Legendarul atacant suedez Zlatan Ibrahimovic (38 de ani) a preluat un pachet de acțiuni al unui club din țara natală.
Oficialii clubului suedez Hammarby au anunțat, ieri, că Zlatan Ibrahimovic se numără printre acționarii echipei. „În această săptămână, reprezentanții clubului Hammarby s-au întâlnit cu AEG și cu Zlatan Ibrahimovic în Los Angeles. AEG a informat clubul că a vândut jumătate din partea sa în AEG Suedia lui Ibrahimovic, ceea ce înseamnă că Ibrahimovic devine acționar al lui Hammarby Fotboll AB”, se arată în comunicatul formației.
„Ibracadabra” s-a arătat entuziasmat de acest pas și a anunțat că vrea să contribuie la dezvoltarea clubului. „Hammarby este un club fantastic, cu suporteri pasionați și respectat în Stockholm și în întreaga Suedie. Întotdeauna mi-a plăcut echipa și fanii ei și sunt impresionat de reușitele din ultimii ani. Să reușesc să mă implic în dezvoltarea lui Hammarby este distractiv și entuziasmant”, a reacționat atacantul.
Mai mult, singurul club din Suedia pentru care „Ibra” a evoluat este Malmo FF. În prezent, suedezul are mari șanse să revină în fotbalul european, ca jucător, în Italia sau în Spania.