Un bărbat costumat în Moș Crăciun cocoțat pe o cămilă încearcă să răspândească spiritul Crăciunului oferind brazi gratuiți locuitorilor din Ierusalim, oraș considerat a fi epicentrul tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Omul din spatele bărbii se numește Issa Kassissieh, un creștin palestinian, care a răspândit, în ultimii ani, atât brazi de Crăciun, cât și spiritul sărbătorii, printre locuitorii Ierusalimului. Acesta a venit joi cu un clopoțel cu ajutorul căruia și-a anunțat prezența și a coborât de pe cămilă, deplasându-se pe jos printre străduțele orașului vechi și chemând locuitorii să vină și să-și aleagă un brad gratuit. Inițiativa domnului Kassissieh, sponsorizată de Primăria Ierusalimului, urmărește să înlăture o parte din tensiunea care se resimte în oraș, unde palestinienii protestează sporadic după ce președintele american Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului, înfuriind populația palestiniană și lumea musulmană în general, pe 6 decembrie.(Yedioth Aharonot) "Dați-mi voie să vă spun ceva! Ca Moș Crăciun, am venit aici ca să aduc bucurie", a declarat domnul Kassissieh "Indiferent ce s-a întâmplat în lume, am venit aici pentru fi parte a spiritului Crăciunului și a aduce fericire copiilor din Țara Sfântă".
Ierusalimul, care adăpostește locuri sfinte ale religiilor musulmane, evreiești și creștine, este o atracție turistică pentru zeci de mii de pelerini, în fiecare an. Statul Israel consideră că întreg Ierusalimul, inclusiv partea estică, pe care a cucerit-o în Războiul de Șase Zile din 1967, reprezintă capitala sa eternă și indivizibilă, astfel că dorește ca toate ambasadele să fie acolo. Președintele Trump a spus că administrația sa va începe procedura de mutare a ambasadei SUA din Tel-Aviv în Ierusalim.