Cartofii copți - una dintre cele mai simple și mai ieftine rețete pe care le puteți prepara pentru masa de prânz. S-ar putea, totuși, să-i fi gătit greșit toată viața. O bloggeriță a dezvăluit un mod ingenios de a găti rețeta cu pricina. Secretul constă în felul în care tai cartoful.
Rețetă cartofi copți. În loc să înfășurați cartofii în folie de aluminiu și să-i băgați în cuptor timp de o oră, Tonia Larson de la The Gunny Sack, din Minnesota, a dezvăluit că pentru a vă bucura pe deplin de acest fel de mâncare trebuie să respectați câțiva pași cruciali.
Cea mai bună rețetă de cartofi copți
Ea își numește rețeta „Cartoful în floare”, după modul în care taie cartoful, care ia aspectul unei plante abia înflorite. Felul în care taie cartoful îi face coaja mai crocantă, în timp ce conținutul rămâne cremos și moale, potrivit Daily Mail. Iată pașii pe care trebuie să îi respectați:
- Preîncălziți cuptorul la 220 de grade;
- Tăiați partea de jos a cartofului, astfel încât o suprafață să fie plană și folosiți un cuțit mic pentru a face inele în jurul interiorului cartofului - NU tăiați mijlocul cartofului;
- Întoarceți cartoful astfel încât să se „odihnească” pe suprafața plană și faceți tăieturi verticale în jurul părții laterale a cartofului, lăsați un spațiu în partea de sus care să fie netăiat, tăieturile trebuie să ajungă până în centrul cartofului;
- Ungeți cartoful cu ulei de măsline și sare de mare;
- Puneți cartoful pe o foaie de folie de aluminiu și coaceți-l timp de 30 de minute;
- Scoateți cartoful din cuptor și ungeți cu mai mult ulei de măsline și presărați din nou cu sare de mare. Se pune din nou la cuptor pentru încă 30 de minute;
- Dacă doriți, adăugați brânză rasă deasupra și mai dați la cuptor încă cinci minute, până când brânza se prăjește și se topește;
- Scoateți din cuptor, acoperiți cu bucăți de bacon crocante și serviți cartoful.
Întregul proces durează aproximativ o oră și 20 de minute - o oră și cinci minute de gătit și 15 minute de pregătire.
După coacere, puteți să vă personalizați cartofii copți cum doriți, acoperindu-i cu smântână, chilli, ton sau pur și simplu îi serviți simplu.
Și piureul de cartofi e gătit greșit
Bucătarul de la Food Network, Tyler Florence, a dezvăluit, de asemenea, că majoritatea oamenilor își gătesc piureul de cartofi în mod incorect.
Expertul bucătar a declarat că vechea metodă de a fierbe, de a scurge apa și apoi de a face piureul este incorectă, deoarece „arunci toată aroma odată cu lichidul”.
În schimb, el recomandă să gătești cartofii în smântână și unt și apoi să colectezi lichidul rezultat pentru a-l folosi la pasarea cartofilor.