Potrivit meteorologilor, începând de duminică de la ora 22.00 și până luni dimineață, la ora 10.00, se vor înregistra precipitaţii în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, iar din dimineaţa zilei de luni, treptat, ninsorile se vor transforma în lapoviţă şi ploaie, iar stratul de zăpadă se va topi. 

Veste dură pentru șoferii din București, care vor avea de înfruntat, luni dimineață, traficul în condiții de iarnă, care va fi potențat de greva anunțată de Metrorex.

De altfel, primarul general al Capitalei a atras atenția că greva anunțată luni la metrou ar putea paraliza Capitala:

„Greva generală de la metrou anunțată pentru săptămâna viitoare ar putea bloca Bucureștiul. Solicit Ministerului Transporturilor să găsească de urgență soluții pentru rezolvarea conflictului colectiv de muncă al angajaților Metrorex, astfel încât greva să fie anulată”, a anunțat primarul Gabriela Firea, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.

„Fac apel la responsabilitatea și profesionalismul reprezentanților Ministerului Transporturilor să identifice urgent soluții, astfel încât greva generală de la metrou să fie anulată, pentru că un astfel de eveniment ar afecta serios viața bucureștenilor”, a mai declarat Firea.

 

Te-ar putea interesa și: