Recesiunea bate la ușă. Cum poate evita România o criză financiară. Ilie Bolojan oferă soluții
- Antonia Hendrik
- 26 aprilie 2025, 22:11
Recesiune. Sursă foto: FreepikIlie Bolojan atrage atenția, în contextul în care România a înregistrat un deficit bugetar de 9,3%, că sunt trepidaţii la nivel global care pot genera o nouă criză financiară.
Ilie Bolojan, despre recesiunea care bate la ușă
Ilie Bolojan avertizează că există riscul de a reveni la recesiunea din perioada 2008-2010. Pentru a preveni o posibilă criză economică, este esențial să se implementeze de urgență măsuri menite să reducă deficitul bugetar.
„Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, cu o uşoară recesiune, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”, a spus Bolojan, care a propus trei măsuri rapide pentru reducerea deficitului:
- Să eliminăm cheltuielile inutile,
- Să aducem instituţiile care au fost scăpate de sub control, companiile de stat, sub un anumit control şi, într-adevăr,
- Să lucrăm sistematic la reducerea cheltuielilor.
Președintele interimat, îngrijorat de deficitul de 9,3%
Ilie Bolojan a mai subliniat faptul că PNRR nu va fi amânat la nivel european, ceea ce înseamnă că România trebuie să utilizeze fondurile alocate până în 2027. În caz contrar, riscă să piardă acești bani. Până în prezent, România a reușit să atragă doar 9,4 miliarde de euro dintr-un total de 28,5 miliarde.
Președintele interimar a fost întrebat dacă îl îngrijorează deficitul de 9,3% generat de coaliția de guvernare. În opinia sa, orice om rațional ar trebui să fie îngrijorat.
„Eu cred că pe orice om raţional, care înţelege ce înseamnă bugete, trebuie să îl îngrijorezi acest lucru. Pentru că, de fapt, ce înseamnă? Noi luăm împrumuturi mari săptămânal. Aceste împrumuturi ne permit să funcţionăm, deci cheltuim mai mult decât ne-am putea permite, dar ele au ca efect dobânzi şi cheltuieli cu dobânzile tot mai mari (...).

Ilie Bolojan, despre recesiune. Sursa foto: Pixabay
Ilie Bolojan: Sunt nişte trepidaţii care ne pot duce către recesiune
Președintele interimar se arată îngrijorat de situația din România, mai ales că la nivel global sunt deja semne că ne îndreptăm spre recesiune.
„Oricum, deci, sunt nişte trepidaţii care ne pot duce către recesiune. Când se cuplează întotdeauna un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, cu o uşoară recesiune, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”, a avertizat președintele Bolojan.
Președintele a mai subliniat că PNRR nu va fi amânat la nivel european. Astfel, avem două opțiuni: fie reușim să absorbim toți banii până la sfârșitul anului 2027, fie pierde fondurile europene.
„Una din discuţiile de zilele trecute cu Comisarul pentru Buget a fost clar: pentru că orice modificare la acest program PNRR înseamnă un vot în 27 de ţări, în Parlamente, probabilitatea să se amâne din luna august încolo este foarte scăzută. Deci, ori vă cheltuiţi banii pe care-i aveţi, ori, dacă nu, o să îi pierdeţi”, a explicat președintele.
Nu vom încasa banii de la buget acolo unde există evaziune
Bolojan mai trage un semnal de alarmă spunând că dacă vom pierde acești bani România nu va mai face investiții și se va ajunge la creșterea de taxeși impozite.
”Eu cred că n-ar fi bine să pierdem aceşti bani, pentru că înseamnă investiţii care nu se fac în România. Dacă nu vom face toate aceste lucruri, nu ne vom încasa banii de la buget acolo unde există evaziune, vom ajunge în situaţia în care sancţionăm haotic, să creştem taxe şi impozite şi, de fapt, victimele vor fi în primul rând oamenii simpli, pentru că cei care mai au ceva bani o să se mai descurce cumva”, a concluzionat Ilie Bolojan, la primatv.ro.