Marea Britanie se confruntă cu o creştere semnificativă a imigraţiei, numai numărul românilor crescând în perioada septembrie 2013 - septembrie 2014 cu 103.900, ceea ce înseamnă procentual o creştere de 468% faţă de aceeaşi perioadă anterioară, relatează AFP citând datele oficiale publicate astăzi de Oficiul Naţional de Statistică al Marii Britanii.
În ce priveşte imigranţii bulgari, numărul acestora a sporit în intervalul menţionat cu 31.500, echivalentul unei creşteri de 205%.
Datele arată o creştere pe ansamblu a imigraţiei, provenite în special din statele UE, soldul migrator (diferenţa dintre numărul noilor imigranţi şi al celor care au părăsit Marea Britanie) fiind în perioada iunie 2013 - iunie 2014 de 260.000 de persoane, o creştere de 39% faţă de intervalul anterior şi cu mult peste obiectivul de cel mult 100.000 stabilit de Partidul Conservator condus de premierul David Cameron.
Dintre cei 583.000 de noi imigranţi, jumătate provin din statele Uniunii Europene, în fruntea clasamentului fiind românii şi bulgarii, ce beneficiază de la 1 ianuarie de accesul liber pe piaţa britanică a muncii.
Aceste date îl pun într-o situaţie şi mai dificilă pe premierul britanic cu numai şase luni înaintea alegerilor legislative, el fiind nevoit să manevreze între obligaţia de a respecta libertatea de circulaţie în interiorul blocului comunitar şi presiunile la care este supus pe plan intern de a limita sosirea unor noi imigranţi. Eşecul său în îndeplinirea obiectivului menţionat mai sus este subliniat atât de adversarii politici, cât şi de aliaţii liberal-democraţi din coaliţia guvernamentală. Dar mai grav este că datele publicate dau apă la moară conservatorilor radicali şi mai ales formaţiunii eurofobe UKIP, a cărei popularitate continuă să crească şi îşi va baza campania electorală pe problema imigraţiei, notează AFP.
David Cameron a evocat lunile trecute posibile măsuri de limitare a imigraţiei, dar a fost avertizat de partenerii săi europeni, în special de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Francois Hollande, să respecte regulile europene privind libertatea de circulaţie.
Totuşi, potrivit unor surse apropiate şefului executivului de la Londra, acesta are în prezent în vedere mai multe opţiuni pentru a diminua imigraţia provenită din UE, printre acestea fiind blocarea prestaţiilor oferite imigranţilor sau o plafonare a numărului lor, scrie Agerpres.
Dar un raport întocmit recent de University College London (UCL) prezintă o viziune mult mai pozitivă, estimând că activitatea imigranţilor europeni a adus statului britanic venituri de circa 20 de miliarde de lire sterline (26 de miliarde de euro) în ultimul deceniu.