Activiștii sirieni au dat publicității, ieri, o fotografie impresionantă a unui băiețel salvat dintr-o clădire distrusă în urma unui bombardament în orașul Alep.
Fotografiile și înregistrările video cu băiețelul care stătea împietrit și plin de sânge pe un scaun din ambulanță au fost publicate de presa internațională și răspândite, la scară largă, pe rețelele de socializare, foarte mulți oameni exprimându-și șocul și furia față de situația dramatică din Siria.
Băiatul a fost identificat ca fiind Omran Daqneesh, de 5 ani, iar un doctor local a spus că el era tratat pentru răni la cap. Părinții și cei trei frați se pare că au supraviețuit și ei atacului aerian.
Luptele dintre forțele guvernamentale și cele rebele au escaladat în ultimele săptămâni în Alep, al doilea oraș al Siriei, cândva un centru comercial și industrial înfloritor. Raidul aerian care a făcut zeci de victime în cartierul Qaterji, ar aparține rușilor, conform Centrului Media. Mai mult de 250.000 de oameni au fost uciși în cei 5 ani de lupte din Siria, 11 milioane fiind nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza războiului, potrivit ONU.