Igor Dodon a anunţat astăzi, că pleacă din nou la Moscova în a doua jumătate a lunii martie. Şeful statului va fi însoţit de reprezentanții Consiliului Economic şi de antreprenori interesați de iniţierea unor parteneriate economice cu agenţii economici din Federaţia Rusă. Înseamnă că preşedintele Republicii Moldova n-a exagerat când a spus că îşi doreşte o prietenie strânsă cu liderul Kremlinului.
Vestea a dat-o Igor Dodon pe pagina personală de Facebook şi scrie că Uniunea Antreprenorilor din Federația Rusă ”Delovaia Rossia” a lansat invitaţia de a organiza un forum economic moldo-rus, iar Moscova s-a arătat interesată de acest forum.
„Uniunea respectivă întrunește antreprenori din 77 de regiuni ale Federației Ruse, 30 de comitete și 86 diviziuni de ramură, care activează în mai multe sfere ale economiei ruse, cum ar fi: construcția de mașini, construcțiilor, industria ușoară, agricultură, sfera serviciilor financiare, tehnologia informației și multe altele. Cele mai importante întreprinderi din diferite sectoare din Federația Rusă și-au arătat interesul și disponibilitatea pentru a participa la acest forum”, a scris Dodon pe pagina de socializare, potrivit moldova.org.