Arestarea lui Meng Wanzhou în Canada la cererea Statelor Unite poate arunca în aer armistițiul cu China și șansele pentru încheierea unei păci comerciale între primele două puteri ale lumii.
Pe 1 decembrie, la summit-ul G20 din Argentina, Donald Trump și Xi Jinping încheiau un armistițiu istoric, primul pas spre încetarea războiului comercial care opune cele mai mari două puteri ale lumii.
„A fost o întâlnire grozavă și productivă, care deschide posibilități nelimitate atât pentru Statele Unite cât și pentru China”, declara Trump.
„Discuțiile privind chestiuni economice și comerciale au fost foarte pozitive și constructive. Cei doi șefi de stat au ajuns la un consens pentru a pune capăt reciproc creșterii taxelor”, afirma și Wang Yi, un înalt diplomat chinez.
Dar tot pe 1 decembrie, la Vancouver, în Canada, era arestată Meng Wanzhou (foto), directore financiară a Huawei și fiica președintelui companiei, la solicitarea autorităților americane. Acuzația: violarea sancțiunilor SUA impuse Iranului.
Este pentru prima oară când Statele Unite recurg la arestarea și extrădarea unui cetățean străin (Meng este cetățean chinez) în legătură cu violarea unor sancțiuni.
În astfel de cazuri, Washingtonul recurgea la restricții privind călătoriile și/sau operațiunile bancare, dar o cerere de arestare este ceva fără precedent.
Acum câteva luni, administrația Statelor Unite a interzis exporturile de cipuri de computere americane către compania chineză de telecomunicații ZTE, ca represalii pentru încălcarea sancțiunilor împotriva Iranului, dar nu a recurs la arestări.
Vestea arestării lui Meng, aflată abia pe 6 decembrie (altă ciudățenie!) a produs un cutremur pe piețele financiare asiatice și a provocat mânia autorităților chineze (care totuși trebuie să fi aflat știrea mai demult).
Întrebările-cheie ale acestei afaceri sulfuroase sunt cine și de ce a ordonat arestarea? Și: Trump a știut?
Ce interes ar fi avut Trump să escaladeze un conflict cu China chiar în ziua întâlnirii cu Xi? Ca să-i forțeze mâna acestuia? Liderul chinez nu este omul să cedeze la presiunea unui asemenea șantaj ordinar și nici Trump nu e un negustor atât de prost să riște compromiterea unei păci istorice.
Cine ar fi avut interesul unui sabotaj
Dacă Trump nu a cerut arestarea, atunci cine? Sunt două posibilități, scrie Asia Times.
1.Ordinul a venit de la oficiali din administrație care cred că Washingtonul trebuie să provoace o confruntare cu Beijingul acum, cât încă acesta poate fi învins. O parte din aparatul tehnic permanent și din serviciile secrete americane crede că economia Chinei este fragilă și că un război comercial ar produce o asemenea criză și instabilitate politică încât ar putea duce chiar la răsturnarea lui Xi Jinping. sau
2. Adversari ai lui Trump din aparatul tehnic permanent (s-a dovedit că au rămas numeroase „cârtițe” din vremea lui Obama) încearcă să-l împiedice pe președinte să repurteze o uriașă victorie, care ar figura drept cea mai mare performanță diplomatică a sa (chiar peste o pace cu Kim!). O astfel de victorie i-ar aduce un uriaș capital de popularitate lui Trump simultan cu un nou boom economic. Adică un nou mandat cu siguranță în 2020.
Interesant este că, deși până acum Trump nu a avut nici o ezitare de a comenta (adesea caustic) relațiile comerciale cu China, de data aceasta, el și apropiații săi păstrează tăcerea.