorul preşedinte.
McCain a susţinut reforma imigraţiei
„Aş fi votat cu McCain pentru că reprezintă un spectru politic cu care mă identific mai mult şi este candidatul republican care a susţinut reforma imigraţiei în favoarea celor care sunt în prezent «ilegali» în SUA“, spune Marcel Petruţiu, 31 de ani, student într-un program MBA (Master of Business Administration) la University of Wisconsin Madison. „Obama este un bun orator, care le promite tuturor fix ceea ce vor să audă“ Marcel este din Bistriţa şi a ajuns în SUA în 2005 prin programul Loteria Vizelor, dar încă nu are drept de vot. În schimb, l-au interesat aceste alegeri şi crede că Obama nu a făcut mai mult decât spectacol: „Nu votez cu persoane cu aură mesianică, gen Che Guevara, pentru că nu se ştie ce se întâmplă. Prefer principiile în locul oratorismului demagogic. Obama este un bun orator, care le promite tuturor fix ceea ce vor să audă. În general, el este votat de persoane cu priorităţi diferite şi uneori diametral opuse. Asta îmi ridică mari semne de întrebare asupra viitorului preşedinte Obama“. Vrea să se întoarcă în România
Pe Marcel îl interesează şi politica din România, pentru că ar vrea să se întoarcă în ţară. „În afara câtorva persoane, sub 5, politicienii români sunt lamentabili.
Planul este să mă întorc. Dar nu o voi face într-o Românie condusă de un Gigi Becali, o Românie în care lucrătorii din administraţia publică pot să câştige fără să creeze valoare economică, ci doar obstacole pentru cei care vor să lucreze cinstit, sau o Românie, Doamne-fereşte!, sub influenţa Rusiei“, spune acesta.
Corespondenţă din Chicago