Hoți periculoși din Timișoara, prinși de trupele speciale în Slovacia
- Georgeta Petrovici
- 22 aprilie 2019, 13:35
Trei timișoreni au fost arestați de trupele speciale din Slovacia, după ce au aruncat în aer un bancomat. Numele lor apar și în alte dosare de furturi comise în România, în care s-a acționat la pont, iar prejudiciile au fost considerabile.
Hoții au fost prinși la scurt timp după ce au dat o nouă lovitură, în urma unei acțiuni a trupelor speciale slovace, la Bratislava, scrie Pressalert.ro. Aceștia, mai arată sursa citată, ar fi detonat un bancomat în Viena, cu mai puțin de două luni în urmă, pentru a fura banii din el.
Numele celor trei nu le sunt străine oamenilor legii. În decembrie 2017, ei au fost ridicați de DIICOT într-un dosar în care au fost investigate mai multe furturi efectuate la pont. La momentul respectiv anchetatorii au stabilit că unul din hoți obținea informații despre locații în care se aflau sume mari de bani. Ulterior, gruparea monitoriza adresa respectivă și, profesionist, hoții stabileau ce unelte aveau nevoie pentur a păstrunde fără problem. Odată necesarul făcut se trecea la acșiune. În timpul aceleriași anchete, investigatorii au stabilit și că hioții stabiliseră relații cu polițiști din cadurl IPJ Timiș, care îi ajutau să își aleagă în cunoștință de cauză victimele, oferind informații personale despre acestea.
Deși, la momentul respectiv, trei dintre membrii grupării au fost prinși în flagrant după ce au intrat într-un imobil din Timișoara de unde trebuiau să fure o sumă consistentă, instanța i-a lăsat în libertate. Iată ce relatau procuroii DIICOT în 2017 despre unul din cei prinși acum în Slovacia: „De asemenea, din investigațiile efectuate a rezultat că inculpatul Pinter Grațian Ioan a stabilit, de-a lungul timpului, diferite contacte cu anumiți lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Timiș, pe care și i-a fidelizat în timp, prin oferirea de bani și alte bunuri, cu scopul de a putea obține, prin intermediul acestora, diferite informații de care avea nevoie în activitatea infracțională, fie din bazele de date ale poliției, fie referitoare la posibile anchete penale care îl vizează. Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul Pinter Grațian Ioan a acţionat cu premeditare, în vederea culegerii de informații și pregătirii acțiunilor de pătrundere prin efracție în anumite imobile, cu scopul însușirii unor sume de bani sau alte valori, despre care avea indicii că s-ar afla în respectivele imobile. Astfel, inculpatul a apelat, în prealabil, la sursele sale din rândul lucrătorilor de poliție, pentru a verifica în bazele de date informatizate, detaliile legate de identitatea și domiciliul persoanei vizate. Ulterior, membrii grupului infracţional care acţionau sub coordonarea inculpatului Pinter Grațian Ioan filau locația ţintă, pentru a identifica vulnerabilitățile și a stabili care ar fi modalitățile cele mai eficiente de pătrundere, inclusiv prin achiziția prealabilă de unelte speciale pentru forțarea ușilor de acces. Când toate aceste detalii erau stabilite, membrii grupului acționau foarte bine organizați, utilizând autoturisme închiriate sau cu numere de înmatriculare schimbate, cagule, mănuși și alte mijloace de disimulare, respectiv unelte special adaptate pentru pătrunderea prin efracție”.