HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR   7 iunie 2022. Lumea interioară, fortăreața sufletului, este mai mult decât necesară în lumea de astăzi.

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR   7 iunie 2022. Lumea interioară, fortăreața sufletului, este mai mult decât necesară în lumea de astăzi.

Carisma te ajută. Poţi să obţii favoruri la care nici nu te așteptai, în altă zi. Dar, fii măsurat în gesturi, în vorbe, spune lucruri plăcute și zâmbește! Așa poți să faci magia permanentă!

7 iunie

 

 

Pe 7 iunie s-au născut Paul Gauguin, Tom Jones, Prince, Rocky Graziano, Virginia Apgar, Dean Martin, Henri Coandă, principele Radu Duda.

Pe 7 iunie sunt Sfinții: Teodot, Antim, Zenaida şi Sebastiana. Nimic în ”Kalendar”.

Povestea noastră de astăzi este din Dosarele Maigret. Sunt acolo câteva zeci de cazuri. V-am povestit cum și când am primit din State dosarele adevăratului comisar Maigret. Unele dintre cazuri au câteva file, altele sute de pagini. V-am mai povestit și altădată, cred.

 

Istoria pe care o să v-o povestesc este absolut adevărată, are multe autentificări în dosarul respectiv, tocmai pentru insolitul și ridicolul subiectului. Comisarul francez a scris, cu un stilou, probabil, pe coperta cazului: ”drôle de guerre” și a pus trei semne mari de exclamare. Bun, ”drôle de guerre” mai a însemnat și perioada ciudată, de cam opt luni de zile, de la declararea WW2.

Dar, citind dosarul cu coperți cafenii am realizat că într-adevăr era vorba despre WW2, cum simplifică americanii, dar avea sensul de „comediile războiului”. Haideți să vedem dacă este așa.

 

Istoria noastră începe în octombrie 1942 în mijlocul Asiei, în Altai. Probabil că niciodată nu ați mai auzit de Altai. Este cea mai ciudată zonă de pe pâmânt, cu o amestecătură de rase și etnii care nu mai există în alt loc pe Pământ. Undeva între Mongolia, China și Kazakhstan. Printre cei de acolo se numărau și kalamukii, o etnie aparent mongoloidă, se pare că sunt urmașii hunilor albi, dar care vorbea o limbă ciudată, nu se înțelegeau cu nimeni din jur. Kalamukii erau și sunt munteni și excelenți vânători. Aveau și au câteva obiceiuri mai aparte și o ceramică foarte frumoasă. Religia nu i-a interesat niciodată, 98% dintre ei s-au declarat, la recensământ, ”spirituali, dar nu religioși”. Animiști, probabil.

 

Pe 26 octombrie 1942 trei kalamuki mergeu pe jos prin pustiul pietros dintre Muntele Belukha, unde erau satul lor și orașul Koș Agah, undeva, într-o vale. Cei trei erau vânători tineri, între 18 și 20 de ani, de o rezistență extraordinară. Puteau să stea și o zi întreagă nemișcați, în zăpadă alpină, până când vânatul lor s-ar fi apropiat la  suta de metri la care trăgeau flintele lor din secolul XIX. Se duceau în oraș, unde în acele zile urma să aibă loc un mare târg. Contrar celor afirmate de sociologi, când doi oameni străini se întâlnesc, nu încearcă să se omoare, ci să-și vândă unul altuia diferite obiecte, să facă schimb. Cei trei erau nedespărțiți și au trecut la fel, împreună, prin cele mai mari aventuri posibile. Comice și tragice, în același timp.

 

Plecaseră la târg cu comoara celor trei familii: un fișic de monede de argint, ruble țariste și câteva bijuterii. Sperau să poată cumpăra trei puști moderne Mosin, ca să poată să vâneze mai eficient. Mosin-Nagant cum li se spune în Occident, dar rușii le spun simplu, Mosin.

 

Au ajuns la oraș, dar toată lumea era supărată. Acolo au aflat că este război. Cine, cu cine? Kalamukii nu au întrebat, nici nu ar fi știut în ce limbă. În rusă știau doar două vorbe ”vintovka Mosina”, carabina Mosin, și întrebau în stânga și în dreapta. Orășenii, cu fețe triste, i-au îndreptat. Au observat că mai mulți tineri mergeau pe același drum. În piața centrală a orașului. Nu era târg, ci o comisie de încorporare pentru Armata Roșie. Cu steaguri roșii, cu un comisar care vorbea cu înflăcărare agitându-și Mauserul C96, cu mitraliere Maxim puse pe căruțe și călăreți fluturând steagurile roșii. Un spectacol întreg. Cei trei kalamuki s-au așezat liniștiți la coadă. Oricum nu înțelegeau ce spune comisarul, dar au observat că cei care erau la masă aveau o mare grămadă de arme. Puști Mosin!

 

Când le-a venit rândul la masa comisiei, au fost întrebați de nume. Și-au spus poreclele: Khinzir, Dulock și Bair, adică Porcul, Cap-de-Cal și Mărul Acru. Populațiile de pe acolo nu-și spun numele așa de ușor, mai ales când este vorba de pus pe hârtie. Un tâlmaci, care le știa graiul le-a spus că acolo este încorporare în măreața Armată Roșie și că după ce înving dușmanul pot să păstreze carabinele Mosin. Cei trei au obiectat că ei vin din China, de peste munte și că nu sunt cetățeni sovietici. A intervenit un ofițer, din neamul lor. I-a întrebat în limba lor din ce sat vin. I-au răspuns, cuvincios. Ofițerul sovietic a pus ochii în pământ și a oftat. Satul vostru nu mai există, l-au bombardat japonezii, a spus ofițerul. Haideți cu mine ca să-i răzbunăm pe ai noștri. Nici un mușchi nu a tresărit pe fața celor trei vânători. Și-au deschis cămășile și cu niște cuțite ascuțite, care au apărut ca prin minune în mîinile lor și-au crestat pieptul. Apoi au înmuit palma în propriul sânge și au semnat, cu sânge, încorporarea în Armata Roșie.

 

Colonelul regimentului, un moscovit, care era un pic mai încolo, a fost surprins de atitudinea celor trei vânători. Nu mai văzuze așa ceva. A fost uimit de rapiditate cu care apăruseră cuțitele în mâinile vânătorilor și de totala lipsă de expresie în fața durerii și a nenorocirii. L-a chemat la el pe ofițerul local, pe kalamukul din partea sovietică a muntelui. Cine sunt cei trei? Cei mai buni vânători din lume, a venit răspunsul. Demonstrează, a spus colonelul, aruncându-i o pușcă Mosin. Dacă-i ordin, cu plăcere, a spus căpitanul kalamuk. Și s-a dus la Khinzir, Dulock și Bair. Le-a dat carabina și a vorbit ceva cu ei. Dulock s-a dus la masa comisiei și a luat de acolo o gamelă. A aruncat-o în aer. S-a auzit o împușcătură și gamela a fost aruncată și mai sus. Khinzir, care trăsese, i-a aruncat arma lui Dulock, care armează și trage rapid, în gamelă, care iar o ia în sus, îi aruncă arma lui Bair, care armează și lovește din nou gamela, apoi iar Khinzir și din nou Dulock. Când arma ajunge din nou la Bair, se aude doar țăcănitul percutorului și gamela cade la pământ cu cinci găuri, aproape în același loc. Bair face o plecăciune în fața colonelului, spune ceva și îi dă înapoi carabina. Ce a spus, întreabă colonelul. Că ”chestia asta nu mai are gloanțe”! Era pentru prima dată când cei trei kalamuki au tras cu o pușcă Mosin!

 

Toată lumea de acolo a izbucnit în urale, i-au bătut pe spate pe cei trei vânători, care rămăseseră stană de piatră. Am făcut ceva rău, de ce dau în noi, l-au întrebat pe ofițer. Acesta a izbucnit în râs. Nu mai râsese de mult, poate de la începutul războiului. Așa își exprimă rușii admirația, a spus căpitanul. A, da, au exclamat Khinzir, Dulock și Bair și au început și ei să dea cât puteau în cei din jur. În râsetele tuturor!

 

Au râs în perioada de instruire și pregătire. Au ajuns ei instructori la trageri din primele zile. Ofițerii sovietici au vrut să-i facă sergenți, dar asta însemna să se despartă. Khinzir, Dulock și Bair erau inseparabili. Mâncau împreună, dormeau împreună, râdeau împreună. Nu înțelegeau nimic din ceea ce se întâmpla în jurul lor, totul se petrecea într-o limbă străină și cu lucruri și obiceiuri care le erau străine și de neînțeles.

 

Când au văzut prima dată un tanc, Khinzir, Dulock și Bair au fost extrem de încântați. Asta da, pradă, au exclamat! Au intrat în tanc, s-au învârtit, au măsurat, s-au dus la o sută de metri, apoi la două sute de metri, numai ei știau ce fac. Capitan, au spus la sfârșit Khinzir, Dulock și Bair, tancul prost făcut. Noi putem împușca repede-repede pe cei dinăutru, de la două sute de metri!

 

Tancul era un Mark IV german, cu care Khinzir, Dulock și Bair s-au întâlnit, mai apoi, pe străzile Stalingradului. De Crăciun 1942 regimentul celor trei kalamuki ajunge în infernul infernului, în marea bătălie de la Stalingrad. Cei trei fac minuni de vitejie, imobilizează mai multe tancuri germane împușcând, prin vizieră, pe mecanic, se bat cu cuțitele în subsolurile orașului martir. Primesc mai multe decorații, sunt citați prin ordine de front. Cei trei luptă împreună, umăr la umăr, cu fețele impasibile, aveau să-și răzbune satul. Războiul este nemilos și regimentul lor se topește ca zăpada primăvara. Ultimul cade căpitanul care le spune cu tristețe, de pe patul de spital: ”cine o să mai aibă grijă de voi acum, cu cine o să vă mai înțelegeți!”

 

Adevărat, nimeni nu mai știa limba lor, în Stalingrad, în URSS și cred că în toată Europa. Ofițerul care îi comandă acum este un iakut precaut și grijuliu. Nu prea mai intră la bătaie, își protejează subordonații. Nu are nimic de răzbunat, este doar un ofițer de carieră. Dar, nu poate comunica cu vitejii kalamuki. Ei sunt obișnuiți cu altfel de lupte, trăgeau până nu mai aveau cartușe, apoi aruncau grenadele și la urmă se băteau cu cuțitele, pe care nu le părăseau niciodată. Inevitabilul se produce și când căpitanul iakut ordona retragerea, ei nu înțeleg. Cred, că de fapt, nu concepeau așa ceva. Așa că Khinzir, Dulock și Bair s-au trezit singuri în fața unui regiment de Waffen SS. Au terminat muniția, au terminat grenadele, și-au rupt cuțitele – ce să mai facă, s-au predat!

 

Nemții i-au supus la interogatorii, doreau să știe ce pregătire specială au făcut de se luptau așa, din ce commando făceau parte, chestii militare. Khinzir, Dulock și Bair le răspundeau în limba lor, povestindu-le cum trebuie să pândești tigrul siberian, cea mai periculoasă făptură de pe pământ, după T-Rex. Sau cum se face curte fetelor kalamuke. Au venit specialiști în lingvistică, au încercat să vorbească cu ei. Pe fețele lor plate cu ochii oblici, Khinzir, Dulock și Bair nu schițau nicio emoție, niciun sentiment. Nemții i-au luat la bătaie. Khinzir, Dulock și Bair au început să râdă. Știau că este un semn de admirație!

 

Interogatoriul nemților luase o turnură ridicolă. Iar teutonii nu au simțul comicului. Așa că i-au aruncat într-un lagăr, undeva în Polonia, Ucraina, sau chiar Germania. Cei trei erau izolați de restul prizonierilor, prin limbă și prin obiceiuri. Ei erau într-o formă excelentă fizică și psihică, pentru că nu înțelegeau nimic din ceea ce se întâmpla în jurul lor. Mai mult, știau o mie de tehnici de supraviețuire, găseau mereu de mâncare, ceea ce i-a făcut populari printre ceilalți prizonieri. Pentru că Khinzir, Dulock și Bair chiar dacă nu înțelegeau nimic, erau buni la suflet și împărțeau puțina mâncare pe care și-o procurau numai ei știu cum, cu ceilalți prizonieri, cu cei bolnavi și răniți.

Așa că atunci când în lagăr au venit mai mulți ofițeri germani întrebând cine sunt cei mai buni războinici de acolo, toți i-au arătat pe Khinzir, Dulock și Bair! Fără să știe ce și cum, Khinzir, Dulock și Bair s-au trezit în alte uniforme, în altă armată. De fapt, doar în niște uniforme verzi, armata încă nu exista. Puternicul Heinrich Himmler avea o idee fixă: susținerea internațională a Germaniei naziste. Prin divizii ale națiunilor europene. Existau mai multe divizii SS de alte naționalități, decât cea germană. De exemplu, cea daneză. Sau, celebra a 8-a Divizie de cavalerie grea, ”Florian Geyer” formată, în bună parte, din etnici germani din România. Poate, zic, poate și Herr Klaus Werner Johannis von Hermannstadt a avut vreun unchi în unitatea germană. Care s-a ilustrat prin pacificarea partizanilor ruși și a ghettoului polonez. Florian Geyer, nobilul francon de la începutul secolului XIV, cel care a condus războiul țăranilor, cu un început timid de democrație, ”fără cruce și coroană” este unul dintre modelele mele prefereate din istorie. Etnicii germani din România, Transilvania, ca să fim mai preciși, nu au făcut numele de râs. Excelenți luptători, motivați, au luptat până la unul, ca spartanii, încercuiți în asediul Budapestei. Din 30.000 de militari au rămas doar 768, fără niciun ofițer, marea majoritate formată din răniți. Unitatea cu cele mai grele pierderi din război. De fapt atunci, SS Division ”Florian Geyer” a încetat să mai existe. De ce nu am avut niciodată probleme de iredentism cu etnicii germani? Simplu, ei nu se încurcau cu o bucățică din țară, dacă doreau, o luau pe toată! Cum s-a întâmplat, de mai multe ori, în istorie. Numai în istorie?

 

În anul 1944 Kalamukii noștri s-au trezit într-o cazarmă. Au stat acolo, o perioadă, fără să facă nimic, fără să știe unde era cazarma, în ce țară, și de parte cui erau. Khinzir, Dulock și Bair împreună cu alți câțiva ciudați de pe întinsul Siberiei și cu o mână de ruși formau nucleul a ceea ce s-a numit mai târziu Armata lui Vlasov. Mie nu îmi este clar dacă Andrei Adreevici Vlasov, generalul cu două stele, a fost sincer de partea germanilor, sau un spion sovietic infiltrat la nivel foarte înalt, redus la tăcere de Stalin pentru că știa prea multe.

 

Suntem în primăvara lui 1944 și armata lui Vlasov s-a constituit abia pe 19 noiembrie 1944. Dar fără Khinzir, Dulock și Bair. Ei fuseseră trimiși în Franța împreună cu alți militari specializați în operațiuni alpine, să lupte contra Rezistenței. În Franța au ajuns din nou pe munte. Unde, în sud, în nord? Khinzir, Dulock și Bair nu știu să spună. Pe munte! Acolo i-a cuprins nostalgia satului pe care îl părăsiseră doi ani mai înainte. Mai mult, aveau impresia că nu sunt în armata care trebuie. Așa că nici nu s-au dat jos din camioane și au dispărut în pădure. Nemții i-au căutat cât au putut, dar poate cineva să găsescă trei vânători kalamuki, pe munte, în pădure, dacă nu vor ei? S-au plimbat ce s-au plimbat și au ajuns într-un sat în inima muntelui. O tabără a maquisarzilor. Francezii, ca francezii, când i-au văzut în uniforme ciudate, că tot în uniformele cele verzi erau, au început să chirăie și au pus mâna pe arme. Dar, minune, cei trei ciudați încep să cânte, într-o franceză ca vai de mama ei, ”La Marseillaise”. Îi învățase un sergent neamț în trenul care i-a adus în hexagon. Nu se știe de ce, poate neamțul se plictisea, poate era un admirator al Revoluției franceze, chiar nu se știe… Dacă unui francez îi cânți imnul național, poți să fii sigur că nu te împușcă. Așa că partizanii francezi i-au adoptat pe cei trei kalamuki. Khinzir, Dulock și Bair se ocupau de aprovizionarea satului de maquisarzi. Vânau cu arcuri, ca să nu facă zgomot. Și cu capcane și lațuri. Mâncarea era mult mai bună în micul sat al partizanilor de când sosiseră cei trei kalamuki, iar francezii îi considerau unii de ai lor. În mai 1944 maquisarzii primesc, parașutate, arme, explozive și uniforme de război. Se schimbă toți, devin soldați și îi îmbracă în uniforme americane și pe cei trei kalamuki, care nu protestează. Au schimbat atâtea uniforme că una în plus nu mai conta.

 

La data stabilită tot detașamentul de partizani pleacă în misiune. În uniforme americane ca să semene confuzia în rândurile germanilor, să-i facă să creadă că fusese parașutată o mare unitate americană. Rămân să păzească tabăra cei trei kalamuki. Nici nu pleacă bine francezii că în tabără năvălesc nemții. Ei, Khinzir, Dulock și Bair mai văzuseră uniformele astea. Așa că se așează în rând și zbiară cât pot salutul nazist ”Heil Hitler!” Bun, niciun nazist nu te împușcă când le saluți fürerul. Așa că i-au băgat pe cei trei ciudați, îmbrăcați în uniforme de rangeri americani, într-un lagăr. De acolo i-au scos aliații în septembrie 1944.

 

Săracii băieți, se lamenta un colonel britanic, ia uite ce le-au făcut verzele astea nenorocite de nemți, la săracii de piei-roșii americani! Le-au spălat creierul, probabil cu scopolamină, nici nu mai știu cum îi cheamă și din ce unitate sunt, nici engleza nu mai sunt în stare să vorbească, ci doar pasăreasca lor de piei-roșii. Pieile-roșii, amerindienii, nativii, cum se spune corect politic, au fost utilizați de armata SUA. În transmisiuni, nimeni nu le înțelegea limba și ca rangeri, ca cercetași, nimeni nu-i simțea când se furișau.

 

Așa că i-au repatriat pe ”săracii băieți” în America. Khinzir, Dulock și Bair nu ziceau nimic, o duceau excelent, mâncarea era foarte bună, toți le râdeau și îi răsfățau. Au ajuns într-un centru de triere, o cazarmă a armatei terestre a SUA. Nimeni nu știa ce limbă vorbesc ei și nimeni nu s-a putut înțelege cu ei. Nici huronii, nici navaho, nici sioux, nici picioarele negre, niciun nativ. Treceau zilele, săptămânile, anii. În anul 1947 vine ca să vade ce este cu cei trei ”nativi”, un savant, un mare lingvist. Dosarul nu spune cum îl chema. Vine cu cartonașe cu diferite desene și îi îndeamnă pe cei trei kalamuki să numească ceea ce văd. Savantul stă o săptămână, două. Apoi, când realizează adevărul, îl apucă durerea de cap. Se duce la general, comandantul bazei. ”Domnule general, știți pe cine ați reținut aici doi ani de zile, probabil împotriva voinței lor și a tuturor regulilor de război și a Convenției de la Geneva? Pe trei kalamuki, urmașii hunilor albi, cetățeni din Altai, din Tamon Tua, teritoriu neutru, nonbeligerant și prieten cu SUA.”

 

Generalul realizează, îl apucă și pe el durerea de cap. Dacă povestea ajungea atunci, la urechile presei, era prăjit. Așa că îi chemă imediat la el pe Khinzir, Dulock și Bair. Pentru prima dată, de mulți ani de zile, sunt întrebați, în limba lor, prin intermediul lingvistului, ce doresc, ce vor ei. ”Noi vrem trei puști Mosin” spun cei trei. ”Mosin nu am, dar vă pot da șase puști Garand, semiautomate, de același calibru cu Mosin-Nagant, 7,62” răspunde generalul american. Khinzir, Dulock și Bair sunt mai mult decât încântați dar, ca orice orientali, știu să negocieze. Mai vor 2.400 de cartușe și acte în regulă, de proprietate a armelor și ca au slujit în armata americană. Și o călăuză, să-i ducă acasă.

 

În toamna anului 1947, la exact cinci ani de când cei trei tineri plecaseră să cumpere trei carabine Mosin, s-au întors acasă, în satul reconstruit după bombardamentul japonez și sunt primiți ca niște eroi. Cu șase carabine Garand, 24 de încărcătoare, 2.400 de cartușe 7,62x63, piese de schimb și accesorii, o găleată de decorații și solda pe doi ani de zile, ca militari americani de commando. Mulți dolari buni. Generalul american avusese grijă de tot.

 

Cum au supraviețuit Khinzir, Dulock și Bair? Simplu, ei trei constituiau o lume, lumea lor. Limba lor, valorile lor, tradiția lor, obiceiurile lor. Nu îi interesa lumea exterioară, nu o înțelegeau, era străină pentru ei. Așa că nu erau supuși nici la amenințările respective, la frica colectivă și la tristețea și dezastrul războiului. Pentru ei războiul se sfârșise în subteranele Stalingradului, se răzbunaseră atunci și acolo. În rest, a fost o călătorie de plăcere, pe trei continente, urmărind visul lor să-și cumpere arme Mosin.

 

Lumea interioară, fortăreața sufletului, este mai mult decât necesară în lumea de astăzi. Construiți-o, cărămidă cu cărămidă, nu vă lăsați influențați de răul exterior. Și dacă vă mai găsiți unul, sau chiar câteva suflete-pereche, cu atât mai bine. Fiți kalamukii!

 

 

 

S-a făcut târziu și abia dacă o să mai am timp să văd un film, un western, cu Dean Martin, îl pomenim astăzi,  ceva acolo, poate ”Rio Bravo” este un film pe care pot să-l revăd de o mie de ori, așa că o să continuăm mâine, pentru că, nu-i așa, este o altă zi!

 

HOROSCOP   7 iunie 2022

 

BERBEC  Trebuie să fii pregătit moral şi material pentru schimbările care se profilează. Eşti gata să-ţi respecţi promisiunile făcute şi cauţi serios mijloace şi oameni ca să te poţi ţine de cuvânt. De fapt, eşti pregătit moral şi material pentru schimbările care se profilează şi, în sinea ta, eşti mândru şi mulţumit pentru că vremurile nu te iau pe nepregătite. În activitate, la munca de zi de zi, eşti creativ şi inspirat în a găsi metode care să-ţi simplifice şi să-ţi uşureze viaţa profesională. Trebuie să fii mai reţinut şi să nu trâmbiţezi adevăruri care dor – acest lucru în domeniul sentimental. Nu exagera problemele de sănătate şi nu lua aiurea medicamente neprescrise de medic.

TAUR  Păstrează prieteniile de afaceri strict convenţionale şi nu exagera cu confesiunile. În hotărârea ta, de azi, în domeniul financiar, se poate vedea experienţă şi maturitate, dar fii discret! Modul în care abordezi astăzi relaţiile de serviciu denotă că ai învăţat din greşelile trecutului. Totuşi, trebuie să fii mai calm şi mai destins ca să poţi aborda problemele care îţi frânează activitatea profesională şi îţi influenţează negativ cariera. După cum spuneam, în hotărârea ta de astăzi în domeniul financiar se poate vedea experienţă şi maturitate! Ceea ce te bucură şi îţi face cinste! Pe seară trebuie să respecţi nişte reguli, nişte convenţii sociale, nu fă figură lungă, este spre binele tău şi imaginea ta bună.

GEMENI   Pune-ţi problemele personale într-o prioritate şi ordine firească şi aranjează astfel lucrurile încât să-ţi satisfacă interesele tale imediate. Atenție, se apropie un termen, un obstacol! Cu patru planete afectate, sfera socială este afectată şi ea dar şi evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente. În a doua parte a intervalului trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii. Perioada zilei de astăzi nu este foarte rea, dar nici cea mai buna din viaţa ta, exceptând domeniul amorului!

RAC  Conjunctura indică o posibilă schimbare. Nu prea îţi plac schimbările. Aşa că poţi negocia cât, cum şi în ce fel se poate schimba ceva în viaţa ta. Astăzi îți poți sluji bine interesele tale. Energia suplimentară furnizată de Cosmos te face să te risipeşti mai ales în latura mai frivola a vieţii, sigur, după orele de program. Interesul, aproape o pasiune s-ar putea spune, caracteristic zilei de astăzi este pentru îmbrăcăminte. Brusc, nativii din Rac realizează că nu au cu ce să se îmbrace. Această influenţă pamântesca asupra unei zodii de apă poate să însemne ceva! De asemenea, trebuie să dai jos kilogramele care nu stau deloc bine pe tine. Nu cu cine ştie ce cură ciudată şi cu medicamente periculoase, ci cu sala de gimnastică, sauna şi multă... foame. Trage de fiare, fugi prin parcuri, şi lumea iţi va părea mai frumoasă şi mai zveltă!

LEU  Nu îţi face griji inutile, totul se poate aranja cum trebuie. Ai puţină linişte, ocupă-te de propriile treburi, interese. Dar, nu te baza pe pacea aparentă, așa e în junglă înainte de omor! Astăzi dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Aproape nimic nu te poate întrista sau perturba. Mergi înainte pe drumul tău însorit, chiar dacă afară poate ploua, fără să-ţi pese foarte mult de ceea ce se întâmplă în jur. Atitudinea ta este pragmatică şi utopică în acelaşi timp, performanţă rară şi notabilă, însă poţi să ratezi cu uşurinţă câteva ocazii. Dar cui îi pasă! Ţie, în nici un caz... Ai o mare dorinţă de a dărui şi chiar faci mici cadouri, aşa, fără motiv, sau cu motiv evident, că se apropie, peste două luni, ziua ta de naştere! Sau, este ziua motanului... şi ce este o pisică, decât un leu foarte mic!  Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la serviciu sau la şcoală, sau unde activezi. Nu uita că ceea ce este important pentru tine este ca cei din jur să te considere generos şi nobil, un leu-rege făcut pentru fericirea lor!

FECIOARĂ  Ești atras de domenii noi. Poate fi o nouă pasiune, un hobby. Sau, poate, o persoană interesantă ți-a atras atenția. Nu mai tăia firul în patru, viața trece pe lângă tine. Trăiește-o! Configuratiile şi aspectele planetare oferă posibilitatea rezolvării unor vechi probleme. Călătoriile nu sunt sub un semn fast. Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare. Nativele din zodia Fecioarei, mai ales, sunt astăzi avantajate în relaţiile amoroase.  O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Sănătatea este la cote modeste, totuşi nu trebuie să te alarmezi.  Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa proprie. Trebuie să ai mai multă încredere în fortele proprii si sa nu ceri ajutor decat când este absolut necesar. Asa poți sa eviti refuzurile şi deceptiile.

BALANŢĂ   Carisma te ajută. Poţi să obţii favoruri la care nici nu te așteptai, în altă zi. Dar, fii măsurat în gesturi, în vorbe, spune lucruri plăcute și zâmbește! Așa poți să faci magia permanentă! O parte din nativii din Balanţă au parte de o nerealizare care îi pune pe gânduri. Se aproprie nişte termene, nervozitatea creşte. Nu-ti pune nădejdia în ajutorul familiei sau al anturajului – trebuie să te descurci singur. Mare oboseală în acestă perioadă, cu toate că ai acelaşi program supraîncărcat  - sau tocmai de aceea. O realizare notabilă în a doua jumătate a perioadei, mai pe seară. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căuta să te distrezi şi să ai noi cunostiinte sau chiar prieteni. Atenţie la regimul alimentar. Sanatatea este mediocra pentru nativii din prima parte a zodiei si bună pentru restul.

SCORPION   O zi plăcută, bine aspectată sentimental. În mijlocul unui carusel ameţitor, care este viaţa ta cotidiană, astăzi găseşti o oază de relaxare. Lucruri frumoase, puțină cultură și artă! Toată ziua este plină de aspecte planetare bune, fiind o zi explicită, transparentă aşa că fii foarte atent la semnalele care apar pe piaţă. Stelele au un moment de bunăvoinţă. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi programe de distracţie. Ţine-ţi cunoştiinţele (mai ales cele feminine) strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi micile confesiunile mincinoase. Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Propria inteligenţă şi intuiţia vor rezolva situaţia. Controleză anumite tendinţe extravagante, mai ales în domeniul cheltuielilor şi al promisiunilor gen „trec eu pe la tine”. Aminteşte-ţi că nu ai timp! Schimbările bruşte de direcţie trebuie evitate, în viaţă, în afaceri, în dragoste ca şi pe şosea. Afacerile personale sunt foarte bine aspectate, mai ales pe seară. Cu toate că cineva aşteaptă un răspuns de la tine, nu trebuie să te grăbeşti.

SĂGETĂTOR   Cu toate că elocvenţa nu este caracteristica tare a zodiei, astăzi poţi convinge colegii şi prietenii şi-i poţi solidariza cu interesul, cauza ta. Pe seară, întâlniri care iţi fac plăcere! ! Nu este o zi in care să faci schimbari importante, esenţiale. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la rude, la familie, sau la prietenii buni, la anturajul apropiat, în general.  O perioadă plină de inspiraţie şi idei noi. Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau Berbecii.  Este o perioadă favorabilă celor care caută un loc de muncă sau doresc o situaţie profesională mai bună. Perioada iti este favorabilă, in general.  Ziua de astăzi face să-ti crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.

CAPRICORN   Nu ai de ce să te plângi! Te descurci și astăzi nu ți se pote întâmpla nimic memorabil, în registrul negativ. Nici cei din jurul tău nu-ți mai fac probleme, nu mai bombăni și bucură-te! Ziua de azi este pentru tine o perioada buna şi chiar plăcută. Sigur, statistic vorbind, pentru că nu toţi Capricornii  pot să aibă aceiaşi soartă. Astrologia nu este o filozofie comunistă, care îi pune pe toţi egali şi la grămadă, ba din contră! Mijlocul zilei este o perioadă activă, cu toţi, sau aproape toţi Capricornii puşi pe cheltuieli şi tratamente de întreţinere, cu orice preţ. S-ar pute să fie catharsisul de care ai nevoie în lumea asta oarecum anapoda. Am uitat să spun că dimineaţa poate că o să ai nevoie de puţin ajutor ca să găseşti ceva în propria casă.

VĂRSĂTOR   Ai o zi creativă, ai idei noi, productive şi interesante. Nu te lăuda, păstrează ideile, perfecţionează-le şi pune-le în aplicare, altfel poți fi furat, cum s-a mai întâmplat şi altă dată! O zi bună. La serviciu este o perioadă calmă fară prea mult de lucru. Aspectele benefice sunt in cumpană astăzi cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o zi obositoare, dar placută!  Astăzi, la serviciu, fii pragmatic şi nu contrazice şefii şi colegii seniori. Un zâmbet cu subânţeles este mult mai indicat.  Toată lumea şi deci şi o bună parte dintre nativii din Vărsător, este convertită la religia cumpărăturilor de vară. Ca să nu rămâi în contemplare sau meditaţie, este bine să-ţi faci un plan amănunţit din timp. Amintirile nu-ţi dau pace si nu este o idee rea sa le aşterni pe hartie, sau sa deschizi un nou fişier, cum se face acum, in epoca electronicii. Pe seară o veste despre o excursie şi ceva petreceri. Nevoia ta permanentă de bani a făcut să te speteşti cu munca în ultima perioadă de timp. Oferă-ţi puţină relaxare.

PEŞTI   Treburile lăsate în ”coadă de pește” trebuie reanalizate - gândeşte-te constructiv, cum să le finalizezi, fără costuri mari. Nu renunța niciodată la ideile bune, este pentru orice un timp! O zi în care nu te simţi chiar extraordinar, dar cu puţin bun simţ si refuzând problemele, o s-o scoţi la capăt! Cum să refuzi problemele? Simplu, invaţă sa spui: nu, nu, nu! Nu, nu ştiu, nu pot, nu mă duce capul! Nu te da mare în probleme pe care nu le ştii. Ai prostul obicei să „abureşti” oamenii, adică să vorbeşti pe lângă subiect. Dacă eşti politician este OK, dar ce te faci dacă eşti un simplu salariat? Venus se mişcă bine pentru tine aşa că poţi să ai o mulţime de ocazii în domeniul sentimental de care să-ţi fie ciudă, dacă nu ruşine, mai târziu. Pentru că o să le ratezi, cum faci de obicei. Configuratia astrologica iti indică sa nu te repezi să tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru că lucrurile se vor lamuri. Puţintică răbdare, vorba lui Caragiale!

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News