După mai multe zile de nehotărâre, Casa Albă a decis să retragă sprijinul acordat aliatului său egiptean. Mesajul a fost transmis înainte ca acesta să anunţe că renunţă la putere.
Washingtonul a decis încă de duminică să-i ceară preşedintelui Hosni Mubarak să renunţe la putere, cu două zile înainte de declaraţia liderului egiptean prin care acesta a anunţat că nu va mai candida la prezidenţialele din septembrie.
Momentul deciziei a venit însă la Casa Albă după o săptămână de nehotărâre, în care protestele de la Cairo se înteţeau, iar preşedintele Barack Obama şi administraţia sa ezitau în privinţa unei poziţii.
Cu numai o lună în urmă, Mubarak era încă unul dintre aliaţii vitali ai SUA în regiune, iar Washingtonul se pregătea să avizeze un nou ajutor financiar de miliarde de euro destinat Egiptului. Protestele antiguvernamentale i-au bulversat însă pe oficialii administraţiei, care nu au reuşit să ţină pasul.
"De fiecare dată când administraţia rostea ceva, mesajele erau imediat depăşite de evenimentele din teren", spune Robert Malley, expert al International Crisis Group, un think-tank american, citat de "New York Times".
Spre sfârşitul săptămânii, după ce armata egipteană a început să se depărteze de liderul de la Cairo, Washingtonul a realizat că acesta nu va mai face faţă revoltei din stradă.
Emisarul lui Obama
Ideea trimiterii la Cairo a experimentatului diplomat american Frank G. Wisner, cu un mesaj adresat lui Mubarak din partea lui Obama, a venit sâmbătă de la secretarul american de stat, Hillary Clinton. Duminică, atunci când Wisner a ajuns la destinaţie, Washingtonul hotărâse deja că Barack Obama îi va cere omologului egiptean să renunţe la putere.
Administraţia americană a încercat să-şi redacteze mesajele publice astfel încât lumea să nu perceapă poziţia SUA ca pe o intervenţie brutală în afacerile interne egiptene.
Obama a ales totuşi să intervină cu o declaraţie precaută, în care a îndemnat la începerea unei tranziţii paşnice, la puţin timp după ce Mubarak şi-a anunţat intenţia de a renunţa la un nou mandat. Problemele Washingtonului, a cărui politică în Orientul Mijlociu s-ar putea da peste cap foarte curând, continuă la ora actuală, odată cu sejurul egiptean al emisarului diplomatic Frank G. Wisner. Principala întrebare: ce urmează?
În ultimele zile, oficialii americani au discutat constant cu principalii actori din Cairo, în special cu vicepreşedintele Omar Suleiman, care ar putea juca un rol important în tranziţia de putere. Casa Albă, scrie "New York Times", crede că un rol important în procesul politic egiptean ar putea fi jucat de Frăţia Musulmană, cea mai importantă grupare de opoziţie din Egipt. Organizaţia, interzisă de regimul Mubarak, se bucură de sprijinul unei largi părţi a populaţiei.
SCHIMBĂRI
Analiştii occidentali prevăd sfârşitul regimurilor arabe în care toată puterea este concentrată în mâinile unui singur lider şi cred că tinerii educaţi vor avea un cuvânt de spus de acum înainte
Revoltele din ţările arabe ar putea duce la instituirea unui nou model de guvernare, după zeci de ani de regimuri dictatoriale, comentează analiştii occidentali.
În primul rând, puterile preşedinţilor şi ale guvernelor vor fi net diminuate. În al doilea rând, sistemul bazat pe nepotism va fi înlocuit cu unul tehnocrat, în care nevoile populaţiei, dar şi evoluţia pieţelor globale vor fi luate în seamă. Noul arabism va fi reprezentat de postul Al-Jazeera şi de audienţa sa, de bloggeri libanezi, de investitorii stabiliţi în Dubai şi de spiritul antreprenorial al acestora.
"Înlocuirea autocraţiei cu democraţia şi a ideologiei cu pragmatismul va fi un pas important înainte pentru lumea arabă", a subliniat Parag Khanna, scriitor şi expert al organizaţiei New America Foundation. "Acesta este noul tip de arabism secular pe care Occidentul ar trebui să-l sprijine pentru a scăpa din strânsoarea autocraţilor şi a aşa-zişilor teocraţi", a adăugat acesta, recunoscând că recentul val de proteste deschide calea unei noi ere.
Supravieţuire prin reforme
Chiar dacă între ţările din nordul Africii şi Orientul Mijlociu există diferenţe structurale, fiecare lider din regiune a învăţat o lecţie dură: odată ce populaţia iese în stradă, revenirea la stausquo este puţin probabilă. "O a doua lecţie este că reformele politice serioase şi preventive sunt singurul mijloc prin care dictaturile lor pot supravieţui", spune Ibrahim Sharqieh, directorul adjunct al Centrului Brookings din Doha, Qatar.
Analiştii subliniază că sunt slabe şanse ca vidul de putere creat după înlăturarea regimurilor dictatoriale să fie umplut de mişcări islamiste, principala temere a statelor occidentale. "Deşi aceasta este o ipoteză, până în prezent, manifestaţiile de stradă au fost organizate şi conduse de tineri care cer o mai mare participare politică a populaţiei şi oportunităţi eco nomice", a precizat pentru CNN Isabel Coleman, analist de politică externă la Consiliul pentru Relaţii Externe.
Aceşti tineri din lumea arabă, a mai explicat Coleman, văd în Turcia un model politic, chiar dacă la Ankara puterea este asigurată de un partid cu rădăcini islamiste. În Egipt, de exemplu, aceste grupuri de tineri instruiţi în tehnici de protest paşnic se află în spatele lui Mohamed ElBaradei. Când a sosit la Cairo, laureatul Premiului Nobel pentru Pace s-a întâlnit cu aceşti activişti pentru a se asigura că dispune de sprijinul lor. Activităţile acestor grupuri, care au întreţinut relaţii apropiate cu organizaţii similare din Occident, au fost atent monitorizate de Washington încă din vremea administraţiei Bush, mai dezvăluie postul de televiziune citat.
Liderii autoritari sunt din ce în ce mai contestaţi de populaţie
Ţara nord-africană a dat startul revoltelor în Orientul Mijlociu la jumătatea lunii decembrie, când zeci de mii de tunisieni au luat cu asalt străzile capitalei, denunţând nivelul scăzut de trai, corupţia la nivelul aparatului guvernamental şi lipsa libertăţilor fundamentale.
Pe 14 ianuarie, dictatorul Ben Ali, la putere de 23 de ani, a părăsit ţara, refugiindu-se în Arabia Saudită.
Analiştii au avertizat imediat că protestele de amploare din Tunisia vor avea un efect de domino asupra celorlalte dictaturi arabe din regiune.
ALGERIA
Algeria, condusă din 1999 de Abdelaziz Bouteflika, s-a confruntat, pentru o scurtă perioadă, cu manifestaţii de stradă, inspirate de protestele din capitala tunisiană. Veniturile importante pe care statul algerian le obţine de pe urma exportului de petrol şi gaze naturale îi permit să ţină în frâu nemulţumirile economice ale populaţiei prin implementarea unor programe sociale, copios finanţate de la bugetul de stat.
Mai mult, Algeria a permis, încă din 1988, un sistem politic pluripartinic şi a ridicat parţial restricţiile impuse presei.
LIBIA
Colonelul Muammar Gaddafi, de 41 de ani la putere, este cel mai longeviv lider african. Deşi manifestaţiile de stradă sunt strict interzise, au fost semnalate proteste disparate. După fuga dictatorului tunisian, Gaddafi a anunţat că guvernul său va suplimenta bugetul alocat programului de construcţii de locuinţe pentru populaţie, în încercarea de a înăbuşi orice încercare de revoltă populară.
Analiştii cred că dictatorul poate ţine mai uşor în frâu o populaţie de doar şapte milioane de locuitori, având la dispoziţie şi resurse financiare semnificative de care dispune de pe urma exporturilor de petrol.
SIRIA
Dictator din 2000, Bashar al-Assad a reacţionat din timp la protestele din Tunisia, anunţând promovarea de reforme politice şi economice. El a calificat chiar revoltele care se propagă în lumea arabă drept "începutul unei noi ere" în care liderii respectivelor state trebuie să ţină cont de ambiţiile politice şi economice în creştere ale popoarelor lor.
Sirienii nu s-au lăsat impresionaţi de strategia liderului de la Damasc şi au început să pregătească pe Facebook o serie de proteste împotriva "corupţiei şi tiraniei". Grupul format pe site-ul de socializare, cenzurat de altfel de autorităţile siriene, depăşea 8.000 de persoane marţi seară.
IORDANIA
Regele Abdullah al II-lea, care i-a succedat tatălui său în 1999, a demis marţi guvernul şi a numit un nou premier, pentru a răspunde protestelor antiguvernamentale care au avut loc recent în ţară, după modelul celor din Tunisia şi Egipt. Populaţia a denunţat sărăcia şi şomajul şi a cerut monarhului să permită alegerea premierului prin vot direct. Familia regală se bucură însă de sprijinul unui important segment al populaţiei, însăşi principala mişcare de opoziţie Frontul Acţiunii Islamiste, subliniind că protestele de stradă pe care le susţine nu vizează înlăturarea regelui.
YEMEN
După escaldarea manifestaţiilor de stradă, preşedintele yemenit Ali Abdullah Saleh, la putere din 1978 şi un aliat al Statelor Unite în lupta împotriva terorismului, a declarat ieri că nu va mai candida pentru un nou mandat în 2013.
Totodată, el a dat asigurări în faţa Parlamentului că nu va ceda puterea fiului său, aşa cum opoziţia suspectează. Saleh a mai dispus o serie de măsuri economice, precum înjumătăţirea impozitului pe venit şi un control strict al preţului alimentelor de bază, pentru a atenua nemulţumirile populaţiei.