Huliganii au vrut să-l ucidă pe jandarmul Oşan

Huliganii au vrut să-l ucidă pe jandarmul Oşan

Beatrice Birău, magistratul clujean care a judecat în primă fază dosarul suporterilor huligani, spune că aceştia au încercat să-şi omoare victima. Tergiversarea judecăţii în cazul agresorilor lui Gabriel Oşan, cameramanul Jandarmeriei care a fost la un pas de a fi ucis de patru suporteri ai „U“ Cluj, stârneşte nemulţumiri şi în rândurile magistraţilor. EVZ v-a prezentat, în numărul de ieri, drama pe care o trăieşte acum jandarmul, nevoit să ducă o viaţă plină de restricţii din cauza celor două hematoame.

Cei patru fani ai echipei „U“ Cluj l-au lovit cu bestialitate, în mod repetat, în cap, încercând să-l ucidă. Cu toate că scena a fost filmată şi fotografiată, există martori, iar agresorii au fost identificaţi, procesul trenează. Următorul termen în proces e fixat pentru 17 iulie.

Judecătoarea clujeană Beatrice Birău, cea care a judecat în prima fază dosarul agresorilor lui Gabriel Oşan, a declarat pentru EVZ: „N-am văzut imaginile care au fost difuzate de posturile de televiziune în ziua în care s-a produs incidentul. Am urmărit un CD cu un film video în timpul procesului şi pot să vă spun că am fost şocată şi nu mi-a venit să cred de câtă cruzime au putut da dovadă aceşti tineri“.

De altfel, judecătoarea Birău a dispus, după primul termen de judecată, schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală gravă în tentativă la omor deosebit de grav şi trimiterea dosarului la Tribunalul Cluj, instanţă care are competenţa să judece infracţiunile împotriva vieţii. „Din moment ce loviturile au fost aplicate cu un obiect apt să producă leziuni mortale, cu o asemenea intensitate încât a fracturat regiunea frontală, înseamnă că agresorii au intenţionat să ucidă victima, şi nu să-i producă doar vătămări corporale“, a mai spus magistratul.

Rechizitoriu prost întocmit

După apariţia articolului în EVZ, procurorul Nicolae Păşcuţ, care a instrumentat dosarul celor patru agresori ai jandarmului Oşan, a plecat în concediu. Mai mult, rechizitoriul întocmit de procurorul Păşcuţ are nouă pagini, dintre care doar una se referă foarte succint la starea de fapt!

Specialiştii în Drept spun că încadrarea juridică făcută de anchetator nu a fost motivată în niciun fel. Pentru că a fost nesigur pe el, procurorul Păşcuţ a pus în discuţia conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj încadrările juridice. Unul dintre procurorii care au participat la discuţie a declarat că procurorul de caz, deşi este independent în dosarele pe care le anchetează, a înclinat ca încadrarea juridică să fie făcută pe vătămare corporală gravă, pedepsită mai uşor, deoarece probele aduse de poliţie nu erau suficiente! Procurorul Nicolae Păşcuţ nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

Minorul agresor şi taina spovedaniei

Doi dintre cei patru agresori ai jandarmului Gabriel Oşan sunt recidiviş ti. Paul Adrian Stanciu, de 20 de ani, care l-a lovit cu piatra în cap pe jandarm, a mai fost condamnat la un an de închisoare pentru furt, fiind eliberat sub supravegherea părinţilor. Al doilea agresor, Cătălina Ioan Horaţiu, de 20 de ani, care este student în anul ll la Facultatea de Mecanică, a mai fost cercetat de procurorii din Alba Iulia pentru infracţ iunea de vătămare corporală.

În cazul lui Florin Câmpan, care deşi are doar 16 ani, i-a aplicat jandarmului Oşan un şut în cap, avocata a depus o caracterizare din care laudele nu mai contenesc, făcută de diriginta acestuia, profesoara Ştefania Haineală. „Elevul a manifestat un comportament liniştit, fără ieşiri violente, atât în relaţia cu profesorii cât şi cu colegii săi. A participat activ la toate activităţile educative organizate cu clasa: vizionarea unor spectacole de teatru, vizitarea azilului de bătrâni precum şi participarea la taina spovedaniei. Elevul Câmpan a fost catalogat peste media de inteligenţă a clasei“, a precizat diriginta Haineală.

PĂRERE

Avocatul Dancu dă vina pe legislaţie

Avocatul Cătălin Dancu, parte neimplicată, are o altă opinie în privinţa cazului de la Cluj. „Nu procurorul este vinovat, fiindcă el poate încadra fapta agresorilor cum consideră de cuviinţă. Este nevoie urgentă de schimbarea codului de procedură penală în favoarea persoanelor vătămate! Până atunci, sistemul nostru rămâne unul nenorocit. De aici provine tergiversarea cazului. Eu nu sunt optimist în legătură cu sistemul, deşi se spune că, din toamnă, se va dezbate în parlament schimbarea codului“, ne-a declarat Dancu.

PRECEDENT

„Tweety“ a scăpat basma curată

Anul trecut, la derby-ul Steaua - Dinamo, a avut loc un precedent foarte periculos, care a arătat slăbiciunile sistemului judiciar. Şi atunci, victima a fost tot un cameraman. Robert Cristea, de la TVR, a scăpat însă ieftin faţă de jandarmul din Cluj, fiind lovit cu lanţul peste picioare. Cristea a suferit o fractură, dar agresorul Cătălin Iordan, un tânăr din galeria stelistă poreclit „Tweety“, a fost tratat cu multă indulgenţă. Pe 11 mai 2007, Judecătoria Sectorului 6 l-a condamnat pe „Tweety“, în vârstă de 23 de ani, la un an şi şase luni cu suspendare, dar a decis că poate intra pe orice stadion din ţară sub motivaţia că nu reprezintă niciun pericol social!

Imagini surprinse înaintea derby-ului clujean „U“ - CFR. Persoana lovită în cap cu dala de trotuar este Gabriel Oşan.

VEZI ŞI:

Calvarul jandarmului bătut de huligani

Ne puteți urmări și pe Google News