Militarii din Spania au găsit bătrâni abandonaţi, chiar morţi în paturi, în azilurile afectate de coronavirus din Spania, a anunţat luni Ministerul apărării de la Madrid.
„Vom fi implacabili şi inflexibili în privinţa modului în care sunt trataţi vârstnicii în aceste reşedinţe”, a declarat ministrul Margarita Robles, la televiziunea Telecinco, preluată de AFP.
„În cursul unor vizite, armata a observat persoane în vârstă absolut abandonate, chiar moarte în paturi”, a precizat ea.
Armata a intervenit în aziluri de bătrâni după ce s-au semnalat zeci de decese în mai multe astfel de instituţii, în special la Madrid şi în provincia Castilla - La Mancha din centrul Spaniei.
Săptămâna trecută, agenția Reuters scria că bilanțul deceselor din Italia ar putea fi în realitate mult mai mare, pentru că în azilele de bătrâni se înregistrează o creștere semnificativă a numărului de decese, numai că nimeni nu-i testează pentru coronavirus pe acești oameni.