Corespondentul Radio România la Cairo, Carmen Gavrilă, a asistat la o altfel de confruntare în Piaţa Tahrir. Manifestanţii pro şi anti-Mubarak s-au duelat în argumente înainte să sară la bătaie.
„Da, da Mubarak! Da, da Mubarak!” strigă o fetiţă urcată pe o maşină acoperită de postere cu imaginea preşedintelui egiptean. Vocea ei abia se aude printre cele ale bărbaţilor şi femeilor care se îndreaptă spre centrul oraşului. În piaţa Tahrir, contestatarii regimului şi susţinătorii preşedintelui sunt agitaţi. După câteva minute, cele două tabere se află faţă în faţă. La mijloc, cu microfonul în mână, în timp ce vorbesc cu protestatarii anti-Mubarak, vin pe rând reprezentanţii celeilalte tabere, îmi apucă microfonul şi strigă „Mubarak, rămâi unde esti!”.
Situaţia este tensionată. „Mubarak ne-a oferit stabilitate vreme de 30 de ani, nu vrem să plece” strigă Emad. „Ne-am săturat!” îi răspunde Mostafa. „A spus foarte clar preşedintele că nu mai candidează, au trecut 30 de ani, nu mai aveţi răbdare 6 luni?”, exclamă Emad.
În discuţie intră Saad, care spune că e student: „Nu cred în promisiunile lui, a mai zis că face reforme şi nu s-a întâmplat nimic, nu vreau să aştept 6 luni şi să ajungem tot de unde am plecat”. Frăţia Musulmană, o „sperietoare” Brusc lângă mine apare un bătrân, care mă întreabă în franceză: „Ştiţi cine sunt cei de aici, din piaţa Tahrir? Nişte puşti care habar nu au ce fac, care sunt manipulaţi de grupuri din afară şi de Frăţia Musulmană”. „Nu, nu-i adevărat, asta zice Mubarak de fiecare dată, se foloseşte de Frăţia Musulmană ca de o sperietoare”, se repede peste microfon Mostafa. Mă întorc spre Emad şi-l întreb:”Am auzit strigăte împotriva lui Mohammed ElBaradei, oameni care ţipau «Baradei, pleacă!», de ce spuneţi asta?”. „E simplu, e o unealtă străină, e unealta americanilor care vor să distrugă Egiptul” răspunde bătrânul. El susţine că SUA „au interesul să fie în siguranţă canalul Suez şi nu vor probleme în Sinai”.
Întrebat dacă laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Mohamed ElBaradei, poate deveni următorul lider al Egiptului, Mostafa, un alt demonstrant, insistă că principala prioritate rămâne alungarea lui Mubarak. „Nu avem un lider, aici nu e vorba nici de ElBaradei nici de Frăţia Musulmană, eu sunt din Frăţia Musulmană dar nu am venit aici ca «frate», ci ca egiptean, aici nu e vorba de politică, ci de schimbarea radicală a regimului, de plecare imediată a lui Mubarak”, subliniază Mostafa.
- Ascultă
aici ce spun cele două tabere.
Opoziţia de la Cairo este dezbinată Partidele de opoziţie atât de des invocate şi invitate la negocieri cu partidul la putere sunt, de fapt, o multitudine de formaţiuni, fără impact profund în rândul populaţiei. Multe dintre ele încă mai aşteaptă aprobarea pentru a intra în legalitate. În timp, egiptenii şi-au pierdut încrederea în tot ce înseamnă politică de partid.
În timp, un oarecare succes în ceea ce priveşte opoziţia au avut organizaţiile socio-profesionale de genul „Scriitori şi Artişti pentru Schimbare” sau „Jurnalişti pentru Schimbare”, ori „Clubul Judecătorilor”. La fel, dar pentru scurtă vreme, mişcări precum Kefaya („Ajunge!”), care cuprinde un mozaic de aderenţi, din toate clasele şi de toate orientările ideologice şi religioase: islamişti, comunişti, naţionalişti arabi, creştini copţi, intelectuali independenţi. Dar după o izbucnire fulminantă, alimentată de mass-media occidentale, mişcarea nu a trecut de la contestare la un program de măsuri ori reforme concrete şi a pierdut din ritm, ieşind din uitare numai în momente de protest. Ce spun studenţii Mişcările studenţeşti au provocat îngrijorare, de-a lungul timpului, dar şi ele au fost măcinate de contradicţii. Dacă, în general, studenţii la economie şi ştiinţe politice provin din clasa superioară educată în spirit occidental, studenţii din facultăţile cu profil ştiinţific şi tehnic favorizează mai degrabă ideologii islamiste, în timp ce studenţii creştini optează pentru economie şi finanţe şi resping orice formă de islam radical. Paradoxal doar statutul de student nu este un liant, un coagulant suficient de puternic.
În protestele de acum liantul este cererea ca preşedintele Hosni Mubarak să renunţe la putere, dar dincolo de asta, nu se prefigurează cu adevărat nici un lider. Chiar dacă numele lui Mohamed ElBaradei şi cel al şefului Ligii Arabe, Amr Mussa, au fost insistent menţionate de presă, oamenii care s-au adunat zile la rând în centrul oraşului Cairo, nu rezonează cu toţii la aceste nume. Unii par să îl favorizeze pe ElBaradei, alţii pe Amr Mussa, dar mulţi nici nu ştiu ce să răspundă când sunt întrebaţi cine ar trebui să asigure tranziţia în Egipt.
După o zi şi o noapte sângeroase între manifestaţii pro şi anti-Mubarak, în această dimineaţă, la Cairo s-au auzit noi focuri de armă.