Imaginea lui Putin, lustruită de postaci

Un grup de hackeri acuză apropiaţi ai premierului rus că duc o campanie murdară de redresare a popularităţii celui care vrea al treilea mandat de preşedinte.

Cu o imagine publică deteriorată şi contestat tot mai vehement în stradă, premierul rus Vladimir Putin recurge la mijloace neconvenţionale pentru a-şi umfla cota de popularitate, cu mai puţin de o lună înaintea prezidenţialelor din martie. Mai mulţi hackeri, reuniţi în ceea ce ei numesc "braţul rus al grupării Anonymous", susţin că au pus mâna pe co­respondenţa electronică dintre Vasili Iakamenko, liderul miş­cării de tineret Naşi (Ai noştri, n.r.), o grupare pro-Kremlin, Kristina Potupcik, purtătorul său de cuvânt, şi alţi activişti care susţin actuala admi­nistraţie de la Moscova. Trimise între noiembrie şi decembrie 2011, mesajele respective dezvăluie ceea ce mulţi bănuiau de mult timp: că gruparea Naşi plăteşte diferiţi jurnalişti şi bloggeri pentru a-i ataca pe rivalii politici ai lui Vladimir Putin, dar şi pentru a publica articole elogioase la adresa actualului şef al guvernului rus, care va candida pe 4 martie pentru al treiela mandat de preşedinte. Plătiţi cu bani grei Unii bloggeri ar fi primit peste 20.000 de dolari pentru a posta comentarii la articole din presă în care Vladimir Putin era criticat. Alte zeci de mii de dolari au fost plătite pentru a cumpăra spaţiu în ziare ruseşti de mare tiraj. Actualul premier rămâne favorit la scrutinul din martie, fiind creditat cu 48 la sută din intenţiile de vot, potrivit unor sondaje publicate la jumătatea lunii ianuarie.

“Nu există nici măcar o singură persoană care să îi sprijine gratis. Aşa că plătesc pentru asta.“ Aleksei Navalnîi, blogger anti-Putin CITIȚI ȘI:

  • Vladimir Putin: Un al doilea tur al prezidențialelor ar destabiliza Rusia
  • Ce mesaj îi transmite opoziția premierului Vladimir Putin chiar din fața Kremlinului