Drame și tragedii în familiile din România. La morgă sicriele sunt transportate în ritm alert, îndoliații îi plâng pe cei dragi, stinși în urma bolii. În doar primele 20 de zile ale lunii octombrie, în cimitirele publice din Capitală au avut loc cu 120 mai multe înmormântări decât în toate cele patru săptămâni ale lunii septembrie. Angajații de la Crematoriul București lucrează din greu în această perioadă. Zeci de incinerări au avut loc în ultimele zile și altele sunt programate în viitorul apropiat.
Dezastrul sanitar din România se transpune în cifrele crescânde ale celor care se sting. Familiile aleg fie să își conducă pe ultimul drum pe cei dragi, înmormântându-i în cimitire, fie să îi incinereze la singurul crematoriu din municipiul București. Cifrele înmormântărilor în luna curentă au depășit deja datele înregistrate în luna septembrie.
1-20 octombrie: Numărul înmormântărilor crește
În primele 20 de zile ale lunii octombrie au avut loc 891 de înhumări, dintre care 271 la foști pacienți infectați cu COVID-19. Spre comparație, în luna septembrie, cifrele indicau un număr de înhumări cu 119 mai puține - pe durata tuturor celor patru săptămâni, au fost efectuate 772 de înmormântări.
Înainte de debutul pandemiei de coronavirus, cifrele indicau următoarele: ianuarie 2020 - 601 înhumări, februarie 2020 - 600 înhumări, martie 2020 - 709 înhumări. În următoarele luni, numărul morților a crescut constant, în luna decembrie 2020 raportându-se un maximum de 1.109 înhumări. În vara anului 2021, cifrele au indicat o medie de 670 înmormântări, lunar.
91 de incinerări și alte 20 în așteptare la Crematoriul București
Creșterea numărului morților, fie că vorbim despre foști pacienți COVID-19 sau non-COVID, pune în dificultate și personalul de la singurul crematoriu din municipiul București, anume Crematoriul Uman Vitan-Bârzești. În perioada 1-20 octombrie, aici au avut loc 91 de incinerări și alte 20 sunt în așteptare. Solicitările de incinerare sunt programate peste o perioadă de patru, cinci zile de la înaintarea cererii, potrivit Administrației Cimitirelor și Crematoriile Umane din București.
„Deși la noi practica înmormântării este preferată celei incinerării, Crematoriul Vitan-Bârzești lucrează intens în aceste zile. Aici nu se regăsesc înmormântările din cimitirele parohiale și cele private”, au transmis angajații de la ACCUB, prezentând date referitoare doar la cele 15 cimitire publice din Capitală.
„În perioada 1-20 octombrie, la Crematoriul Uman Vitan-Bârzești au fost incinerate 34 de persoane decedate ca urmare a infectării cu COVID și 57 de persoane decedate din alte cauze. În total, 91 de incinerări, iar în acest moment sunt programate 20 de incinerări în zilele 21-25 octombrie”, au transmis reprezentanții ACCUB, potrivit Libertatea. În luna septembrie, pe durata întregii perioade, au avut loc 81 de incinerări.
De la debutul pandemiei până în prezent, cele mai multe incinerări au avut loc în lunile octombrie-aprilie, atunci când s-a manifestat valul al treilea de coronavirus: octombrie 2020 – 105, noiembrie 2020 – 110, decembrie 2020 – 130, ianuarie 2021 – 142, februarie 2021 – 95, martie 2021 – 123, aprilie 2021 – 110. Media lunară înainte de debutul pandemiei de COVID-19 prevedea un număr de 80 de incinerări lunare.