O mândrie de nouă generație, care nu se mai bazează doar pe reconcilierea postbelică, pe piața mare sau pe încercările mai mult sau mai puțin reușite de a depăși crizele financiare și migratorii din ultimul deceniu. Pentru noul președinte al Comisiei Europene, toate acestea reprezintă acum trecutul. Von der Leyen este interesată în primul rând să prezinte o agendă pentru viitor: alcătuită din politici „soft”, cum ar fi lupta împotriva schimbărilor climatice sau protecția datelor, desigur, dar și să etaleze o înclinație fără precedent de a-şi arăta mușchii și de lăsa să se întrevadă amenințările pentru țările terțe într-un context internațional din ce în ce mai darwinian.

Contrastul dintre noul președinte al Comisiei Europene și Donald Trump, care a apărut pe aceeași scenă cu doar douăzeci și patru de ore mai devreme, nu putea fi mai marcant decât este acum. Însă această nouă femitate europeană a lui Von der Leyen nu poate fi înţeleasă fără evenimentele din ultimii ani: politica de intimidare a președintelui Statelor Unite în problema taxelor și comerțului și sentimentul de satisfacţie (nemărturisit) de a scăpa de un partener britanic gata mereu să frâneze sau să oprească convoiul european. Aici, la Davos, Von der Leyen a recunoscut imediat că multilateralismul tradițional postbelic se află „sub atac” – acestea au fost cuvintele sale – iar vină nu este doar a președintelui Statelor Unite. Noul climat contrar coordonării dintre țări și instituții internaționale, a spus Von der Leyen, „nu provine dintr-o țară anume, ci dintr-un sentiment larg răspândit” al milioanelor de oameni care se simt excluși de la globalizare sau se simt amenințați de tehnologie.

La toate acestea, Von der Leyen opune ceea ce ea numește un „răspuns incluziv” în care mediul se află pe primul loc. Aici se află marile proiecte de investiții pentru o Europă ecologică care va deveni lider mondial în inovare pe acest front („noua noastră strategie de creștere”). Dar există și o anumită capacitate, nouă, de a îi provoca pe adversari: Von der Leyen a vrut să vorbească destul de mult despre așa-numita “Carbon Border Adjustment Tax”. În spatele numelui complex și opac, se află o taxă unilaterală de import pe care Europa promite să o aplice tuturor concurenților internaționali de produse care nu sunt fabricate în conformitate cu standardele stricte de mediu ale Europei. Un protecționism „verde”, dar totuși protecționism, menit să apere companiile europene de creșterea costurilor și de pierderea competitivității cu care se vor confrunta în tranziția către o producție mai puțin poluantă. “Prefer ca partenerii noștri internaționali să facă așa cum facem noi – a avertizat Von der Leyen – dar în caz contrar, trebuie să existe un joc egal”.

Președintele Comisiei știe foarte bine că taxele „verzi” de la frontierele europene împotriva restului lumii pot declanșa represalii, în special cele americane. Dar, în numele unui nou orgoliu european, ceva mai asertiv, nu se oprește. Aceeași senzaţie persistă şi atunci când Von der Leyen conturează ideea unui cloud european, pentru a nu încredinţa datele personale a jumătate de miliard de cetățeni în mâinile oligopolurilor americane precum Amazon sau Microsoft. E vorba desigur de „European Open Science Cloud”, creat deocamdată doar pentru utilizarea (anonimă) de către cercetători. Intenţia însă este cea de a extinde serviciul și de a-l „deschide către restul economiei”, spune Von der Leyen, pentru că avem nevoie de un „spațiu de încredere” pentru datele europene. Președintele german al Comisiei dă dovadă de aceeași fermitate și de aceeași prospețime a ideilor şi în fața Brexit-ului: „Suntem prieteni, vom rămâne prieteni”, continuă să repete. Dar avertizează Londra: Europa își va ţine marea sa piață unică larg deschisă băncilor și antreprizelor britanice numai dacă Boris Johnson va accepta reguli de joc comune. Dacă obiectivul primului-ministru londonez este să facă din City un fel de Singapore-pe-Tamisa, cu tot cu secret bancar, desigur că poate face acest lucru. Însă atunci, accesul pe piața europeană va deveni mult mai dificil și mai scump pentru britanici.

Articol de Federico Fubini –  Traducere RADOR