Crematoriul orașului Bergamo nu mai face față, așa că miercuri noaptea 18 camioane ale armatei au transportat zeci de sicrie - aproximativ șaizeci - din Bergamo spre cuptoarele ale altor regiuni care s-au arătat disponibile pentru a le accepta.
Sicriele luate din cimitirul Bergamo vor fi aduse în cuptoare din Modena, Acqui Terme, Domodossola, Parma, Piacenza și alte câteva orașe care s-au arătat disponibile și cărora le-a mulțumit primarul Giorgio Gori.
Imaginea de mai jos este impresionantă şi arată încă odată că pandemia de coronavirus a lovit crunt provincia Bergamo, practic cea mai afectată din regiunea Lombardia, cu circa 55 de decese pe zi.
Primarul din Bergamo, Giorgio Gori, a mulţumit localităţilor care s-au oferit să ajute. "Într-un moment tragic, colaborarea şi apropierea voastră sunt nepreţuite", a scris Gori, care a anunţat că cimitirul local nu mai poate gestiona numărul mare de incinerări, dat fiind că majoritatea familiilor defuncţilor au ales această modalitate.
Mai mult, primarul a ţinut să sublinieze că cenuşa celor incineraţi se va întoarce în localităţile unde se află rudele celor morţi de coronavirus, notează Corriere della Sera