Ilie Bolojan îl acuză pe Alexandru Rogobete că este „unul din piromanii” grevei din sănătate
- Bianca Ion
- 29 iulie 2026, 22:18
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
Premierul interimar Ilie Bolojan îl acuză pe Alexandru Rogobete că a contribuit, prin declarațiile și comportamentul său, la greva începută marți în spitale. Liderul PNL susține că protestul se bazează pe informații false privind viitoarea lege a salarizării și afirmă că veniturile personalului bugetar nu vor fi reduse.
Ilie Bolojan spune că pacienții au fost afectați de grevă
Ilie Bolojan și-a exprimat regretul față de situația din sistemul sanitar și a afirmat că protestul a împiedicat tratarea unor pacienți. Premierul interimar a spus că îi respectă pe medicii și angajații din Sănătate care duc greul sistemului, dar a criticat motivele invocate pentru declanșarea grevei.
„Am o părere de rău pentru ceea ce se întâmplă în această zonă, de Sănătate, pe de o parte, datorită efectelor pe care le avem. Avem pacienți care nu s-au putut trata în aceste zile, pentru că o parte din spitale au fost în grevă. Am tot respectul pentru medicii, pentru personalul din Sănătate, care lucrează și duc greul sistemului de sănătate din România, și cei, deci, sunt presați”, a declarat Ilie Bolojan la Digi24.
Greva generală din spitale, anunțată de sindicaliștii SANITAS, a început marți. Ilie Bolojan a afirmat că informațiile pe baza cărora a fost organizat protestul nu corespund realității.
„Această grevă, care s-a derulat în aceste zile, este bazată pe dezinformare și pe minciună (…), mai multe minciuni”, a adăugat Bolojan.
Premierul neagă că salariile vor fi reduse
Una dintre informațiile contestate de Ilie Bolojan este aceea că viitoarea lege a salarizării ar urma să provoace scăderea veniturilor angajaților din sectorul public.
Premierul interimar a susținut că persoanele care au în prezent salarii mai mari decât nivelul stabilit prin viitoarea grilă vor primi o diferență compensatorie și își vor păstra veniturile.
„Sunt aproximativ 20%-30% din cei din sectorul bugetar care au un nivel de salarizare mai mare decât ar trebui să fie, lor nu le vor scădea veniturile, pentru că vor primi acea diferență de compensație și vor rămâne, într-adevăr, la aceste venituri până ce treptat, treptat, în anii următori, cei care au salarii mai mici și care în urma legii salarizării le vor crește salariile, aproximativ două treimi din personalul din sectorul public, din toate sectoarele, îi vor ajunge din urmă. Deci nu vor scădea venituri”, a continuat premierul interimar.
Potrivit explicațiilor sale, aproximativ două treimi dintre angajații din sistemul public care au salarii mai mici ar urma să beneficieze de creșteri treptate.
Diferențele dintre venituri ar urma astfel să fie reduse în anii următori, fără diminuarea salariilor aflate deja în plată.

Sursa foto: Facebook/Alexandru Rogobete
Ilie Bolojan reclamă dezechilibre în sistemul sanitar
Ilie Bolojan a afirmat că fondurile alocate Sănătății au crescut considerabil în ultimii ani, fără ca populația să observe o îmbunătățire corespunzătoare a serviciilor medicale. El a susținut că bugetele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Ministerului Sănătății s-au triplat sau chiar au crescut de patru ori.
„Asta în timp ce majoritatea cetățenilor țării noastre nu văd o îmbunătățire totală a serviciilor din sănătate. De ce se întâmplă asta? Pentru că sunt niște dezechilibre foarte mari”, a mai afirmat liberalul.
Premierul interimar consideră că aceste dezechilibre trebuie corectate pentru ca banii disponibili să fie utilizați în interesul pacienților.
Atac direct la Alexandru Rogobete
Ilie Bolojan și-a îndreptat apoi criticile către Alexandru Rogobete, fost ministru PSD al Sănătății.
Liderul PNL l-a acuzat că a acționat iresponsabil în zilele premergătoare și în timpul grevei și că a contribuit la declanșarea conflictului din sistemul sanitar.
„Din păcate, domnul Rogobete, în toate aceste zile, s-a comportat în mod iresponsabil, fiind unul din piromanii acestei greve din Sănătate, atât prin declarațiile pe care le-a făcut, cât și prin toate comportamentele, în timp ce atunci când era ministru (…) știa ce are de făcut pentru a corecta dezechilibrele din Sănătate. Pentru că fără corectarea acestora, n-ai cum să ai un sistem de sănătate care, într-adevăr, este centrat în jurul pacientului, care oferă servicii pentru nevoile pacientului. Dacă nu facem asta și nu facem ceea ce trebuie, vom risipi resursele pe care le avem”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a susținut că Alexandru Rogobete cunoștea, din perioada în care conducea Ministerul Sănătății, măsurile necesare pentru corectarea problemelor din sistem.
Bolojan a afirmat că, în lipsa unor schimbări, resursele alocate Sănătății riscă să fie risipite, iar sistemul nu va putea fi reorganizat în jurul nevoilor pacienților.