România se arată tot mai mult a fi o țară a extremelor, profund divizată de avalanșa reformelor fără fond: de la sistemul de învățământ până la politica economică, societatea a suferit mutații cărora putem să le spunem deja genetice, greu de surmontat.
Parvenitismul clientelar al epocii comuniste a căpătat, prin altoirea cu metodele capitalismului primitiv, o hidoasă valență pseudodemocratică. Tulburate de revoluția din decembrie, straturile adânci și mâloase ale societății au ieșit la suprafață și, mânjind idealurile tinerei democrații, au acaparat hrăpăreț instituții, funcții și demnități.
Impunându-se drept feudali, pe moșiile lăsate pradă lor de foștii securiști și activiști comuniști, au creat aparența unei altfel de Românii. Asistăm astfel la nașterea și perpetuarea unor adevărate dinastii în care emanații revoluției dimpreună cu progeniturile lor au luat în stăpânire hălci întregi din tot ce are relevant țara aceasta, politic, economic și social.
De la justiție la servicii secrete, de la funcții publice la mediul de afaceri, diverși indivizi profesional submediocri, au ocupat unele din cele mai înalte poziții. Preocupați doar de propria imagine și accedere în stratosfera societății, de îmbogățire cât mai grabnică, astfel de personaje insalubre au devenit idioții perfecți ai Statului Paralel. Convinși de rolul lor mesianic în conducerea nației spre binele numai de ei știut, aceștia nu doar că strivesc destine, cu dispreț și fără cea mai mică fărâmă de conștiință, dar dictează, fie din spatele rânjetului spart, fie din vârful prostiei agramate, strategii pe care nici ei înșiși nu le cred, nu le înțeleg și nu le urmează. Aceste adevărate teze postdecembriste trebuie însă a fi urmate fără crâcnire de toți cei ce se află în feuda lor, de toți cei care, fără vreun merit special, se aruncă în față, dornici să ocupe în mod clientelar posturi călduțe.
De această invazie nu a scăpat nici așa-zisa societate civilă, reprezentată cu sârg de inculți simbriași, semnificativ în acest sens fiind o fostă tânără speranță a justiție, Guseth, care nici măcar studii juridice nu avea și nu știa cine înfăptuiește justiția în România. Din acest bazin, din care se dorește împrospătarea clasei politice, nu poate fi extras nici măcar un singur specimen util: toți cei care aveau o cât de mică valoare s-au retras în tranșee, rușinați că trebuie să facă parte din acest popor ori au plecat în pribegie, în căutarea unui popor mai bun din care să facă parte.
În toate categoriile profesionale s-a instaurat o lehamite, căci peste tot sunt susținuți indivizi de o asemenea factură în fruntea profesiilor ori instituțiilor, toți sunt resemnați deja că peste ei sunt unii care nu au nici măcar jumătate din calitățile lor. Pe principiul: „asta e… ce pot să fac?”. Nimeni nu încearcă măcar să schimbe asta: clasa politică se înghesuie să își depășească nivelul de incompetență generalizat, iar justiția pare ieșită de la ospiciu, prin pretinși reprezentanți de genul Portocală, Man, Dănileț ori Camelia Bogdan. Încrederea în stat este la pământ iar instituțiile publice sunt luate în derâdere pe la toate colțurile, în timp ce nimeni nu mai pare interesat să rezolve evidențele, cu care tot norodul s-a obișnuit: ”las-o mă, că merge și așa”. Mașinăria se va defecta la un moment dat: nu e chestiune de dacă ci doar o chestiune de când. Dușul rece care ne așteaptă va fi mai degrabă un râu înghețat, prin care vor înota doar cei mai experimentați, în timp ce marea masă, cea a nepăsătorilor se va îneca: se vor salva aceiași tupeiști siniștri, care azi îi conduc spre dezastru pe cei dezinteresați de propria soartă. Actualizând vorbele lui Petre Țuțea, am putea spune că poporul român a fost sechestrat 13 ani de niște idioți: idealurile epocii Macovei au fost împlinite de Tudorel și Ana.
Recomandările noastre
