În fiecare vară, pe lângă numeroșii turiști care vin să-și petreacă vacanța și să se odihnească aici, stațiunile de la Marea Neagră au reprezentat un magnet și pentru numeroși hoți. Hoți de buzunare, spărgători de case, dar și alți specialiști în tot felul de metode ilegale menite să-i lase fără bunuri pe cei mai puțini vigilenți se mută în această perioadă pe Litoral, la concurență cu polițiștii detașați din toată țara pentru a-i împiedica să-și pună în aplicare planurile.
În plin sezon estival, pe lângă miile de turiști, în stațiunile de la Marea Neagră își găsesc „de treabă” o mulțime de hoți specializați în tot felul de metode menite să-i lase fără bunuri pe cei mai puțini vigilenți.
Ca în fiecare an, infractorii au pus în aplicare o nouă metodă, inovativă, de furt, mai puțin cunoscută de marea majoritate. Asta nu înseamnă că au renunțat la cele mai vechi, clasice. De regulă, hoții își îndreaptă atenția spre acele zone mai aglomerate unde pot da lovitura și se pot face nevăzuți fără să fie reperați.
Stațiunile precum Mamaia, Costinești sau Vama Veche sunt dintre cele preferate dat fiind că numărul mare de turiști. Zonele aglomerate, în special magazinele, sunt preferatele hoților, dat fiind că este dificil, pentru angajați, supravegheze pe toată lumea cu atenție. Există numeroase metode de furt din magazine.
Dar, sunt la fel de multe situații în care simplii oameni devin victime ale hoților. Aceștia fură din buzunare, bagajele de pe plajă, rămase nesupravegheate, dar și bunuri de valoare, ținute la păstrare în camerele de hotel.
Cei care ajung victime ale hoților sau a escrocilor trebuie să se adreseze de urgență, imediat de au constatat că au fost jefuiți, poliția. Așa au șanse să-și mai recupereze bunurile, dacă nu în totalitate, măcar în parte.
Cum să vă păziți bunurile de hoți
Pe de altă parte, poliția prezintă periodic metodele de furt pe care le descoperă și seturi de recomandări pentru turiștii aflați în vacanță care pot deveni victime ale infractorilor. Este mai ușor să îți iei măsuri de precauție și să previi un jaf decât să încerci, ulterior, să recuperezi lucrurile furate. Drept urmare, pentru a nu pica victime ale hoților de pe litoral și pentru prevenirea furturilor din camerele de hotel sau de pe plajă.
În primul rând, este bine ca ușa și ferestrele camerei de hotel să fie încuiate de fiecare dată când ieșiți, indiferent pentru cât timp.
Nu vă lăsați bunurile nesupravegheate pe plajă, când mergeți să înotați sau să vă cumpărați diferite lucruri. Chiar și atunci când sunteți în apropierea bagajelor și aveți impresia că le țineți sub ochi, un hoț poate acționa rapid.
De asemenea nu vă lăsați atrași în diferite tranzacții la colț de stradă cu persoane necunoscute. Puteți fi păcăliți sau înșelați.
Metoda furtului cu ziarul
În ultimii ani au apărut mai multe metode de înșelăciune, iar una preferată de hoți, pe litoral, este cea cu „ziarul”. De regulă infractorii își aleg victimele dintre turiștii care stau la terase și care își țin obiectele de valoare pe masă, portofel, telefon etc.
Fie că încearcă să le vîndă diferite nimicuri ca să le atragă atenția, fie că intră în vorbă sub un pretext sau altul, hoțul distrage atenția victimei și subtilizează obiectul de valoare aflat pe masă.
Câteodată, în timp ce vorbește, acesta așează pe masă, aparent neglijent, un ziar împăturit sau un obiect de îmbrăcăminte. Iar apoi, când termină conversația își ia ziarul odată cu portofelul sau telefonul victimei. Iar dacă a apucat să să intre în aglomerație, va fi imposibil de depistat.
Mai ales că, de regulă, infractorii operează în grup și își transmit unii altora bunurile furate ca să nu fie găsite asupra lor.