Hoții care au dat jaful anului la Deta, prinși și închiși. Paguba e de zeci de mii de euro
- Georgeta Petrovici
- 14 aprilie 2019, 10:32
Hoții care au devalizat o locuință din Deta, furând zeci de mii de euro, în noiembrie anul trecut, au fost prinși și arestați. Este vorba de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 42 și 58 de ani.
Polițiștii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Deta, în urma investigațiilor efectuate, au identificat trei bărbaţi de 41 şi 58 de ani, bănuiţi de furt din locuință. Cei în cauză au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
”În fapt, la data de 24 noiembrie a.c., cei în cauză ar fi pătruns, fără drept, într-o locuinţă situată pe raza oraşului Deta, iar din interior ar fi sustras 29.300 de euro, 200 de dolari şi 1.300 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat şi violare de domiciliu , bănuiţii fiind reținuţi pentru 24 de ore și introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș. Ulterior, la data de 13 aprilie a.c.,instanța de judecată a emis pe numele acestora un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile”, transmite Poliția Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză, precum și pentru recuperarea prejudiciului. Ei au avut sprijin de specialitate din partea Brigăzii de Operaţiuni Speciale din Timişoara.