Așa se face că, în lungul demers de împăcare cu grupurile politice din Parlamentul European, proiectul de lege a fost grăbit și marți a fost propus parlamentarilor pentru a fi depus la Parlament. La ora când scriu aceste rânduri, ședința parlamentarilor Coaliției nu se încheiase încă, dar pot intui glasul aproape unanim de aprobare, chiar dacă, în cea mai mare parte, discutăm de aceiași oameni care, în decembrie 2015, respingeau definitiv un proiect similar, inițiat de Remus Cernea. 

Totuși, aflu din discuțiile purtate că proiectul nu merge direct la Biroul permanent, ci mai așteaptă până luni, pentru a i se aduce unele modificări. Am parcurs câteva dintre observațiile celor prezenți și m-am regăsit în ele. Prima este aceea că mecanismul propus de autorii legii pentru încheierea unei „uniuni consensuale” îmi amintește izbitor de modul în care se încheie o căsătorie civilă. Practic, în proiectul propus parlamentarilor e o singură diferență între cele două formalități, analizele de sânge!

„La încheierea uniunii consensuale, ofiţerul de stare civilă ia notă de consimţământul viitorilor parteneri, liber şi deplin exprimat, în prezenţa a 2 martori şi întocmeşte, de îndată, actul de uniune consensuală, pe care îl înscrie în Registrul de stare civilă.” Vă sună cunoscut, seamănă cu momentul cununiei voastre civile, când, emoționați și împopoțonați ca buchetul din brațele iubitei, ați spus un „Da” de au izbucnit toate soacrele din sală în plâns? Aflu că și unii parlamentari din arcul guvernamental s-au speriat că ar putea fi acuzați că legalizează „pe șest” căsătoriile civile între persoanele de același sex, imediat după ce au contribuit la picarea Referendumului. Așa că și-au amintit de o prevedere din vechiul proiect, cel respins în hohote de râs acum doi ani, în care se spunea că parteneriatele se încheie la notar. Dubla posibilitate de a încheia uniunea consensuală, la ofițerul stării civile sau la notar, ar transmite în societate mesajul liniștitor că nu e vorba de căsătorii civile mascate, ci de simple asocieri.

„Mesaj liniștitor” către societate.

Cred că asta e cheia unor prevederi din legea care, inevitabil, va fi promovată în Parlament. Politicienii par ei fraieri, dar înțeleg că absenteismul de la urne nu înseamnă că 14 milioane de români își doresc parteneriate civile pentru persoanele de același sex sau că nu au nicio reticență în privința adopțiilor. În proiectul care e acum de actualitate se spune că „Partenerul de sex diferit care a participat direct şi nemijlocit pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani în cadrul uniunii consensuale, la creşterea şi îngrijirea copilului celuilalt partener care exercită sau a exercitat singur drepturile părintești, poate adopta în condiţii similare celor aplicabile adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.” Adică, pentru a putea adopta, un partener trebuie să dovedească, timp de cinci ani că e capabil să aibă grijă de un copil.

Apoi urmează „mesajul liniștitor”: „Partenerii civili de același sex nu au dreptul la adopție.”! Prima impresie, după ce înțelegi mecanismul politic și social care a dus la apariția celor două articole de lege, este că legea e făcută ca să ajungă cândva la Curtea Constituțională unde să fie abrogate articolele care conțin expresii discriminatorii, știut fiind că nu se poate face departajare în textele oficiale pe criterii de sex, religie sau orientare politică.

Totuși, unul dintre autorii textelor mi-a spus că a fost discutat acest aspect, dar că experții ar fi spus că adopția nu e un drept, ci o opțiune, așa că textele nu ar cădea la un control de constituționalitate. Mai vedem, că despre multe s-a spus cândva că sunt imposibile, dar realitatea a contrazis brutal.

Te-ar putea interesa și: