Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a început astăzi o vizită de două zile în Republica Moldova, unde a fost primit cu mare fast de către omologul său moldovean, Igor Dodon, care cu această ocazie şi-a exprimat dorinţa ca sabia lui Ştefan cel Mare să fie trimisă la Chişinău, în contextul în care a declarat 2018, prin decret prezidenţial, 'Anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt', informează postul de televiziune de peste Prut Tv8.
Preşedintele turc a replicat că scoaterea sabiei din muzeul în care se află este interzisă, dar a dat ordin să se realizeze o copie a acesteia pentru Republica Moldova.
'Am dat ordin ministrului culturii şi turismului care se va ocupa de aceasta în cel mai scurt timp şi va trimite o replică identică a sabiei lui Ştefan cel Mare. Sabia lui Ştefan cel Mare este un unicat în lume, de aceea nu poate fi scoasă în afara muzeului. Dar vă asigur, aşa cum am dat şi Românei o replică, una va fi realizată şi pentru Dumneavoastră', a declarat Erdogan. Sabia lui Ştefan cel Mare se află în muzeul Topkapî din Turcia.
Dar Republica Moldova are deja o replică a sabiei lui Ştefan cel Mare, potrivit postului de televiziune citat. În perioada când la şefia guvernului de la Chişinău se afla Vlad Filat, Erdogan i-a oferit acestuia o copie a sabiei lui Ştefan cel Mare, expusă în prezent într-o vitrină de sticlă securizată la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din Chişinău până la finalizarea lucrărilor de restaurare a cetăţii Soroca.
Vizita preşedintelui Erdogan la Chişinău a început cu o întârziere de cel puţin două ore, una din explicaţii fiind întrevederea preşedintelui turc cu secretarul SUA, Mike Pompeo, în cursul dimineţii la Ankara.
Ulterior, Dodon a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care cei doi lideri stau alături ţinându-se de mână, flancaţi de soţiile lor: Emine Erdogan şi Galina Dodon.
După semnarea unei declaraţii de cooperare strategică între Republica Moldova şi Turcia, Igor Dodon l-a decorat pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, cu Ordinul Republicii.
În prima zi a vizitei, Erdogan va participa la inaugurarea sediului preşedinţiei de la Chişinău, pentru a cărei renovare Ankara a oferit 10 milioane de euro, iar ulterior se va întâlni cu premierul Pavel Filip la sediul guvernul, unde vor fi semnate mai multe documente bilaterale.
'Astăzi este o zi istorică. Am decis să creăm un consiliu de cooperare strategică între statele noastre. (...) Mulţumim prietenilor noştri (turci) pentru asistenţa acordată Republicii Moldova pentru repararea preşedinţiei, un simbol de stat al Republicii Moldova, care a avut de suferit în urma loviturii de stat din 7 aprilie', a declarat Dodon, referindu-se la protestele de stradă, care au degenerat în violenţe, în primăvara anului 2009, când moldovenii au manifestat împotriva fraudării alegerilor parlamentare de către comunişti.
Joi, însoţit de Igor Dodon, Recep Tayyip Erdogan se va deplasa în Găgăuzia, regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, unde va inaugura o grădiniţă, un spital, o şcoală, o casă de cultură şi un azil de bătrâni. Cu ocazia vizitei preşedintelui Turciei la Comrat - capitala regiunii - autorităţile locale au declarat joi zi liberă.
Cu o zi înainte, pe aeroportul din Chişinău a aterizat un avion militar care a adus maşina blindată a preşedintelui Turciei cu care acesta se va deplasa în cadrul vizitei în Republica Moldova. De asemenea, pe durata vizitei preşedintelui turc, poliţia moldoveană a interzis desfăşurarea unor evenimente publice, invocând 'protocoalele internaţionale', conform presei de peste Prut.
Mai multe ONG-uri au solicitat miercuri autorităţilor Republicii Moldova să ceară preşedintelui Turciei returnarea celor şapte cetăţeni turci, cadre didactice la liceul Orizont, care au fost reţinuţi şi scoşi ilegal de pe teritoriul Republicii Moldova. Cei şapte profesori turci sunt suspectaţi de Ankara de legături cu reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, adversarul preşedintelui Erdogan.