Serialul TV „La Bloc” făcea furori în România în urmă cu aproximativ 20 de ani. Mulți au comparat producția românească difuzată pe PRO TV cu sitcomul „Married with childre”. Însă anii au trecut și unele vedete din „La bloc” au renunțat complet la lumina reflectoarelor.
Serialul „La bloc” are 13 sezoane 525 de episoade. Au fost 2.620 de ore de filmare în 6 ani. Însă puțin își mai amintesc un detaliu important: primul copil născut în direct, la PRO TV.
Mariana Dănescu, actrița care a interpretat-o pe Lili Jurca, a rămas însărcinată în timpul filmărilor. Astfel, scenariștii au fost nevoiți să schimbe puțin povestea pentru a păstra personajul „Lili”.
Mihăiță, fiul actriței Mariana Dănescu, s-a născut direct în lumina reflectoarelor, nașterea lui fiind filmată și difuzată la TV.
„Nașterea lui Mihăiță a fost cel mai emoționant moment din viața noastră, iar clipa venirii lui pe lume a fost cu atât mai speciala, cu cât s-a împletit foarte frumos cu evenimentele din serial. Nașterea în direct, la care au participat toți colegii mei, ne-a apropiat foarte mult și ne-a transformat într-o familie”, spunea actrița Dănescu în urmă cu ceva timp, potrivit feminis.ro.
Mariana Dănescu este în continuare actriță, însă a preferat să își continue cariera în teatru.
Nelu Curcă trăiește la mănăstire
Nelu Curcă a fost unul dintre cele mai îndrăgite personaje din serial. Cu toate că a avut mare succes, actorul Mihai Coadă a simțit că televiziune, implicit și actoria, nu i se mai potrivesc. Acesta a luat calea celor sfinte și își petrece mare parte din timp la Mănăstirea Turnu din județul Prahova.
Mihai Coadă a recunoscut în urmă cu mai mult timp că nu s-a mai simțit în largul lui după ce o parte din echipa PRO TV a plecat la Kanal D.
„Am intrat greu în serial, am tot refuzat să mă duc la casting, ei au tot insistat. Dumnezeu mi-a dat gândul că prea insistă şi să mă duc că e un semn. Făcuseră un episod pilot cu altcineva şi nu i-a plăcut lui Adrian Sârbu, directorul PRO TV de atunci, şi au vrut să caute un actor din provincie, o altfel de tipologie. M-au văzut într-o piesă şi m-au plăcut. Nu mai păstrez legătura cu nimeni din serial pentru că eu am mersul meu duhovnicesc şi ei n-au avut tangenţe cu asta. Din păcate, lucrurile s-au schimbat pe parcurs, au plecat o parte din colegi la Kanal D şi eu am rămas cu o echipă nouă, care nu mi-a plăcut, nu eram în largul meu. În meseria asta e uzura foarte mare, slăbeşte memoria, vederea, vocea îţi e afectată, având roluri multe în teatru. N-am făcut un control, dar e posibil să fi avut nişte noduli pe coarda vocală. Mă resimţeam după fiecare spectacol şi mă durea în gât. M-am decis să ies la pensie, a mai spus actorul, care a refuzat nişte roluri din cauza limbajului, deşi i s-a explicat că asta se cere”, a mai spus actorul pentru wowbiz.ro
Nea Popa și Americanul, prieteni și după „La bloc”
Nea Popa a rămas tot nea Popa. Actorul Tudorel Filimon a mărturisit, pentru libertatea.ro, că până și nepoții îi spun tot Popa, mai exact „bunicul Popa”: „Nu mă mai scoate nimeni din nea Popa! Ba chiar am ajuns ca cei mai mici să-mi spună bunicul Popa. Nu mă supără nimic din astea, nici nu se pune problema, fiindcă îmi arată ce influență a putut avea primul sitcom românesc”
Tudorel Filimon păstrează legătura în continuare cu Emil Mitrache, actorul care l-a interpretat pe Americanul. Cel din urmă este în prezent ghid turistic și pare să-i placă mult această meserie.
„Mai vorbesc cu Americanul, cu actorul Emil Mitrache. M-am revăzut cu el. Din câte știu încă este ghid turistic, preia turiștii de la aeroport, îi cazează, le arată România, cred că este obositor, dar lui îi place”, a mai spus nea Popa pentru sursa citată.