Horoscopul lui Dom’ Profesor - 8 septembrie 2023. O nouă cosmologie
- Radu Stefanescu
- 7 septembrie 2023, 22:12
Eşti avantajat de conjunctura astrologică. Cu toate că nu eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă, eforturile făcute până acum încep să-şi arate rezultatele. Continuă pe drumul ales!
Horoscopul lui Dom’ Profesor - 8 septembrie 2023
Pe 8 septembrie s-au născut Richard Inimă de Leu, Antonin Dvorjak, Peter Sellers, George Coşbuc, Mia Braia, Petre Sălcudeanu, Dan Coe, Ştefan Bănulescu, Tudor Popescu.
Pe 8 septembrie, în calendarul creștin ortodox este Naşterea Maicii Domnului, prima sărbătoare cu roșu din calendarul bisericesc, Sf. Fecioară, născută în plină zodie a Fecioarei. Sf. Marie Mică. Nimic nu este întâmplător!
Mă duce gândul că şi această sărbătoare creştină a fost calchiată peste o altă veche sărbătoare europeană. Înainte cu o zi, şi o zi după sunt Cercurile Mariei, deci, în total, cele trei zile de sărbători antice, dacice, europene. Nu se mai ştie ce zeiţă se sărbătorea în aceste zile. Mă gândesc că a fost o sărbătoare legată de recoltă, bogăţia recoltei, roadele toamnei, feminitate şi rod!
Avem nevoie de o nouă cosmologie? Oamenii de știință au petrecut 60 de ani dezvoltând modelul standard al cosmologiei. Este ideea că universul nostru a început într-un Big Bang. Ca în Biblie. Acesta explică expansiunea universului, distribuția pe scară largă a galaxiilor, fundalul cosmic cu microunde și multe altele. Dar unele observații nu se potrivesc cu modelul standard. Și – la începutul lui 2023 – noul telescop spațial James Webb al NASA a aruncat și mai multe îndoieli asupra modelului standard. Deci, avem nevoie de un nou model al universului... o nouă cosmologie?
Avem nevoie de o nouă cosmologie?
Câți ani are Universul, exact? O nouă teorie sugerează că este de două ori mai mult decât se credea.
Observațiile timpurii ale universului efectuate de telescopul spațial James Webb ( JWST ) nu pot fi explicate prin modelele cosmologice actuale. Aceste modele estimează că universul are o vârstă de 13,8 miliarde de ani, pe baza conceptului de univers în expansiune Big Bang .
Cercetarea propune un model care determină vârsta universului la 26,7 miliarde de ani , ceea ce explică observațiile timpurii imposibile ale galaxiilor JWST .
Galaxiile timpurii imposibile se referă la faptul că unele galaxii datând din zorii cosmici – la 500 până la 800 de milioane de ani după Big Bang – au discuri și umflături similare cu cele care au trecut printr-o perioadă lungă de evoluție. Și galaxiile de dimensiuni mai mici sunt aparent mai masive decât cele mai mari, ceea ce este chiar opusul așteptărilor.
Frecvența și distanța
Această estimare a vârstei este derivată din rata de expansiune a universului prin măsurarea deplasării spre roșu a liniilor spectrale în lumina emisă de galaxiile îndepărtate. O explicație anterioară a deplasării spre roșu s-a bazat pe ipoteza că lumina pierde energie pe măsură ce parcurge distanțe cosmice. Această explicație a fost respinsă deoarece nu putea explica multe observații.
Deplasarea spre roșu a luminii este similară cu efectul Doppler asupra sunetului: zgomotele par să aibă o frecvență mai mare (înălțimea) când se apropie și mai scăzută când se depărtează. Redshift, o frecvență mai mică a luminii, indică când un obiect se îndepărtează de noi; cu cât distanța dintre galaxii este mai mare, cu atât viteza de îndepărtare și deplasarea spre roșu sunt mai mari.
O explicație alternativă pentru deplasarea spre roșu s-a datorat efectului Doppler: galaxiile îndepărtate se îndepărtează de noi la viteze proporționale cu distanța lor, ceea ce indică faptul că universul se extinde. Modelul universului în expansiune a devenit favorizat de majoritatea astronomilor după ce doi astronomi care lucrau pentru Bell Labs, Arno Penzias și Robert Wilson, au descoperit accidental radiația de fond cosmic cu microunde ( CMB ) în anul 1964, pe care modelul în stare de echilibru nu a putut explica în mod satisfăcător.
Rata de expansiune determină în esență vârsta universului. Până la lansarea telescopului spațial Hubble în anii 1990, incertitudinea privind rata de expansiune a estimat vârsta universului variind între șapte și 20 de miliarde de ani. Alte observații au condus la valoarea acceptată în prezent de 13,8 miliarde de ani, punând modelul Big Bang pe piedestalul cosmologiei.
Limitările modelelor anterioare
Cercetările publicate anul trecut au propus să rezolve problema imposibilă a galaxiei timpurii folosind modelul de lumină obosită, adică lumina care vira către roșu. Cu toate acestea, lumina obosită nu poate explica în mod satisfăcător alte observații cosmologice, cum ar fi deplasările spre roșu ale supernovelor și uniformitatea fundalului cosmic cu microunde .
S-a încercat să se combine modelul standard Big Bang cu modelul de lumină obosită pentru a vedea cum se potrivește cu datele supernovelor și datele JWST, dar nu s-a potrivit cu cele din urmă. Cu toate acestea, a crescut vârsta universului la 19,3 miliarde de ani.
Apoi, s-a încercat să se creeze un model hibrid care să cuprindă lumina și un model cosmologic pe care l-a dezvoltat pe baza constantelor de cuplare în evoluție propuse de fizicianul britanic Paul Dirac în 1937. Acest lucru se potrivea bine ambelor date, dar aproape a dublat vârsta universului.
Noul model prelungește timpul de formare a galaxiilor de 10 până la 20 de ori față de modelul standard, oferind suficient timp pentru formarea galaxiilor timpurii „imposibile” bine evoluate, așa cum s-a observat.
Ca și în cazul oricărui model, va trebui să ofere o explicație satisfăcătoare pentru toate acele observații care sunt satisfăcute de modelul cosmologic standard.
Amestecarea modelelor
Abordarea amestecării a două modele pentru a explica noile observații nu este nouă. Isaac Newton a considerat că lumina se propagă sub formă de particule în teoria sa asupra luminii, care a predominat până când a fost înlocuită de teoria ondulatorie a luminii în secolul al XIX-lea pentru a explica modelele de difracție observate cu lumina monocromatică.
Albert Einstein a reînviat natura particulelor luminii pentru a explica efectul fotoelectric, precum lumina are caracteristici duble: ca particule în unele observații și ca undă în altele. De atunci, a devenit bine stabilit că toate particulele au astfel de caracteristici duale.
Un alt mod de a măsura vârsta universului este de a estima vârsta stelelor din clusterele globulare din propria noastră galaxie, Calea Lactee . Grupurile globulare includ până la un milion de stele, toate par să se fi format în același timp în universul timpuriu.
Presupunând că toate galaxiile și clusterele au început să se formeze simultan, vârsta celei mai vechi stele din cluster ar trebui să furnizeze vârsta universului (mai puțin timpul în care galaxiile au început să se formeze). Pentru unele stele precum Matusalem , despre care se crede că sunt cele mai vechi din galaxie, modelarea astrofizică dă o vârstă mai mare decât vârsta universului determinată folosind modelul standard, ceea ce este imposibil.
Einstein credea că universul este același observat din orice punct și în orice moment: omogen, izotrop și atemporal. Pentru a explica deplasarea spre roșu observată a galaxiilor îndepărtate într-un astfel de univers în stare de echilibru, care părea să crească proporțional cu distanța lor (legea lui Hubble), astronomul elvețian Fritz Zwicky, a propus teoria luminii obosite în anul 1929 .
Informație nouă
Deși unele observații ale telescopului spațial Hubble au indicat problema imposibilă a galaxiei timpurii, această problemă a fost stabilită cu fermitate până la lansarea JWST în decembrie 2021 și datele furnizate de acesta de la jumătatea anului 2022.
Pentru a apăra modelul standard Big Bang, astronomii au încercat să rezolve problema comprimând linia temporală pentru formarea de stele masive și găuri negre primordiale care acumulează masă la rate nefizic ridicate .
Cu toate acestea, se dezvoltă un consens cu privire la o nouă fizică pentru a explica aceste observații JWST.
Personal cred că savanții se grăbesc cu concluziile senzaționale. Probabil că au nevoie de bani. Pe de altă parte nu am încredere în JWST, prea contrazice totul, prea este... prea. Ceva nu este în regulă. Dacă ceva este nou, nu înseamnă că este și mai bun! O să trăim și o să vedem, măcar unii dintre noi.
Fiind sigur, absolut sigur, că mâine este o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor - 8 septembrie 2023
BERBEC Este vineri, zi de cumpărături săptămânale, dar tu ai probleme cu facturile, adică, ai probleme cu banii. Trebuie să foloseşti isteț resursele de la părinţi, fraţi, surori, unchi, mătuşi... Sfatul stelelor e să-ţi oferi o pauză, nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Cel puţin aşa se spune la Scriptură. O zi perfectă ca să faci planuri de viitor şi să iei deciziile necesare. Pe total, o zi activă, poate chiar prea activă, aşa că trebuie să eviţi graba şi nerăbdarea şi mai ales defectul, dar şi calitatea ta: agresivitatea!
TAUR Astăzi eşti vulnerabil la capricii scumpe. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuiesc, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe” fie că sunt „unicat”. Nu pleca la drum lung! Domeniul sentimental e avantajat, în sensul unor trăiri, simţăminte noi, dar şi oameni şi locuri pe care nu le-ai mai văzut, poate prieteni vechi, colegi de şcoală, camarazi din trecut. Dimineaţa zilei este foarte dinamică, perioadă în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei noi. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate.
GEMENI O parte din zodie se pregăteşte pentru toamnă, începutul şcoalii, murături, cealaltă parte vrea la munte, sau la mare. Programul tău se schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. O zi favorabilă, în special pentru activităţile de rutină. Toată ziua este plină de aspecte planetare bune, aşa că fii foarte atent la semnalele care apar pe piaţă. Stelele au un moment de bunăvoinţă. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi programe de distracţie. Ţine-ţi cunoştiinţele (mai ales cele feminine) strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi micile confesiuni mincinoase. Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Propria inteligenţă şi intuiţia pot rezolva situaţia în mod onorabil.
RAC O zi mai deosebită, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu te lăsa purtat de vorbe, fii organizat în discurs, prezintă argumente şi dovezi. Pregătește-te pentru un weekend obositor. Noi prietenii şi/sau alianţe. O parte din Raci au parte de o nerealizare care îi pune pe gânduri. Se aproprie nişte termene, nervozitatea creşte. Nu-ti pune nădejdia în ajutorul familiei sau al anturajului – trebuie să te descurci singur. Mare plictiseală în acestă perioadă, cu toate că ai acelaşi program supraîncărcat - sau tocmai de aceea. Nu te lăsa coplesit de rutina zilnică, căuta să te distrezi şi să ai noi cunostiinte sau chiar prieteni.
LEU Ai o bună perspectivă, "vezi departe și colorat", parcă ai avea darul clarviziunii, aşa de rar. Reuşeşti să stabileşti un climat plăcut, limpede şi motivant, atât la sericiu cât şi acasă! Sprijină-te pe famile, pe prietenii buni. Cu o zodie bine aspectată, ar trebui ca ziua aceasta să fie o perioadă veselă. Nu rata ocaziile din cauza comodităţii sau a suspiciunii caracteristice zodiei. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar nu te implica total. Unele surprize plăcute, dar până la urmă previzibile – din partea copiilor sau a fraţilor mai mici. Pentru un procent din Lei: în scenariul pe care-l construiesti lipsesc unele amanunte, dar fiind vorba de afaceri si bani nu trebuie sa uiţi nici un detaliu. Orice început este greu şi nesigur.
FECIOARĂ Conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. O zi plină de pasiune, aşa că poţi profita. Poţi ameliora confortul vieţii zilnice, pentru că pari a fi într-o stare senină şi echilibrată. Configuratiile şi aspectele planetare oferă posibilitatea rezolvării unor vechi probleme. Călătoriile sunt sub un semn fast. Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare. Nativele din zodia Fecioarei, mai ales, sunt astăzi avantajate în relaţiile amoroase. O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie.
BALANŢĂ Datele din presă sunt contradictorii. Eşti dezorientat şi de veştile primite de la prietenii sau de la colegi. Stelele zic să continui pe drumul tău, fie că eşti la serviciu, sau acasă! O perioadă de timp care este propice pentru planuri de viitor. O veste bună va fi urmată de una nu tot aşa de bună. Activităţile legate de speculaţiile financiare sau comerţul cu amanuntul sunt avantajate. Un Taur sau poate un Săgetător te ajută să treci o cumpănă. Un incident neplăcut în a doua parte a perioadei poate fi evitat cu prudenţă şi respectarea regulilor. Mai ales cele de circulaţie. Străluceşti într-un grup, sau te bucuri de un eveniment social deosebit. Poate un spectacol, pe seară.
SCORPION Nu mai fi risipitor, nu mai arunca banii pe o mulţime de lucruri mărunte, dar seducătoare. Fii chibzuit şi cumpăra un singur obiect important şi de bună calitate, care îţi este necesar. Ai nevoie de ceva nou, neapărat! Frenezia noului te ţine puţin, după care revii la obişnuinţa cotidiană. Zi de cumpărături şi poate chiar de ceva nou, relativ important pentru tine! Nu încerca să controlezi evenimentele din viaţa prietenilor impunând date şi planuri de măsuri. Banii nu sunt excelent aspectaţi, dar o zi de vineri trece repede! Nu este o perioadă foarte favorabila călătoriilor sau schimbărilor majore. Nou, nou, dar nu tot ce este nou este şi mai bun!
SĂGETĂTOR Conjunctura astrologică te favorizeză în domeniul financiar-bancar. Dacă ai o problemă cu băncile, astăzi este ziua în care ai noroc, insistenţa ta poate avea şanse bune de câştig. Astăzi dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Aproape nimic nu te poate întrista sau perturba. Mergi înainte pe drumul tău însorit, chiar dacă afară este o vreme capricioasă, fără să-ţi pese foarte mult de ceea ce se întâmplă în jur. Atitudinea ta este pragmatică şi utopică în acelaşi timp, performanţă rară şi notabilă, însă poţi să ratezi cu uşurinţă câteva ocazii. Dar cui îi pasă! Ţie, în nici un caz...
CAPRICORN Zilele grele au rămas în urmă. Astăzi te descurci. Sunt şi unele oportunităţi, nu le lăsa să-ţi scape! Fii mai detaşat, mai relaxat, în interiorul tău eşti tensionat şi asta se simte! Cu toate ca vremea si vremurile te influenţează negativ şi treci printr-o perioadă mediocră, fă în aşa fel ca să nu fie vizibil pentru anturaj. Mai multa discreţie nu strică! Nu te enerva, oricum nu este la îndemana ta rezolvarea problemei cu care te confrunţi. Singurul care se pricepe este Destinul. Aşteaptă. Un procent din Capricorni reuşeşte astăzi să facă o gafă. Mică, așa că nu contează!
VĂRSĂTOR Poţi convinge astăzi cu uşurinţă, aşa că nu ezita. Totuşi, evită semnele de foc, pentru că nu poți cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Seară culturală. Interesul, aproape o pasiune, s-ar putea spune, caracteristic zilei de astăzi este pentru... sport. Făcut de tine, nu privit la tv! Trage de fiare, fugi în parc, joacă volei sau fotbal şi lumea iţi va părea mai frumoasă şi mai zveltă ! Perioada zilei de astăzi este benefica pentru tratamente medicale de tot felul, întreţinere cosmetică, chiar intervenţii chirurgicale. Nu da şi nu lua bani cu imprumut – timpul acesta este belea curata pentru speculaţii financiare.
PEŞTI Eşti avantajat de conjunctura astrologică. Cu toate că nu eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă, eforturile făcute până acum încep să-şi arate rezultatele. Continuă pe drumul ales! Sfera comunicării este afectată dar şi evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente, mai ales în familie sau cu prietenii. În a doua parte a intervalului trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii. Perioada zilei de astăzi nu este foarte rea, dar nici cea mai buna din viaţa ta!