IFN-urile primesc o lovitură dură. Parlamentul a plafonat dobânzile instituțiilor financiare nebancare

IFN-urile primesc o lovitură dură. Parlamentul a plafonat dobânzile instituțiilor financiare nebancareSursa foto: Arhiva EVZ

Camera inferioară a Parlamentului a adoptat proiectul de lege care face referire la plafonarea dobânzilor anuale efective, practicate de instituțiile financiare nebancare (IFN).

Mai multe drepturi pentru clienții IFN-urilor

Actul normativ privind protecția consumatorilor refereitor la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe a fost votat de 172 de deputați, în timp ce 81 de demnitari au votat împotriva proiectului, iar alți 3 s-au abținut.

Legea vizează aplicarea unui pachet de măsuri menite să protejeze consumatorii în raporturile juridice cu IFN-urile sau cu societățile de recuperare a creanțelor. Astfel, noile măsuri stabilesc reguli clare contra dobânzilor colosale practicate de instituțiile financiare nebancare.

„Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori, instituţiile financiare nebancare care acordă credite potrivit Legii nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, stabilind reguli de protecţie a consumatorilor contra dobânzilor excesive în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne", se arată în textul adoptat.

Concret, dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investițiile imobiliare nu poate fi mai mare de 8 puncte procentuale dobândă la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piața financiar bancară internă.

Bani, credite IFN

Sursa foto: Arhiva EvZ

Cuantumul dobânzii scade odată cu valoarea sumei împrumutate

În privința creditelor de consum cu limită maximă de 5.000 de lei, IFN-urile nu vor mai putea aplica o dobândă mai mare de 1% pe zi. De asemenea, costul total al creditării nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.

„Dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă. În cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR", prevede proiectul adoptat.

Pentru creditele de consum cuprinse între 5.001 și 10.000 de lei, instituțiile financiare nebancare vor putea aplica o dobândă de cel mult 0,8% pe zi. De asemenea, și în acest caz, actul normativ stipulează că „valoarea plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului”.

IFN-urile nu vor putea percepe mai mult de dublul sumei împrumutate

Cuantumul dobânzii scade odată cu valoarea sumei împrumutate. Pentru creditele de consum cuprinse între 10.001 și 25.000 de lei, IFN-urile pot percepe o dobândă de cel mult 0,6% pe zi, din valoarea costului total al creditării. Valoarea totală a creditării nu poate fi mai mare decât dublul valorii totale a creditului.

„Dacă nivelul DAE sau, după caz, al costului total al creditării pe zi şi/sau al valorii totale plătibile de către consumator sunt mai ridicate decât plafoanele stabilite, aceste niveluri vor fi reduse, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, fie prin apelarea la o entitate de soluţionare alternativă a litigiilor", mai prevede actul normativ.

În temeiul noului act normativ consumatorii au dreptul să apeleze la o entitate alternativă de soluționare pe cale amiabilă a litigiilor, fie direct fie prin intermediul unei ascociații de consumatori.

„În situaţia depăşirii plafoanelor prevăzute, consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ţinând cont de situaţia financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare", se mai menţionează în actul normativ.

Bani, credite IFN

Sursa foto: Arhiva EvZ

Clienții au mai multe drepturi

Dacă clientului i se refuză cererea de revizuire amiabilă a contractului, ori în caz de întârziere a răspunsului cu peste 45 de zile, consumatorul are dreptul să solicite instanței competente recalcularea contractului. Totodată, cosnumatorul poate beneficia de suspendarea efectelor contractului, în anumite condiții.

În primul rând, efectele asupra consumatorului se suspendă de la data depunerii cererii de adaptare judiciară, doar dacă depășirea plafoanelor prevăzute este consemnată prin deciaiza Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

„Constituie practică comercială incorectă şi se sancţionează conform Legii nr. 363/2007 următoarele: a) stipularea şi utilizarea de dobânzi excesive sau de clauze privind valoarea totală plătibilă de către consumator care determină depăşirea plafoanelor maximale de costuri; b) stipularea şi utilizarea de dobânzi penalizatoare care depăşesc totalul sumei acordate cu titlu de împrumut sau de credit; c) stipularea şi utilizarea de dobânzi asupra sumelor care conţin dobânzi sau ascunderea cu rea-credinţă de dobânzi şi anatocisme sub alte denumiri de costuri sau sub stipulaţii destinate reglementării altor aspecte ale raporturilor juridice cu consumatorii; d) utilizarea de comisioane, speze, prime sau alte accesorii ale creditului, cu intenţia de ascundere a dobânzilor excesive", mai prevede proiectul.

Nu în ultimul rând, actul normativ mai stabilește că „în scopul echilibrării prestaţiilor şi al reducerii riscurilor generate de astfel de contracte, prezenta lege este aplicabilă şi contractelor în derulare, respectiv contractelor active la data intrării în vigoare a prezentei legi, aflate în maturitate şi pentru care întârzierile la plată sunt de cel mult 60 de zile". Trebuie menționat că legea va produce efecte la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ne puteți urmări și pe Google News